vineri, 18 septembrie 2009

Maslina de aur in Cheile Dobrogei intre 24-25 octombrie

Marian Anghel a postat pe grupul yahoo prieteni_cag un anunt cum ca in perioada 24-25 octombrie 2009 se va desfasura concursul Maslina de Aur in Cheile Dobrogei, acesta fiind la a 3-a editie cele anterioare desfasurandu-se in Indoor Galati (2007) si Macin (2008). Marele premiu al concursului este (ghici!) o maslina :). Este organizat de dragul competitiei si pentru a reuni iubitorii sportului.

Echipamentul va fi asigurat gratuit pentru cei care nu au si vor sa incerce.

Inca ceva: catararea in cadrul concursului sa va face exclusiv mansa.

Reduceri la echipament Hannah si Maramont la Mountain Bear pana la 30 septembrie 2009

Mountain Bear ofera reduceri de 10% la Hannah si 20% la Maramont pentru tot echipamentul produs de acestia pana la 30 septembrie 2009. Mountain Bear este singurul magazin din Constanta cu echipament sportiv de la aceste firme.

Pentru mai multe detalii intra pe www.mountainbear.ro

vineri, 5 iunie 2009

Intre Bac si Baile Olanest





(peretele Claia Stramba de 14lc)



Cu ocazia concusului de fizica Stefan Procopiu am organizat impreuna cu Razvan si Flavius o mica tura la Olanesti.Nu stiam absolut nimic despre zona decat ceea ce scria prin topourile luate de pe www.roclimbing.net.
Din nefericire a plouat destul de mult ceea ce ne-a cam stricat mare parte din planurile de catarare pe care le facusem.Totusi duminica am reusit sa bagam o zi de catarare excelenta.





O sa incep prin a spune ca drumurile sunt extraordinar de lungi si de proaste.Adica treuie sa va asteptati sa faceti cel putin 4-5 ore de mers pe jos sau sa fiti dispusi sa va rupeti masina in doua(asta in cazul in care nu aveti un4x4...)





Sambata:

In prima zi, adica vineri am mers in recunoastere spre Cheile Cheii sa vedem cam cat e de mers si in ce fel arata drumuile(in topoul pe care il aveam scria ca drumurile sunt naspa, chiar impracticabile daca a plouat mult inainte).
Am ajuns la schitul Pahomie, un loc superb cu o liniste aparte, construit intr-o surplomba sub o stanca superba dar care totusi nu cred ca va fi catarata vreodata din cauza specificului religios din zona(oare cum ar rasuna injurturile de la caderile repetate sub crux?!
Dupa ce am ajuns in Baile Olanesti la locul unde eram cazati a urmat o mica discutie despre ora la care ar fi trebuit sa ne trezim sambata sa ajungem pana in Cheile Cheii.Flavius si Razvan s-au cam intins la berici si vinuturi si protestau la trezirea de la ora 05:00 pe care o planuisem.Si asa de la mistorui si certuri cu hai sa plecam acum am plecat pe la 2 dimineata.Am mers cam 2 ore pana aproape de 4 dimineata(ma rog mai mult am mers eu ca decat razvan se mai trezea ocazional sa se asigure ca nu am cazut in raul care era la 20m sub noi).Am ajuns la o portiune mai noroioasa si din cauza vizibilitatii scazute am decis sa dormim in masina pana a doua zi si sa vedem daca lasam masina acolo sau o luam pe jos...

Usor usor in continuare am ajuns la tunelul care trecea pe sub Stogul I si am inceput sa vedem frumusetea nemarginita a zonei si cat de multa stanca exista in zona.(daca as fi stiut dinainte as fi zis ca in Olanesti nu sunt decat niste dealuri si atat!)





Am continuat drumul mai jos care era si mai nasol decat ceea ce vazusem pana atunci si am trecut cu masina printr-un rau ulterior....








Odata ajunsi la cantonul Cheia, care acum functioneaza in regim de cabana am mai zabovit ceva in masina pentru ca toata lumea care era deja acolo dormea inca.Momentul "superb" in care a inceput sa ploua; dupa o noapte senina si superba petrecuta in mijlocul padurii din PN Buila Vanturarita.
Am mai stat noi pe acolo in sperata ca o sa se opreasca dar degeaba...
Am zis totusi ca sa nu fi batut drumul degeaba sa mergem macar sa vedem peretii.Am gasit un traseu ff suparat(am aflat din topoul care il uitasem la hotel ca era 8+....) si am ajuns pe la a 3-a asigurare dupa care nu a mai tinut figura, mai ales ca era deja destul de frig.
Am decis de comun acord sa plecam cat se mai putea in speranta sa iesim intregi cu mainsa de acolo.









Eh, acum sa vorbi si despre ziua de duminica:
Sambata dupa ce ploaia a crescut in intensitate(ne-am felicitat ca am hotarat sa plecam din Cheile Cheii) am trecut prin Ramnicul Valcea pentru o mica reaprovizionare si pe seara cand am ajuns inapoi in Baile Olanesti s-a oprit si ploaia.(fericire mare cand e-am gandit ca oate chiar ajungem sa ne si cataram)

Acesata a fost clipa in care m-am hotarat decisiv si definitiv sa imi ascult instinctul si sa respect prognozele meteo pentru ca pe parcursul acestui WE vremea a fost EXACT cum ma uitasem pe prognozele meteo(a fi pilot planorist si a cunoaste ceva meteorologie are anumite avantaje si pe munte petru ca poti interpreta informatia de pe siteuri de specialitate si poti face de unul singur o prognoza mult mai complexa decat ce vezi la stiri: s-ar putea sa ploua...)


Dar prea mult cu ploaia pentru ca duminica am avut timp chiar frumos.Ne-am hotarat sa mergem in Cheile Folea pentru ca noi credeam ca drumul este ceva mai accesibil cu masina decat in Cheile Cheii si parea si ceva mai scurt.
Mare greseala am facut.....(era mai prost ca in Cheile Cheii)

Din cauza ploii abundente din ziua precedenta si a faptului ca drumul era mai mult de pamant(in Cheile Cheii era pusa foarte multa piatra pe jos) am ramas de doua ori in noroi.Prima data a fost atat de urat incat a trebuit sa demontam bara de la masina ca sa putem iesi.Momentul in care am hotarat sa lasam masina acolo si sa o luam frumusel pe jos.
Si bine am facut pentru ca drumul arata mult mai urat ceva mai sus.....







