vineri, 30 ianuarie 2009

Sală de escaladă în Constanţa

Cum nu sunt nici reporter nici crainic de ştiri nu cred ca are vreo importanţă dacă scriu unele din zvonurile pe care le mai aud din când în când.

De curând, de exemplu, am citit despre un proiect de construire a unei săli de escaladă în Constanţa în decursul lui 2009. A fost o ştire care m-a surprins având în vedere că mai nimic nu se întâmplă în Constanţa şi în orice caz nu la acest nivel. Şi în special nu pentru escaladă. Dar în cazul de faţă sunt tentat să cred că proiectul ăsta se va finaliza iar cei care acum nu se pot antrena regulat o vor face în incinta unei clădiri noi nouţe dedicate escaladei sportive.

Sunt tentat să cred asta deoarece am avut ocazia să îl întâlnesc pe cel care se ocupă de proiect, Florin Limbovici (Limbă pe scurt:P). El este omul din spatele mai multor proiecte interesante care iau formă: www.Pro-boulder.Ro ar fi unul dintre ele. Apoi îl vezi că merge până în Elveţia doar ca să se caţere iar ajuns acolo se caţără chiar dacă ninge şi tinzi să fii mai atent la ce are de spus. Iar dacă vezi că are deja experienţa necesară unui astfel de proiect începi deja să te întrebi ce fel de magneziu să îţi cumperi pentru sală: lichid sau praf? Oare cât o sa fie abonamentul?". Nu ştiam de site-ul lui de alpinism utilitar şi nu este reclamă gratuită (câţi vizitatori are blog-ul ăsta?:)) ) dar după ce l-am întrebat dacă are unul şi l-am văzut m-am gândit că o să dea mai multă substanţă "zvonului" dacă îl vedeţi şi voi: escAlpin.Ro.

Poate aşa se va forma o comunitate mai numeroasă şi mai unită de căţărători la Constanţa unde alternativele naturale şi ludice de antrenament, ca escalada şi bouldering-ul, într-un mediu controlabil sunt foarte limitate. Iar dacă sunt, sunt foarte elitiste. Constanţa chiar are nevoie de spiritul "chill" care pare să înconjoare comunităţile de căţărători.

luni, 19 ianuarie 2009

Asigurări mobile în Constanţa!

Din câte ştiu Dragoş este primul posesor al unui set de asigurări mobile (nuci şi came) din Constanţa. I-au venit azi prin poştă şi deschid cum zicea şi el o nouă etapă în căţărarea din Constanţa. Să le plaseze sănătos! Păcat că amândoi avem obligaţii care ne opresc să fugim la stâncă să le încercăm. Dar probabil sâmbătă o sa avem ocazia.

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Căutăm noi zone de escaladă - Hârşova (actualizare)

Am mai scris despre Hârşova aici dar după ce am găsit şi coordonate pe hartă şi poza asta nouă chiar vreau să ajung acolo cât mai curând să văd potenţialul de escaladă al zonei.


View Larger Map

Drumeţie în Cheile Dobrogei

Astăzi am plecat cu Dragoş la 12 din Constanţa (cred) să vedem o zonă care părea promiţătoare pentru escaladă văzută cu google maps. Ne-am întors acum la 17:30 după ce am mers după hartă şi busolă prin zona Cheile Dobrogei până ne-am plictisit. Am găsit zona dar nu se putea face nici măcar un bouldering. Panta era prea înclinată bună poate pentru MT bike iar roca friabilă. Mai rămân de văzut două zone la Gura Dobrogei.

Probabil astăzi nu am fi ieşit deloc dar după ce a sunat Limbă să îmi spună că el şi nişte prieteni merg în Măcin la bouldering am reuşit să dau de Dragoş şi deşi nu mai puteam să mergem în Măcin datorită distanţei măcar am făcut ieşirea asta mică.


View Larger Map

vineri, 16 ianuarie 2009

"Sponsorizare" încheiată

Azi m-a sunat Radu, administratorul parcului de sporturi extreme Gravity Park să îmi ceară tot echipamentul pe care îl aveam de la el.

