Cheile Dobrogei (Diana VIII- şi Ares VI+)

Scriam mai demult aici despre un traseu de 8- în Cheile Dobrogei pe care aş fi vrut să îl încerc. Astăzi am fost cu Marius braşoveanu' şi am pus o manşă pentru cele două trasee Ares şi Diana. Cu ajutorul lui am descoperit că făcusem deja traseul greu, Diana iar azi mi-a reuşit la prima urcare şi Ares. Deşi era frig, nu îmi mai simţeam degetele şi am făcut o mişcare dinamică, după ce am prins clepsidra am simţit că e o priză bună după cum s-au mulat degetele ca pe o toartă. Merită făcut traseul. Nu este greu în manşă dar cu siguranţă este altfel dacă mergi cap de coardă pe asigurări mobile.

Nou autor şi administrator

Cum din 25 februarie plec din România pentru o perioadă indefinită m-am gândit să mai existe un administrator local al blog-ului care să şi adauge informaţii despre ce se întâmplă în escalada şi alpinismul din Constanţa.

Noul administrator şi autor este Dragoş Toma care mă avertiza că el nu va scrie cu diacritice. Asta să fie problema! Câteva despre el veţi putea afla personal dacă ieşiţi la căţărat însă eu îl pot caracteriza ca un foarte pasionat căţărător (pe stâncă) şi un bun cunoscător al tehnicilor de asigurare, de căţărare, etc. În cazul în care doriţi să vă iniţiaţi în escaladă el este omul care să vă explice baza dar totodată şi fizica din spatele fenomenelor mecanice, rezistenţa materialelor, factori de cădere, etc. Doar este pilot!

Zi de antrenament?

Astea sunt zile să ieşi din casă? De antrenament? Pe frigul ăsta? Cu siguranţă că răspunsul este "DA!" hotărât dacă antrenamentul este şi pentru ieşiri pe munte şi nu doar pentru elementul sportiv al escaladei. O să îi las pe alţii mai experimentaţi ca mine în mersul pe munte să dezbată asta dar mie personal mi se pare logic să te antrenezi şi în condiţii similare cu cele pe care îţi propui să le întâlneşti sau care datorită vremii schimbătoare din munţi te pot surprinde. Iar noi aici la mare măcar ne putem antrena pentru vânt. Mult mult vânt.

Astăzi 12 februarie am ieşit la un antrenament la turnul de escaladă din Gravity Park cu Şerban, Sorin Bălan şi Marius. Deşi iniţial mi-am propus doar să filez (să îl asigur pe cel care urcă) am încercat şi eu traseul cu tavan pe care încă nu am reuşit să îl leg. M-am bucurat însă că Marius a trecut de un pasaj care îi făcea probleme şi îl obseda, chiar şi pe vântul puternic care bătea dinspre lac.

Panoul a suferit prima degradare mai serioasă, o bucăţică de fibră de sticlă desprinzându-se de pe suportul de poliester în care fuseseră sculptate trăsăturile "stâncii". Asta deoarece a fost turnat un strat prea subţire de fibră. Mă întreb dacă putem repara zona respectivă.

Putem discuta despre asta şi la antrenamentul de mâine. Ne vedem acolo?

Freecycle şi escalada

Escalada am început-o ca mulţi alţii din România cu echipament împrumutat şi sfaturi de la prieteni şi cunoştinţe. Un an mai târziu am reuşit să îmi cumpăr parte din echipament însă mă bazam pe un împrumut mai îndelungat pentru ham iar când a trebuit să îl returnez credeam că va urma o perioadă de improvizaţii şi alte împrumuturi. M-a salvat însă un prieten de la Bucureşti, Limbă care ştiind bine ce vrea din toată gama de sporturi de căţărare, şi anume bouldering mi-a donat hamul lui şi câteva bucle echipate inutile escaladei bloc. Tot donaţie a fost şi rucsacul lui Felix pe care a doua zi după ce l-am primit l-am şi pus la bun folos cu plecarea în Măcin. La rândul meu inspirat de bunătatea acestor prieteni şi lipsa lor de materialism extrem inutil, mi-am propus să donez tot echipamentul pe care nu îl voi mai folosi personal celor care încep să pună primii paşi pe stâncă.

Pentru astfel de donaţii şi nu numai am deschis un grup de donaţii afiliat la Freecycle.org prin care donatorii a oricăruit tip de obiecte şi lucruri pot intra în legătură cu cei care au nevoie de ele.

