duminică, 11 ianuarie 2009

Eroare umană


Vuuuuuuuuf! şi mă opresc agăţat de coardă! Caut o priză de picior. Sau aveam deja una? Cum m-am oprit din cădere liberă doar tinându-mă de coardă? Aş fi crezut că e imposibil. Dar jos am văzut urmele de frecare pe mănuşi. Nu i-am dat asa multă importanţă pe moment dar acum vreau să îmi clarific ce s-a întâmplat.

M-am întâlnit cu Cătălin miercuri 7.01.2009 la Tomis la 18:15 şi am luat autobuzul 42 spre portul turistic. Am ajuns şi am început să asigur de la barele de unde asiguram de obicei. Când am scos prima buclă a apărut şi un paznic. Era o domnişoară care ne-a rugat politicos să plecăm de pe "obiectivul pazit". Eu mă pregateam sa strâng deşi domnişoara nu se prezentase, nu ne spusese măcar un nume. Cătă l-a sunat pe Mircea să îi spună să nu mai vină pentru că suntem evacuţi. între timp domnişoara mă întreba ce anume facem: "Cum unii joacă fotbal noi ne căţărăm" i-am răspuns şi i-am dat şi alte câteva lamuri. În fine, după ce domnisoara a trecut de la "nu" la "nu stiu" în final ne-a şi lăsat să folosim "obiectivul păzit". Nu am mai fost pâna atunci în situatia respectivă în zona aia aşa că am fost cam surprins. Domnişoara era nouă se pare.

Încă puţin dezorientat am început să asigur din nou. Am făcut greşeala să nu fiu 100% concentrat pe ce făceam. Urma sa fac un rapel pe ATC pe o singură coardă cealaltă coardă fiind blocată cu o carabă în caraba de asigurare. Eh! Deşi reţin ca ma gandeam la cât de stupid ar fi sa te asiguri de cealalta coarda neblocata exact asta am facut! Am si coborât peste margine "asigurat" asa. Si am si cazut. Am auzit sunetul ala infernal de coarda care trece prea repede prin caraba, am avut timp sa ma gandesc ca o sa îmi rup picioarele si nu o sa ma catar o perioada dar nu m-am gândit ca o sa mor nici o milisecunda. Ciudat. Pentru ca probabil asta s-ar fi întâmplat cazând de la 8 metri. Dar nu mi-am rupt picioarele si înca sunt aici. Salvat de instinct probabil pentru ca nu am tinut constient de coarda. Am avut mare noroc ca era frig afara si aveam manusi în mâini pentru ca altfel probabil tot din instinct dadeam drumul la coardă.

Pentru mine e clar că a fost o greşeală pe care o puteam preveni dacă aş fi fost mai atent la asigurare fără să îmi pun întrebarea "oare paznicul este în spate?" şi făra să încerc să scap mai repede din raza ei vizuală. Nu mi-a făcut şi nu îmi face plăcere să fiu urmărit când mă caţăr sau asigur, când fac ceva "anormal". Din nu ştiu ce motive consider căţăratul şi antrenamentul un act intim. Accidentul nu mi-a schimbat cu nimic hotărârea de a merge pe pereţi mari sau pe rutele sportive din simplul motiv că acolo fiind 100% dedicat căţărării şi asigurării astfel de accidente nu mai sunt posibile. Este paradoxul conform căruia unii se caţără pe vârfuri la mii de metri înălţime în siguranţă totală însă sunt loviţi de o maşină pe trecerea de pietoni. Iar exemplele de astfel de paradoxuri sunt nelimitate.

Oricum mă bucur că seara a fost foarte reuşită şi foarte bună pentru căţărare după ce am trecut peste incident. Când mai ieşim?!