I-am înapoiat hamul, gri-gri-ul şi o carabă, coarda fiind prea distrusă ca să mai fie folosită pentru filat. Astfel s-au încheiat câteva luni bune în care am mers la căţărat sponsorizat neoficial de Gravity Park. Cum de ceva timp am un dispozitiv de filat bun (ATC de la Black Diamond) singurul lucru de care o să duc lipsă o sa fie hamul. Dar nu e problemă. Voi merge clasic legat direct de coardă. De filat o să filez asigurat de jos de undeva. Iar după ce am văzut "The Sharp End" sunt şi foarte interesat de asigurarea cu noduri pe care aş vrea să o încerc în fisura din Gura Dobrogei. O văd ca pe o provocare mentală în plus.

Tot astăzi Cătălin a plecat într-o tură grea în Bucegi. O să scriu mai multe dacă revine cu un raport de tură.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Shrek

Shrek este traseul din portul turistic la care asigurăm cel mai des. Numele i-a venit în glumă. Cum elveţienii au căpcăunul lor, Eiger-ul, aşa îl au şi constănţenii pe Shrek, căpcăunul paşnic.

Ieri am fost la căţărare pe Shrek cu Marius. A fost mai cald ca în alte zile însă la început am avut impresia că era mult mai frig. S-a dovedit o ieşire foarte reuşită spre final când am tras destul de tare pe unele prize de un deget şi m-am încălzit chiar bine.

Marius spunea că a învăţat câteva noduri noi. Trebuie să le învăţăm şi noi nu? Poate facem un atelier de noduri zilele astea...

duminică, 11 ianuarie 2009

Eroare umană


Vuuuuuuuuf! şi mă opresc agăţat de coardă! Caut o priză de picior. Sau aveam deja una? Cum m-am oprit din cădere liberă doar tinându-mă de coardă? Aş fi crezut că e imposibil. Dar jos am văzut urmele de frecare pe mănuşi. Nu i-am dat asa multă importanţă pe moment dar acum vreau să îmi clarific ce s-a întâmplat.

M-am întâlnit cu Cătălin miercuri 7.01.2009 la Tomis la 18:15 şi am luat autobuzul 42 spre portul turistic. Am ajuns şi am început să asigur de la barele de unde asiguram de obicei. Când am scos prima buclă a apărut şi un paznic. Era o domnişoară care ne-a rugat politicos să plecăm de pe "obiectivul pazit". Eu mă pregateam sa strâng deşi domnişoara nu se prezentase, nu ne spusese măcar un nume. Cătă l-a sunat pe Mircea să îi spună să nu mai vină pentru că suntem evacuţi. între timp domnişoara mă întreba ce anume facem: "Cum unii joacă fotbal noi ne căţărăm" i-am răspuns şi i-am dat şi alte câteva lamuri. În fine, după ce domnisoara a trecut de la "nu" la "nu stiu" în final ne-a şi lăsat să folosim "obiectivul păzit". Nu am mai fost pâna atunci în situatia respectivă în zona aia aşa că am fost cam surprins. Domnişoara era nouă se pare.

Încă puţin dezorientat am început să asigur din nou. Am făcut greşeala să nu fiu 100% concentrat pe ce făceam. Urma sa fac un rapel pe ATC pe o singură coardă cealaltă coardă fiind blocată cu o carabă în caraba de asigurare. Eh! Deşi reţin ca ma gandeam la cât de stupid ar fi sa te asiguri de cealalta coarda neblocata exact asta am facut! Am si coborât peste margine "asigurat" asa. Si am si cazut. Am auzit sunetul ala infernal de coarda care trece prea repede prin caraba, am avut timp sa ma gandesc ca o sa îmi rup picioarele si nu o sa ma catar o perioada dar nu m-am gândit ca o sa mor nici o milisecunda. Ciudat. Pentru ca probabil asta s-ar fi întâmplat cazând de la 8 metri. Dar nu mi-am rupt picioarele si înca sunt aici. Salvat de instinct probabil pentru ca nu am tinut constient de coarda. Am avut mare noroc ca era frig afara si aveam manusi în mâini pentru ca altfel probabil tot din instinct dadeam drumul la coardă.