Dupa inca o ora de mers am ajuns in Cheile Folea si am avut o mare surpriza.....
Placuta de data aceasta in schimb.....
Locul arata extraordinar de frumos si este mult mai mare decat ne imaginam noi.Adica exista trasee de 4-5 lungimi de coarda darpentru escalada pe majoritatea este echipata decat prima lungime.
Am trecut la treaba si ne-am incalzit pe sectorul "The Rock" cu un traseu de 5 care arata foarte simpatic.
Apoi am trecut la un diedru absolut superb despre care nu stiam absolut nimic....Nici grad, nici denumire, nici lungime.
Aici trebuie sa adaug ca in zona nu sunt marcate traseele asa ca un topo este absolut necesar ca sa nu incepeti asa orbeste un traseu....
Dar revenind la diedul meu superb, cand am ajuns acasa am constatat ca defapt traseul se numea Calypso si avea cam gradul 8(stiam de el ca denumire si grad dar eram curios doar sa vad cum arata nu sa incerc sa il si catar); cee ce ma cam depaseste pe mine momentan cap la vedere.Am cazut prima data inainte sa asigur primul spit.M-am scuturat putin si mi-am revenit si am decis sa incerc din nou, asta dupa ce am curatat praful si iarba de pe papuci din cauza carora mi-a fugit piciorul de pe o priza cam scursa.Am plecat a doua oara, am asigurat primul spit si deja incepusem sa ma simt destul de bine intr-o bavareza care mi se parea comoda.A urmat o mica discontinuitate in fisura de care am reusit sa trec si am ajuns la inca o fisura care se continua inca putin dupa care urma o traversare pana mai sus de unde incepea diedrul mare.
Am catarat si a doua fisura mica si deja eram destul de sus;aproape ca simtem al doilea spit.Dar nu ajunegam inca la el.Am mai stat in bavareza ceva si ma tot gandeam cum sa fac sa ajung la spit.Intuiam miscarile si vazusem prizele si considerand ca deja incepeam sa obosesc mi-am zis ca gata, it's time to go for it!!!
M-am lansat pe niste prize mititele de peste fisura si m-am trezit intr-o pozitie destul de ciudata, la distanta mare de urmatoarea asigurare.Imi era clar ca din pozitia asta nu am cum sa asigur.In incercarea mea disperata de a gasi o pozitie decenta din care sa asigur m-am trezit zburand din perete si in timp ce eram in aer am vazut intr-o fractiune de secunda pamantul aproape de mine.
Din cauza ca Flavius care ma fila este mai usor ca mine cu destul de mult l-am tras cand am cazut si din fericire decat am "sters"pamantul in tmp ce coarda se alungea


As fi vrut sa mai incerc inca odata dar ne-am hotarat sa mergem la ceva mai usor(un alt 5) la sectorul The Nose si sa ne intoarcem daca o sa mai avem timp(lucru care nu s-a intamplat...)


Oricum linia este bestiala si am tot respectul pentru Laurentiu Anghel, cel care a echipat traseul.





The Nose



Diredrul despre care vorbeam




Vedere din Cheile Folea



Si ca sa fie totul complet la intoarcera am ramas din nou blocati cu masina dar de data asta era decat o mlastina de noroi si nu atingeam piete sau altceva.Am gasit pe cineva cu un tractor care l-am rugat sa ne tracteze pentru ca nu mai aveam nici o sansa sa scoatem masina singuri de acolo.



video



Si asa ca final o poza cu felul in care arata masina noastra ianinte sa o spalam cand stateam intr-o coloana lunga de cativa km intre Ramnicu Valcea si Pitesti care se formase din cauza unui camion rasturnat.



Climb and dirve Safe!!!!!!!



Dragos

marți, 26 mai 2009

Cheile Rasnoavei - Muchia Caprioarei

Weekendul trecut eu si cu nasul meu Marius (fiind si cel cu care ies in cele mai multe ture) am hotarat sa tragem o tura prin Cheile Rasnoavei, loc pe unde nu mai fusesem de anul trecut cand am facut primul traseu cap-secund (Generalul) in aceasta formula. De data asta ne-am hotarat sa nu mai mergem la zona cu Generalul, ci la Peretele Animalelor pentru a aborda traseul Muchia Caprioarei.
Am ajuns vineri seara in Cheile Rasnoavei la o ora rezonabila (8.30 pm), si am inceput cautarea Poienii Inului, pe care am gasit-o foarte repede de altfel. Spre neasteptarea noastra, cand am ajuns acolo eram singurii din poiana, ceea ce nu pot zice ca nu a fost placut. Am inceput sa intindem cortul, apoi sa strangem cateva surcele sa facem un foc si sa ne punem pe infulecat si admirat.
Eu si Marius proaspat ajunsi in Poiana InuluiEu si Marius proaspat ajunsi in Poiana Inului
Am stat putin la foc, am mancat, am baut o bere si ne-am pregatit sa ne bagam la somn pentru ca maine sa intram in traseu devreme pentru poate a mai face si alt traseu in afara de Muchia Caprioarei (Muchia Panselutei sau Muchia Iepurasului) . Pana sa adormim se aude o masina care a parcat langa noi si apoi cateva voci incete si sunete de intins cortul.
Se face 6 dimineata, iar cand deschid ochii observ un vant puternic care reusea sa deformeze cortul destul de puternic si rafale de ploaie. Avand mobilul la indemana, am inceput sa caut pe internet starea vremii sa vedem daca avem vre-o sansa sa mai facem ceva din ce ne-am propus. Probabilitatea de precipitatii varia intre 10-30%, asa ca Marius a propus sa mai dormim si sa vedem cum se prezinta vremea cand ne trezim. Am reusit sa mai dormim inca 2 ore, iar spre norocul nostru vremea a inceput sa se indrepte. Picura usor, iar cerul era in continuare acoperit de nori de ploaie.
Drept urmare ne-am trezit, am mancat si am plecat fara echipament pana la perete sa vedem daca este ud. Traseul pana la perete a durat circa 40 min dus si 20min intors. In cautarea Muchiei Caprioarei am gasit initial Muchia Iepurasului.

