duminică, 15 februarie 2009

Cheile Dobrogei (Diana VIII- şi Ares VI+)

Scriam mai demult aici despre un traseu de 8- în Cheile Dobrogei pe care aş fi vrut să îl încerc. Astăzi am fost cu Marius braşoveanu' şi am pus o manşă pentru cele două trasee Ares şi Diana. Cu ajutorul lui am descoperit că făcusem deja traseul greu, Diana iar azi mi-a reuşit la prima urcare şi Ares. Deşi era frig, nu îmi mai simţeam degetele şi am făcut o mişcare dinamică, după ce am prins clepsidra am simţit că e o priză bună după cum s-au mulat degetele ca pe o toartă. Merită făcut traseul. Nu este greu în manşă dar cu siguranţă este altfel dacă mergi cap de coardă pe asigurări mobile.