Pentru mine e clar că a fost o greşeală pe care o puteam preveni dacă aş fi fost mai atent la asigurare fără să îmi pun întrebarea "oare paznicul este în spate?" şi făra să încerc să scap mai repede din raza ei vizuală. Nu mi-a făcut şi nu îmi face plăcere să fiu urmărit când mă caţăr sau asigur, când fac ceva "anormal". Din nu ştiu ce motive consider căţăratul şi antrenamentul un act intim. Accidentul nu mi-a schimbat cu nimic hotărârea de a merge pe pereţi mari sau pe rutele sportive din simplul motiv că acolo fiind 100% dedicat căţărării şi asigurării astfel de accidente nu mai sunt posibile. Este paradoxul conform căruia unii se caţără pe vârfuri la mii de metri înălţime în siguranţă totală însă sunt loviţi de o maşină pe trecerea de pietoni. Iar exemplele de astfel de paradoxuri sunt nelimitate.

Oricum mă bucur că seara a fost foarte reuşită şi foarte bună pentru căţărare după ce am trecut peste incident. Când mai ieşim?!

marți, 6 ianuarie 2009

Invitaţie în Bora Bora!


Toată lumea pasionată de căţărat ştie de fenomenul următor: când te caţeri chiar şi la temperaturi sub 0 grade celsius te încălzeşti şi transpiri ca şi cum ai fi pe o insulă tropicală la soare. Lipsesc doar cocktail-urile cu umbreluţe.

Mâine, 6 ianuarie invit pe oricine este interesat de căţărat la o mică evadare în propriul nostru Bora Bora aflat în portul turistic Tomis la unele din zidurile de acolo pe care se găsesc atât trasee grele cât şi mai uşoare. Unii vor merge in Bora Bora iar alţii probabil doar până în sudul Greciei.

Voi asigura eu echipamentul de protecţie care poate fi interschimbabil (coarda, dispozitiv de filare - nu sunt necesare căşti acolo) dar şi un ham care la fel poate fi schimbat între participanţi, chiar două dacă sunt mai mulţi oameni, gratuit.

Deocamdată suntem doar eu şi Cătălin dar este binevenit oricine vrea să încerce ceva nou sau oricare dintre "veterani" deşi nu cred ca Flavius, Oana si Dragoş pot veni fiind tineri conştiincioşi care învaţă din greu.

Cel mai probabil vom ieşi pe seară dar în mod sigur după prânz. Până în prânz voi anunţa ora sigură de întâlnire. Dar totul depinde însă şi de vreme. Cum spuneam nu contează cât de frig va fi, vă veţi încălzi destul dar să nu plouă. Dacă plouă a căzut toată ieşirea.

Eu sper să ne vedem în număr cât mai mare şi să ne bucurăm cu toţii de insula tropicală din Constanţa.

EDIT: cum nimeni altcineva nu s-a arătat interesat nu am mai trecut o oră de întâlnire. Voi merge doar eu şi Cătălin.

vineri, 2 ianuarie 2009

Blog-ul în 2009

Pe 1 ianuarie 2009 am făcut câteva modificări la blog adăugând filmuleţul făcut de Flavius "Masters of Chei" în coloana din dreapta şi schimbând banner-ul blog-ului. Am mai adăugat şi "NODUL ZILEI" însă mai mult pentru design pentru că este foarte greu să înveţi nodurile de care ai nevoie pentru căţărare de pe o pagină web (şi foarte riscant!). În acest mesaj voi înscrie şi butonul către un site unde am înscris blog-ul pentru a fi găsit mai usor atât de cei care deja se caţără sau merg pe munte dar în special de cei care vor să afle mai multe.
inscris pe toateBlogurile.ro bleu
Iar din mesajul de faţă probabil ai observat că am început să scriu cu diacritice, fapt care încetineşte puţin degetele pe tastatură. Dar e un lucru bun pentru că am mai mult timp să reflectez asupra conţinutului. Indiferent ca aveţi blog sau doar lăsaţi comentarii la blog-uri vă recomand să scrieţi cu diacritice si pentru acest simplu fapt că veţi scrie mai încet dar mai bine.

Pentru că acum vreau să mă concentrez exclusiv pe lucrarea de licenţă pânâ în februarie nu voi mai lucra să măresc comunitatea din jurul blog-ului. Rămân însă deschis pentru colaborări şi aştept articole, ştiri, impresii din partea celorlalţi căţărători şi alpinişti din Constanţa (ăia 4 sau 5 haha). Adresa de contact: braducu AT gmail PUNCT com. Totodată aştept autori care să se inscrie pe blog şi să îl păstreze activ.


Va urez un an nou fericit si plin de împliniri pe stâncă cât şi jos pe pământ!