Stiind ca acesta este putin mai in dreapta de Muchia Caprioarei am inceput sa cautam pe la baza peretelui marcajul pentru traseul pe care doream sa il abordam. In 5 minute am reusit sa il gasim, acestea fiind foare apropiate. Studiem peretele, care parea uscat, piatra fiind calda de zilele trecute. Drept urmare am decis sa coboram repede, sa ne pregatim echipamentul si sa ne intoarcem aici.
Zis si facut, la 12 am ajuns inapoi la baza traseului iar intr-un sfert de ora ne-am echipat, am mancat o ciocolata si da-i!
Marius in drum spre traseuMarius in drum spre traseu
Prima lungime de coardaPrima lungime de coarda
Traseul este destul de usor, avand doar doua pasaje care necesita mai multa tehnica. Spre bucuria noastra nici nu era asa de plin de iarba pe cat am fi crezut. Dupa ce ajungem in regrupare si ne asiguram avem parte de o panorama a masivului Bucegi absolut spectaculoasa.
Masivul Bucegi vazut din Muchia CaprioareiMasivul Bucegi vazut din Muchia Caprioarei
Nu ne odihnim prea mult pentru ca nu prea aveam motiv si pornim mai departe. Urcarea pe traseu merge destul de repede, pregatirea pentru urmatoare fiecarei lungimi de coarda luandu-ne cel ma mult timp.
In curand ajungem la cea de a cincea lungime de coarda, cea care contine un pasaj greu si necesita cunostinte tehnice. Pe topo-ul traseului, aceasta lungime este marcata ca grad de dificultate V- (acest grad nu reprezinta gradul rotpunkt). Marius intra in lungime (numai el a fost cap pe tot traseul), si cu putina strofocare trece de acest pasaj (felicitari ca n-ai folosit scarita), dupa ce trece de el sta putin sa se odihneasca, apoi merge mai departe fara prea mari dificultati, si in curand pornesc si eu. Ajungem in ultima regrupare, care este si cea mai frumoasa din toate, oferind o panorama excelenta, parca mai deosebita decat cea din prima lungime.

Pasajul tehnicPasajul tehnic
Panorama din ultima regruparePanorama din ultima regrupare
Dupa ce am urcat si ultima lungime de coarda fara prea mari dificultati (se face o traversare pe fata din stanga a traseului care e putin dificila, in rest e ca si pana aici) am mancat o ciocolata, am baut o gura de apa, ne-am strans echipamentul si am inceput sa coboram.
Drumul pana la baza peretului este destul de abrupt, Marius a alunecat putin la un moment dat si a daramat la vale mai multe pietre si un bustean. Bine ca nu era nimeni in vale!
Traseul ne-a luat cam 4 ore iar coborarea inca 1 ora, deci cam 6 ore cu urcat pana la traseu. Este de incepatori, si merita abordat.
Inapoi in Poiana InuluiInapoi in Poiana Inului
Din pacate pornirea in traseu la ora dorita ne-a fost restrictionata de ploaie, asa ca nu am apucat sa mai facem si alte trasee, dar speram sa ne mai intoarcem pe acolo cat mai curand :).

Poze mai multe din traseu gasiti aici si aici

vineri, 15 mai 2009

Mountain Gear a devenit Mountain Bear



Magazinul Mountain Gear a suferit un rebranding si acum se numeste Mountain Bear. Locatia acestuia ramane aceeasi, doar pagina web s-a transformat in www.mountainbear.ro

Magazinul comercializeaza articole si accesorii cu profil montan, trekking, hiking, alpinism si escalada. Comanda online accesorii pentru alpinism, izoprene, ascensioane, casti, ceasuri, coboratoare, coltari, corzi, espadrile, hamuri, parazapezi, carabiniere, pioleti, scripeti, busole, corturi, echipamente salvare, bidoane apa, lanterne, ochelari soare, rucsacuri, saci de dormit, clapari de tura, solutii intretinere, imbracaminte pentru femei copii si barbati, caciuli, ciorapi, manusi, bluze, jachete, pantaloni, incaltaminte pentru femei copii si barbati, bocanci, ghete, adidasi, sandale. Marcile: Ajungilak (Mammut), Ande, Asolo, Atta, Austrialpin, CAMELBAK, Cassin, Cool tex, Duraflex, Everest, Ferrino, Fizan, Gotech, Grivel, Had, Jack Wolfskin, Julbo, Kayland, Kong, Konus, Laken, Lorpen, Lowa, Mad Rock, Mammut, Maramont, Millet, Nalgene, Nicimpex, Nikwax, Petzl, Polifoam, Pro Feet, Raichle (Mammut), Roca, Rock empire, Silva, Solitaire, Static, Suunto, T.ess, Tendon, Teva, Trimm. Livrarea produselor se face prin curierat sau prin Posta Romana, iar plata se face ramburs, prin OP sau transfer bancar.

Magazinul fizic are sediul in Constanta pe str. Libertatii nr. 2 (langa Univ. Ovidius, bvd. Mamamia).

vineri, 17 aprilie 2009

probleme de etica...


Citind cateva mesaje de pe lista costila, am vazut o discutie foarte aprinsa intre cei care suporta traseele echipate cu spituri si cei care suporta folosirea asigurarilor mobile.Este o problema care inevitabil trebuia sa apara si la noi in Romania.Din nefericire contextul social de la noi face ca pretul unui "rack" de asigurari mobile sa fie foarte ridicat si ca un numar restrans de cataratori sa isi permita sa foloseasca acest stil de asigurari.



Tot printre mesajele din lista am gasit un link foarte interesant despre ascensiunea unui traseu dificil, ascensiune realizata in stil traditional(cu asigurari mobile) a lui Sonnie Trotter care a scos asigurarile fixe din perete:http://sonnietrotter.com/2007/09/25/its-right-to-be-wrong/



Daca ceea ce a facut a fost corect sau nu va las pe voi sa decideti.Oricum articolul mie mi se pare excelent si pune cateva probleme de etica interesante si parerea mea este ca raspunde macar partial la intrebarea aceea pe care multi dintre noi am avut-o si nu am gasit nici un raspuns concludent la ea:De ce ma catar?

In fine revenind la problema initiala, eu sunt de parere ca solutia se afla undeva la mijloc si ca ideal ar fi sa existe o distinctie clara intre traseele clasice(trad) si intre traseele de escalada(sport).Mai mult decat atat, si zona de catarare si caltitatea stancii ar trebui sa dicteze stilul de catarare in functie de calitatea stancii, posibilitatea de a plasa asigurari mobile si multe alte variabile.Nu in ultimul rand trebuie respectata si comunitatea locala de cataratori pentru ca nu stiu cat de fai ar fi intr-o zona dedicata de escalada sportiva cum ar fi Prapastiile Zarnestilor sa dispara peste noapte toate spiturile;sau din contra, intr-o zona de trad sa rasara brusc pe toate linile spituri frumoase argintii care sa luceasca in soare.
Dragos

miercuri, 1 aprilie 2009

Mountain Gear - primul magazin tehnic echipament outdoor si alpinism din Constanta

Update: magazinul se numeste Mountain Bear de ceva timp, iar site-ul lor este www.mountainbear.ro, locatia a ramas aceeasi.

De ieri s-a deschis primul magazin de echipament outdoor si alpinism din Constanta. Magazinul e destul de mic si putin ascuns ca si locatie, dar a adus in Constanta branduri mari cum ar fi Mammut, Petzl, Raichle, Ajungilak, Asolo, Solitaire, Teva, Trimm, Austrialpin, Tendon si multe altele.
Magazinul se afla pe str. Libertatii nr. 2 (langa Universitatea Ovidius b-dul Mamaia), pun si o harta ca sa fie mai clara locatia:



A, ce nu au in stoc aduc si la comanda (Hannah o sa aduca numai la comanda momentan).

Site-ul lor este: www.mountaingear.ro (magazin online)

In plus o sa se faca la site si un planificator ture si o sa se anunte turele acolo pt comunitatea celor din Constanta si imprejurimi. Va tin la curent.

duminică, 15 martie 2009

Noua tura prin Cheile Dobrogei - 15 Martie 2009

Dupa ceva timp fara a pune mana pe stanca si doar pe prizele artificiale de la singurul panou din Constanta, care de altfel nu e cel mai reusit (mai ales ca majoritatea prizelor joaca), am ajuns in Cheile Dobrogei. A fost o tura scurta in care am fost eu (Felix), Marius, Adi Craciun si Radu oaie. Cei 2 din urma sunt la inceput, iar eu cu Marius incercam sa ii ajutam sa ii invatam ce putem (nu pot sa zic ca noi suntem experti dar avem mai multa experienta decat ei).
Am ajuns pe la 11 in Chei, ne-am stabilit ce trasee avem de gand sa facem si fara a sta prea mult pe ganduri dupa ce ne-am hotarat, am fugit sa intindem coarda. Am urcat deasupra Hornului Galben si am inceput sa cautam pitoanele, dupa cateva minute ne-am dezmeticit si le-am gasit. Erau deasupra unu alt traseu pe care nu aveam de gand sa il facem azi (putin mai dificil si frigul nu ajuta). Am facut un artificiu cu o bucata de coarda pentru a echilibra coarda noastra deasupra traseului ancorand-o intre un piton si 2 pomi destul de tapeni (noroc cu niste anouri si cateva carabe oteloaice).
Dupa ce am reusit sa punem coarda, ne-am coborat si am inceput sa ii dam. Eu am fost primul iar Marius m-a filat, asa ca pentru siguranta am facut o simulare de cadere de la 2m sa vedem daca coarda e bine ancorata. Bineinteles ca a tinut, dar better safe then dead. Am urcat de incalzire Hornul Galben, acesta fiind primul meu traseu in cariera de alpinism. E un traseu usurel cam de 20m intaltime, dar frumos. Dupa ce am urcat eu, a urmat Marius, apoi incepatorii: Radu si apoi Adi. Radu a urcat cam 6-7m din traseu si dupa aia a inceput sa isi piarda increderea in el si in echipament si a vrut sa coboare, asa ca Marius l-a coborat. Adi a avut probeleme ceva mai serioase din cauza unghiilor de la picioare care il deranjau in espadrilele mele (pana nu te arzi nu te inveti), asa ca nu a urcat nici el foarte mult, si-a ranit degetele si n-a mai incercat tura asta.
Dupa ce am urcat / incercat toti traseul, ne-am dus sa mutam coarda pe un alt traseu care e spituit de curand de catre Dragos. Un traseu frumos cu ceva provocari (inclusiv startul). Acum a fost randul lui Marius sa se urce primul asa ca zis si facut. Traseul incepe cu o bavareza, apoi se continua pe o fisura, o traversare si, daca faceti mansa, cu un horn. Marius a reusit sa ajunga pana la horn, iar din cauza frigului si oboselii a abandonat. Eu am fost ceva mai indraznet si am reusit sa trec si de acel horn si sa urc pana la 1/2m de caraba prin care trecea coarda. A fost un traseu solicitant si e indicat sa il faci de cel putin 2-3 ori inainte sa incerci cap de coarda. Dupa mine a incercat Radu dar n-a reusit prea multe, apoi a ma incercat Marius odata dar n-a avut acelasi succes ca prima data (biropatia isi spune cuvantul).
Dupa urcarile de pe al doilea traseu ne-am felicitat si am pornit in a strange echipamentul pentru a porni spre casa. A fost scurt (5 ore) dar frumos. Sper sa mai ajungem cat mai curand si vremea sa fie de partea noastra.
In incheiere vreau sa ii multumesc lui Dragos pentru alegerea traseului pe care l-a spituit. Keep up the good work!

Update: poze gasiti la adresa http://picasaweb.google.ro/craciun.ady/CheileDobrogei15032009

duminică, 8 martie 2009

Tura in Macin in cele din urma

Din cauza vremii care a fost destul de rea am decis impreuna cu Flavius si Razvan sa amanam cateva saptamani Generalul din Cheile Rasnovului.Cred ca a fost o decizie buna petru ca vremea a aratat destul de urat in toata tara si a plouat cu averse chiar si in Macin si in partea de S SE a tarii.
Cu vremea care a fost cum a fost nu am reusit nici macar in Macin sa ne cataram.Am reusit in schimb sa studiem putin zona si ne-am rezumat la o "mica" tura de trek.Si spun "mica" pentru ca la sfarsitul zilei, cam in 8 ore de mers am facut un calcul aproximativ si am ajuns la concluzia ca am parcurs in jur de 35 de km.
Am plecat de undeva de la S de satul Greci pe un traseu marcat cu triunghi rosu numit "Dealul cu Drum" si apoi dupa ce am urmat niste drumuri forestiere pe care am avut imprsia de mai multe ori ca ne-am ratacit am reusit sa ajungem in Valea Seaca.Aici am gasit un mic popas dragut amenajat dar din nefericire cea mai simpla solutie de a ne intoarce la Greci, unde lasasem masina a fost un traseu marcat cu triunghi albastru(din nefericire nu mai tin minte cum se numea) pe care am iesit undeva la N de sat.De aici am avut destul de mult de mers prin sat spre partea de S unde am ajuns dupa inca 1 ora si jumatate de mers.Per total am plecat pe la ora 9 de la masina si am ajuns pe la 4 jumate-5 inapoi.
Sper sa prindem pe viitor o vreme ceva mai buna si intre timp sa ne documentam mai bine si sa aflm cum ajungem ceva mai rapid la traseele de catarat din valea Datcova.

Am si o precizare de facut pentru cei ce intentioneaza sa mearga la o tura de trek in muntii(dealurile) Macin:Gasiti o harta adusa la zi cu traseele turistice!
Noi ne-am bazat pe harta publicata pe carpati.org care nu mai corespunde cu marcajele facute si multe din drumurile forestiere(majoritatea) nemarcate turistic nu apar pe aceasta harta.
In al doilea and aveti grija la marcajele facute care mie mi s-au parut slabut realizate deoarece unul dn trasee facea o bucla ciudata care treceaa de 2 ori prin acelasi loc si la celalalt am pierut brusc marcajul(se trece uneori de la macaje foarte dese la marcaje foarte rare si de aici si posibilitatea destul de mare de a te rataci mai ales considerand dificultatea redusa a traseelor comparativ cu alti munti si tendinta de a sta de vorba cu colegii de tura si a trece pe langa aceste marcaje)

Cam atat pentru acum.Sper sa mai revin si cu alte povesti.Cand descarc pozele din aparat o sa pun si cateva poze de la mica noastra aventura de primavara ploiasa si noroiosa din Macin.


Dragos

joi, 5 martie 2009

Posibila tura in Cheile Rasnovului pe General


Sambata asta 07-03-2009 este posibil sa plecam intr-o tura de catarat, prima mai serioasa pe 2009.O sa fie si primul "roadtrip" asa, ceva mai lung si mai rapid pentru noi si tot in acelasi timp o sa fie primul traseu de alpinism clasic pe care il vom face, chiar daca dificultatea este destul de mica(3B).
O sa reusim probabil sa ne satisfacem dorinta extraordinar de veche si de arzatoare de a face un traseu relativ lung(sunt 7 lungimi de coarda) dar in care sa nu ne depasim limitele de cataratori si in care sa ne putem bucura de expunere, lungime si stanca in sine fara sa tremuram din toate incheieturile la frica unei potentiale caderi.
Vremea pare destul de capricioasa in schimb si speram in cele din urma sa fie ok.Eu personal stau cu ochii pe harti meteo de cateva zile bune si sunt cam sceptic.Dar in cele din urma am decis ca vom pleca, chiar daca ne alegem decat cu un drum pana acolo.Mai avem unele "mici" detalii tehnice de rezolvat, ceva echipament care momentan de lipseste de imprumutat dar parerea mea este ca sunt niste detalii care se vor rezolva pana sambata asa cum a fost inainte de orice tura in care am plecat



Dragos Toma

->eh am facut si asta, am scris primul meu mesaj pe blog si m-am bucurat de noile mele privilegii de autor al blogului.sper sa mai urmeze si alte relatari dar timpul meu liber este extrem de limitat in cls a XII-a si din nefericire nu reusesc sa ma catar atat cat mi-as dori(desi probabil nu o sa reusesc niciodata sa ma catar chiar cat mi-as dori)

duminică, 15 februarie 2009

Cheile Dobrogei (Diana VIII- şi Ares VI+)

Scriam mai demult aici despre un traseu de 8- în Cheile Dobrogei pe care aş fi vrut să îl încerc. Astăzi am fost cu Marius braşoveanu' şi am pus o manşă pentru cele două trasee Ares şi Diana. Cu ajutorul lui am descoperit că făcusem deja traseul greu, Diana iar azi mi-a reuşit la prima urcare şi Ares. Deşi era frig, nu îmi mai simţeam degetele şi am făcut o mişcare dinamică, după ce am prins clepsidra am simţit că e o priză bună după cum s-au mulat degetele ca pe o toartă. Merită făcut traseul. Nu este greu în manşă dar cu siguranţă este altfel dacă mergi cap de coardă pe asigurări mobile.

vineri, 13 februarie 2009

Nou autor şi administrator

Cum din 25 februarie plec din România pentru o perioadă indefinită m-am gândit să mai existe un administrator local al blog-ului care să şi adauge informaţii despre ce se întâmplă în escalada şi alpinismul din Constanţa.

Noul administrator şi autor este Dragoş Toma care mă avertiza că el nu va scrie cu diacritice. Asta să fie problema! Câteva despre el veţi putea afla personal dacă ieşiţi la căţărat însă eu îl pot caracteriza ca un foarte pasionat căţărător (pe stâncă) şi un bun cunoscător al tehnicilor de asigurare, de căţărare, etc. În cazul în care doriţi să vă iniţiaţi în escaladă el este omul care să vă explice baza dar totodată şi fizica din spatele fenomenelor mecanice, rezistenţa materialelor, factori de cădere, etc. Doar este pilot!

joi, 12 februarie 2009

Zi de antrenament?

Astea sunt zile să ieşi din casă? De antrenament? Pe frigul ăsta? Cu siguranţă că răspunsul este "DA!" hotărât dacă antrenamentul este şi pentru ieşiri pe munte şi nu doar pentru elementul sportiv al escaladei. O să îi las pe alţii mai experimentaţi ca mine în mersul pe munte să dezbată asta dar mie personal mi se pare logic să te antrenezi şi în condiţii similare cu cele pe care îţi propui să le întâlneşti sau care datorită vremii schimbătoare din munţi te pot surprinde. Iar noi aici la mare măcar ne putem antrena pentru vânt. Mult mult vânt.

Astăzi 12 februarie am ieşit la un antrenament la turnul de escaladă din Gravity Park cu Şerban, Sorin Bălan şi Marius. Deşi iniţial mi-am propus doar să filez (să îl asigur pe cel care urcă) am încercat şi eu traseul cu tavan pe care încă nu am reuşit să îl leg. M-am bucurat însă că Marius a trecut de un pasaj care îi făcea probleme şi îl obseda, chiar şi pe vântul puternic care bătea dinspre lac.

Panoul a suferit prima degradare mai serioasă, o bucăţică de fibră de sticlă desprinzându-se de pe suportul de poliester în care fuseseră sculptate trăsăturile "stâncii". Asta deoarece a fost turnat un strat prea subţire de fibră. Mă întreb dacă putem repara zona respectivă.

Putem discuta despre asta şi la antrenamentul de mâine. Ne vedem acolo?

marți, 10 februarie 2009

Freecycle şi escalada

Escalada am început-o ca mulţi alţii din România cu echipament împrumutat şi sfaturi de la prieteni şi cunoştinţe. Un an mai târziu am reuşit să îmi cumpăr parte din echipament însă mă bazam pe un împrumut mai îndelungat pentru ham iar când a trebuit să îl returnez credeam că va urma o perioadă de improvizaţii şi alte împrumuturi. M-a salvat însă un prieten de la Bucureşti, Limbă care ştiind bine ce vrea din toată gama de sporturi de căţărare, şi anume bouldering mi-a donat hamul lui şi câteva bucle echipate inutile escaladei bloc. Tot donaţie a fost şi rucsacul lui Felix pe care a doua zi după ce l-am primit l-am şi pus la bun folos cu plecarea în Măcin. La rândul meu inspirat de bunătatea acestor prieteni şi lipsa lor de materialism extrem inutil, mi-am propus să donez tot echipamentul pe care nu îl voi mai folosi personal celor care încep să pună primii paşi pe stâncă.

Pentru astfel de donaţii şi nu numai am deschis un grup de donaţii afiliat la Freecycle.org prin care donatorii a oricăruit tip de obiecte şi lucruri pot intra în legătură cu cei care au nevoie de ele.

Grupul deschis de mine acoperă doar Constanţa însă după un mic search se pot găsi şi alte oraşe în care sunt deschise astfel de grupuri, cel din Bucureşti în special fiind foarte dezvoltat.

Aşa că vă invit să vă înregistraţi pe grup aici: Constanţa Freecycle dacă aveţi ceva de donat sau căutaţi ceva.



duminică, 8 februarie 2009

Trilogia Dobrogeană

Mai obosit ca astăzi nu am mai fost de un an probabil. Şi probabil se va simţi şi din stilul expeditiv al mesajului. Însă vreau să menţionez oameni şi locuri, evenimente care merită toată atenţia. Pentru că sunt prea puţini/e sau prea grave în Dobrogea iar atunci când sunt nimeni nu îi/le pomeneşte.

Pentru antrenament de escaladă, cel mai disponibil loc în care cei pasionaţi sau interesaţi să afle abd-ul escaladei se pot aduna este turnul de escaladă din Gravity Park, Constanţa. Grupul care are acces la turn este unul limitat din măsuri de siguranţă însă atunci când cei din grup sunt prezenţi acolo oricine poate întreba sau chiar încerca o căţărare. Reţineţi însă că escalada nu este o joacă deşi poate fi considerată şi un joc iar cei de la panou câteodată se antrenează pentru situaţii în care jocul devine serios. Nu faceţi exhibiţii de bravură exact când aţi văzut că şi alţii se caţără. Turnul este mereu acolo iar accesul fără echipament până pe platformă este foarte facil (şi bunica mea cu puţin antrenament ar ajunge sus, fără nici un fel de glumă). Problemele apar însă la descăţărare care este întodeauna mai dificilă. Nu deveniţi unii dintre cei blocaţi sus care prin prezenţa lor stânjenită acolo dovededesc că prin curaj se înţelege exprimarea fricii doar pentru sine. Trecem peste avertizări, peste care oricum cei cărora le sunt adresate trec cu privirea.

Vineri 6 februarie ne-am adunat la panou pentru puţin antrenament. Felix, Sorin, Marius şi subsemnatul s-au căţărat de bunăvoie, nesiliţi şi nestingheriti de nimeni până în momentul în care natura adolescenţilor din jur şi-a făcut din nou simţită prezenţa. Deşi turnul poate fi escaladat fără echipament (deşi cum mai ziceam interzis şi nerecomandat) oricând, exact în momentul în care am început să ne căţărăm noi au apărut şi bravii tineri soloişti. Aşteptăm nerăbdători panoul interior de escaladă! Iar pe mai tinerii soloişti la antrenamente şi discuţii serioase.

E de înţeles, sper, de ce a doua zi, sâmbătă, 7 februarie m-am trezit la 5A.M. chiar şi după o seară precedentă obositoare în "My Way" şi "La bebe" ca să scap din Constanţa. La 6A.M. eram deja cu rucsacul în spate la ieşirea din Constanţa spre Tulcea pe întuneric şi ceaţă încercând să prind o maşină spre Măcin. Lângă acest oraş, aflat la 150-200 km distanţă de Constanţa şi în munţii la baza poalelor cărora se află, veneau boulder-iştii din Bucureşti cu planuri de deschidere de noi rute de boulder. Am rămas impresionat de numărul şi calitatea lor. Îi mulţumesc din nou lui Florin Limbovici pentru invitaţie şi tuturor pentru ale căror indicaţii călătoresc. Am încercat noi plasamente şi încărcări ale prizelor care deschid şi pentru escaladă traseele mai grele dar cu beneficiul unui antrenament în siguranţă şi susţinut pe care l-am găsit în bouldering. Am fost surprins şi de numărul de saltele care erau în jur. Toate grupurile de oameni care mergeau pe Valea Pricopan cu saltele în spate arătau ca nişte "furnici cu chibrituri în spate"(TM) (toate drepturile rezervate lui Doru ale căror fraze şi motto-uri ca şi fotografiile merită furate). Eu ziceam că arată ca nişte dormitoare ambulante (oboseala îşi făcea probabil simţită prezenţa în preconştient). După o zi dureroasă din toate punctele de vedere (tensiune musculară, prize care înţepau, hârşâit de genunchi pe granit, alergare în picioarele goale pe granitul abraziv şi în bocanci largi, căldură de vară aproape) dar frumoasă în acelaşi timp prin realizări am plecat la 6-7 seara cu Oana spre Constanţa. Oana revenea din Sibiu după o săptămâna de ture prin Crai şi Făgăraş şi nu dormise de 19 ore în condiţii de efort susţinut. Urmau şi alte ore de nesomn pe drum. Dar despre asta să vă povesteasca ea.

Ajuns acasă la 10 noaptea nu ştiam ce să mănânc mai întâi deşi nu obisnuiesc să mănânc la ore aşa târzii. Asta ar fi trebuit sa fie a doua şi ultima zi de căţărare urmând odihna. Planul era însă făcut. Iniţial urma să revin din Măcin şi să încerc să supraviţuies în peştera Sfântului Casian din Cheile Dobrogei cu sacul de dormit de vară, a doua zi urmând să vină la căţărare în zona şi cei din Constanţa. Azi duminică, 8 februarie însă când am ajuns la peşteră cu Dragoş si Flavius m-am bucurat că nu am făcut asta. Toată zona aceea pitorească, sfântă prin simplitatea ei naturală era acum distrusă de buldozere, un lac artificial îşi făcuse apariţia la baza stâncilor limitând accesul la peşteră iar dacă sfântul ar mai fi locuit în peşteră s-ar fi trezit în dulcile sunete ale civilizaţiei; motoare de maşini luxoase venite în pelerinaj la sfântul ban. Cu puţin noroc, un bărbierit proaspăt probabil ar fi fost capabil să prindă o maşină din cele care treceau prin zonă să îl ducă la un McDonalds să manânce şi el o mâncare ca lumea. Sau poate în câteva săptămâni se va deschide unul în zonă. Sau dacă s-ar deschide unul de lux cum probabil va şi cazul, sfântul ar fi putut recurge la un mai facil "dumpser-diving" sau mai pe româneşte dar puţin mai vulgar, cotrobăit prin gunoi. Nu ştiu ce termeni au folosit pentru desfăşurarea acelui proiect hidos în zonă, probabil "development" şi "environmental enhancement factor" dar eu fiind mai vulgar văd doar cotrobăitul prin banii murdari pe care cei care au aprobat lucrările în zonă l-au făcut. Toată ziua a fost compromisă de priveliştea tristă si de adevărurile astea dureroase pe care Dobrogea ni le pune la dispoziţie chiar şi în zonele care ar reprezenta o retragere de la astfel de privelişti. Cred că mai mult de asta sunt aşa de obosit.

duminică, 1 februarie 2009

"Active" week-end
























În week-end-ul ăsta împreună cu cei de la firma de team building, "Active Training" am fost atât la turnul de escaladă de la Gravity Park cât şi în Cheile Dobrogei. A fost foarte frumos din partea lor să aducă bucle, hamuri, corzi statice, ş.a. şi să le împartă cu toată lumea.

Sâmbătă ne-am adunat de la 14:00 în Gravity Park într-o formaţie destul de mare pentru vremea de afară, vânt care bătea dinspre lacul Tăbăcărie şi temperaturi apropiate de 0 grade C. S-au căţărat Cătălin, Dragoş, Flavius, Sorin, Şerban şi subsemnatul iar Mircea "a ţâşnit" direct pe trasee. Tot pe verticală dar mai mult de sus în jos decât aşa cum se obişnuieşte în escaladă, de jos în sus. Într-adevăr o tehnică avansată. A promis să ne înveţe şi pe noi.

Astăzi în Cheile Dobrogei, Mircea a avut şansa însă datorită antrenamentelor nocturne foarte solicitante la care se supune şi a minorei accidentări în care o lespede de cel puţin o tonă i-a căzut pe genunchi s-a mulţumit să dea indicaţii preţioase începătorilor. Cred că i-ar fi prins de folos şi lui Dragoş unele din indicaţiile lui Mircea în special cea mai profundă "să ţâşneşti pe stâncă". El însă a ales o variantă pentru începători asigurând cu nuci şi came la traseul Hera.

Lăsând gluma la o parte vreau să îl felicit pe Dragoş pentru un traseu care deşi netestat în cădere (mai bine!) arăta foarte bine asigurat. Şi pe Mircea pentru umorul lui! Buclele mai lungi ale lui Şerban au ajutat foarte mult la păstrarea unei bune poziţii pentru asigurări. Într-adevăr cu asigurările mobile nu îţi permiţi ca bucla echipată să se ridice prea sus pentru că ridică şi nuca sau cama şi îi schimbă poziţia.
La pereţii cu traseele Cronos, Hades şi Io au urcat fie manşă fie cap o grămada de oameni iar spectatori pe care nu îi mai văzusem până atunci au fost şi mai mulţi. Sorin Bălan, recuperat după un accident a reuşit o escaladare cap (asigurare pe parcurs în asigurări fixe) a lui Io, traseu destul de greu în special în condiţiile de frig din prima zi de februarie.
După ce traseele au fost exploatate complet ne-am decis să ne despărţim în două grupuri, unii la căţărat, unii la drumeţie. Eu, Dragoş, Marius şi Felix am plecat să asigurăm la Acul Nebun (nu am reuşit) şi ne-am decis să încercăm nişte trasee deschise de Marius şi Felix de la intrarea din Cheile Dobrogei. De celălalt grup, Mircea, Şerban, Sorin, Valentina şi cunoştinţele lor am aflat prin staţie că au ajuns la mănăstirea Casian. La peretele cu traseele destul de uşoare, alese de Marius şi Felix, a venit cu noi şi un alt proaspăt sosit, Marius "braşoveanu". După câteva căţărări ne-am luat rămas bun de la Marius şi Felix care au plecat spre casă şi am decis să ne mai antrenăm plasamentele de mobile pe un traseu uşor dar prost asigurat. S-a dus Dragoş cap, a asigurat prima buclă însă frigul, oboseala şi lipsa unui loc bun de plasare a unei mobile cât şi prospectul unei căderi la sol l-au făcut să tremure puţin şi să se retragă. Sincer şi eu am tremurat când am simţit că Dragoş trăia emoţiile dinaintea unei căderi. A fost cea mai bună alegere să strângem şi să plecăm spre casă. Retragerea respectivă ne-a lăsat puţin desumflaţi însă dacă ne uităm în ansamblu a fost un sfârşit de săptămână bun pentru căţărare. Peretele nu pleacă nicăieri, o să ne obişnuim reciproc unii cu alţii, peretele cu noi şi noi cu el.

vineri, 30 ianuarie 2009

Sală de escaladă în Constanţa

Cum nu sunt nici reporter nici crainic de ştiri nu cred ca are vreo importanţă dacă scriu unele din zvonurile pe care le mai aud din când în când.

De curând, de exemplu, am citit despre un proiect de construire a unei săli de escaladă în Constanţa în decursul lui 2009. A fost o ştire care m-a surprins având în vedere că mai nimic nu se întâmplă în Constanţa şi în orice caz nu la acest nivel. Şi în special nu pentru escaladă. Dar în cazul de faţă sunt tentat să cred că proiectul ăsta se va finaliza iar cei care acum nu se pot antrena regulat o vor face în incinta unei clădiri noi nouţe dedicate escaladei sportive.

Sunt tentat să cred asta deoarece am avut ocazia să îl întâlnesc pe cel care se ocupă de proiect, Florin Limbovici (Limbă pe scurt:P). El este omul din spatele mai multor proiecte interesante care iau formă: www.Pro-boulder.Ro ar fi unul dintre ele. Apoi îl vezi că merge până în Elveţia doar ca să se caţere iar ajuns acolo se caţără chiar dacă ninge şi tinzi să fii mai atent la ce are de spus. Iar dacă vezi că are deja experienţa necesară unui astfel de proiect începi deja să te întrebi ce fel de magneziu să îţi cumperi pentru sală: lichid sau praf? Oare cât o sa fie abonamentul?". Nu ştiam de site-ul lui de alpinism utilitar şi nu este reclamă gratuită (câţi vizitatori are blog-ul ăsta?:)) ) dar după ce l-am întrebat dacă are unul şi l-am văzut m-am gândit că o să dea mai multă substanţă "zvonului" dacă îl vedeţi şi voi: escAlpin.Ro.

Poate aşa se va forma o comunitate mai numeroasă şi mai unită de căţărători la Constanţa unde alternativele naturale şi ludice de antrenament, ca escalada şi bouldering-ul, într-un mediu controlabil sunt foarte limitate. Iar dacă sunt, sunt foarte elitiste. Constanţa chiar are nevoie de spiritul "chill" care pare să înconjoare comunităţile de căţărători.

luni, 19 ianuarie 2009

Asigurări mobile în Constanţa!

Din câte ştiu Dragoş este primul posesor al unui set de asigurări mobile (nuci şi came) din Constanţa. I-au venit azi prin poştă şi deschid cum zicea şi el o nouă etapă în căţărarea din Constanţa. Să le plaseze sănătos! Păcat că amândoi avem obligaţii care ne opresc să fugim la stâncă să le încercăm. Dar probabil sâmbătă o sa avem ocazia.

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Căutăm noi zone de escaladă - Hârşova (actualizare)

Am mai scris despre Hârşova aici dar după ce am găsit şi coordonate pe hartă şi poza asta nouă chiar vreau să ajung acolo cât mai curând să văd potenţialul de escaladă al zonei.


View Larger Map

Drumeţie în Cheile Dobrogei

Astăzi am plecat cu Dragoş la 12 din Constanţa (cred) să vedem o zonă care părea promiţătoare pentru escaladă văzută cu google maps. Ne-am întors acum la 17:30 după ce am mers după hartă şi busolă prin zona Cheile Dobrogei până ne-am plictisit. Am găsit zona dar nu se putea face nici măcar un bouldering. Panta era prea înclinată bună poate pentru MT bike iar roca friabilă. Mai rămân de văzut două zone la Gura Dobrogei.

Probabil astăzi nu am fi ieşit deloc dar după ce a sunat Limbă să îmi spună că el şi nişte prieteni merg în Măcin la bouldering am reuşit să dau de Dragoş şi deşi nu mai puteam să mergem în Măcin datorită distanţei măcar am făcut ieşirea asta mică.


View Larger Map

vineri, 16 ianuarie 2009

"Sponsorizare" încheiată

Azi m-a sunat Radu, administratorul parcului de sporturi extreme Gravity Park să îmi ceară tot echipamentul pe care îl aveam de la el.

I-am înapoiat hamul, gri-gri-ul şi o carabă, coarda fiind prea distrusă ca să mai fie folosită pentru filat. Astfel s-au încheiat câteva luni bune în care am mers la căţărat sponsorizat neoficial de Gravity Park. Cum de ceva timp am un dispozitiv de filat bun (ATC de la Black Diamond) singurul lucru de care o să duc lipsă o sa fie hamul. Dar nu e problemă. Voi merge clasic legat direct de coardă. De filat o să filez asigurat de jos de undeva. Iar după ce am văzut "The Sharp End" sunt şi foarte interesat de asigurarea cu noduri pe care aş vrea să o încerc în fisura din Gura Dobrogei. O văd ca pe o provocare mentală în plus.

Tot astăzi Cătălin a plecat într-o tură grea în Bucegi. O să scriu mai multe dacă revine cu un raport de tură.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Shrek

Shrek este traseul din portul turistic la care asigurăm cel mai des. Numele i-a venit în glumă. Cum elveţienii au căpcăunul lor, Eiger-ul, aşa îl au şi constănţenii pe Shrek, căpcăunul paşnic.

Ieri am fost la căţărare pe Shrek cu Marius. A fost mai cald ca în alte zile însă la început am avut impresia că era mult mai frig. S-a dovedit o ieşire foarte reuşită spre final când am tras destul de tare pe unele prize de un deget şi m-am încălzit chiar bine.

Marius spunea că a învăţat câteva noduri noi. Trebuie să le învăţăm şi noi nu? Poate facem un atelier de noduri zilele astea...

duminică, 11 ianuarie 2009

Eroare umană


Vuuuuuuuuf! şi mă opresc agăţat de coardă! Caut o priză de picior. Sau aveam deja una? Cum m-am oprit din cădere liberă doar tinându-mă de coardă? Aş fi crezut că e imposibil. Dar jos am văzut urmele de frecare pe mănuşi. Nu i-am dat asa multă importanţă pe moment dar acum vreau să îmi clarific ce s-a întâmplat.

M-am întâlnit cu Cătălin miercuri 7.01.2009 la Tomis la 18:15 şi am luat autobuzul 42 spre portul turistic. Am ajuns şi am început să asigur de la barele de unde asiguram de obicei. Când am scos prima buclă a apărut şi un paznic. Era o domnişoară care ne-a rugat politicos să plecăm de pe "obiectivul pazit". Eu mă pregateam sa strâng deşi domnişoara nu se prezentase, nu ne spusese măcar un nume. Cătă l-a sunat pe Mircea să îi spună să nu mai vină pentru că suntem evacuţi. între timp domnişoara mă întreba ce anume facem: "Cum unii joacă fotbal noi ne căţărăm" i-am răspuns şi i-am dat şi alte câteva lamuri. În fine, după ce domnisoara a trecut de la "nu" la "nu stiu" în final ne-a şi lăsat să folosim "obiectivul păzit". Nu am mai fost pâna atunci în situatia respectivă în zona aia aşa că am fost cam surprins. Domnişoara era nouă se pare.

Încă puţin dezorientat am început să asigur din nou. Am făcut greşeala să nu fiu 100% concentrat pe ce făceam. Urma sa fac un rapel pe ATC pe o singură coardă cealaltă coardă fiind blocată cu o carabă în caraba de asigurare. Eh! Deşi reţin ca ma gandeam la cât de stupid ar fi sa te asiguri de cealalta coarda neblocata exact asta am facut! Am si coborât peste margine "asigurat" asa. Si am si cazut. Am auzit sunetul ala infernal de coarda care trece prea repede prin caraba, am avut timp sa ma gandesc ca o sa îmi rup picioarele si nu o sa ma catar o perioada dar nu m-am gândit ca o sa mor nici o milisecunda. Ciudat. Pentru ca probabil asta s-ar fi întâmplat cazând de la 8 metri. Dar nu mi-am rupt picioarele si înca sunt aici. Salvat de instinct probabil pentru ca nu am tinut constient de coarda. Am avut mare noroc ca era frig afara si aveam manusi în mâini pentru ca altfel probabil tot din instinct dadeam drumul la coardă.

Pentru mine e clar că a fost o greşeală pe care o puteam preveni dacă aş fi fost mai atent la asigurare fără să îmi pun întrebarea "oare paznicul este în spate?" şi făra să încerc să scap mai repede din raza ei vizuală. Nu mi-a făcut şi nu îmi face plăcere să fiu urmărit când mă caţăr sau asigur, când fac ceva "anormal". Din nu ştiu ce motive consider căţăratul şi antrenamentul un act intim. Accidentul nu mi-a schimbat cu nimic hotărârea de a merge pe pereţi mari sau pe rutele sportive din simplul motiv că acolo fiind 100% dedicat căţărării şi asigurării astfel de accidente nu mai sunt posibile. Este paradoxul conform căruia unii se caţără pe vârfuri la mii de metri înălţime în siguranţă totală însă sunt loviţi de o maşină pe trecerea de pietoni. Iar exemplele de astfel de paradoxuri sunt nelimitate.

Oricum mă bucur că seara a fost foarte reuşită şi foarte bună pentru căţărare după ce am trecut peste incident. Când mai ieşim?!