Grupul deschis de mine acoperă doar Constanţa însă după un mic search se pot găsi şi alte oraşe în care sunt deschise astfel de grupuri, cel din Bucureşti în special fiind foarte dezvoltat.

Aşa că vă invit să vă înregistraţi pe grup aici: Constanţa Freecycle dacă aveţi ceva de donat sau căutaţi ceva.

Trilogia Dobrogeană

Mai obosit ca astăzi nu am mai fost de un an probabil. Şi probabil se va simţi şi din stilul expeditiv al mesajului. Însă vreau să menţionez oameni şi locuri, evenimente care merită toată atenţia. Pentru că sunt prea puţini/e sau prea grave în Dobrogea iar atunci când sunt nimeni nu îi/le pomeneşte.

Pentru antrenament de escaladă, cel mai disponibil loc în care cei pasionaţi sau interesaţi să afle abd-ul escaladei se pot aduna este turnul de escaladă din Gravity Park, Constanţa. Grupul care are acces la turn este unul limitat din măsuri de siguranţă însă atunci când cei din grup sunt prezenţi acolo oricine poate întreba sau chiar încerca o căţărare. Reţineţi însă că escalada nu este o joacă deşi poate fi considerată şi un joc iar cei de la panou câteodată se antrenează pentru situaţii în care jocul devine serios. Nu faceţi exhibiţii de bravură exact când aţi văzut că şi alţii se caţără. Turnul este mereu acolo iar accesul fără echipament până pe platformă este foarte facil (şi bunica mea cu puţin antrenament ar ajunge sus, fără nici un fel de glumă). Problemele apar însă la descăţărare care este întodeauna mai dificilă. Nu deveniţi unii dintre cei blocaţi sus care prin prezenţa lor stânjenită acolo dovededesc că prin curaj se înţelege exprimarea fricii doar pentru sine. Trecem peste avertizări, peste care oricum cei cărora le sunt adresate trec cu privirea.

Vineri 6 februarie ne-am adunat la panou pentru puţin antrenament. Felix, Sorin, Marius şi subsemnatul s-au căţărat de bunăvoie, nesiliţi şi nestingheriti de nimeni până în momentul în care natura adolescenţilor din jur şi-a făcut din nou simţită prezenţa. Deşi turnul poate fi escaladat fără echipament (deşi cum mai ziceam interzis şi nerecomandat) oricând, exact în momentul în care am început să ne căţărăm noi au apărut şi bravii tineri soloişti. Aşteptăm nerăbdători panoul interior de escaladă! Iar pe mai tinerii soloişti la antrenamente şi discuţii serioase.

E de înţeles, sper, de ce a doua zi, sâmbătă, 7 februarie m-am trezit la 5A.M. chiar şi după o seară precedentă obositoare în "My Way" şi "La bebe" ca să scap din Constanţa. La 6A.M. eram deja cu rucsacul în spate la ieşirea din Constanţa spre Tulcea pe întuneric şi ceaţă încercând să prind o maşină spre Măcin. Lângă acest oraş, aflat la 150-200 km distanţă de Constanţa şi în munţii la baza poalelor cărora se află, veneau boulder-iştii din Bucureşti cu planuri de deschidere de noi rute de boulder. Am rămas impresionat de numărul şi calitatea lor. Îi mulţumesc din nou lui Florin Limbovici pentru invitaţie şi tuturor pentru ale căror indicaţii călătoresc. Am încercat noi plasamente şi încărcări ale prizelor care deschid şi pentru escaladă traseele mai grele dar cu beneficiul unui antrenament în siguranţă şi susţinut pe care l-am găsit în bouldering. Am fost surprins şi de numărul de saltele care erau în jur. Toate grupurile de oameni care mergeau pe Valea Pricopan cu saltele în spate arătau ca nişte "furnici cu chibrituri în spate"(TM) (toate drepturile rezervate lui Doru ale căror fraze şi motto-uri ca şi fotografiile merită furate). Eu ziceam că arată ca nişte dormitoare ambulante (oboseala îşi făcea probabil simţită prezenţa în preconştient). După o zi dureroasă din toate punctele de vedere (tensiune musculară, prize care înţepau, hârşâit de genunchi pe granit, alergare în picioarele goale pe granitul abraziv şi în bocanci largi, căldură de vară aproape) dar frumoasă în acelaşi timp prin realizări am plecat la 6-7 seara cu Oana spre Constanţa. Oana revenea din Sibiu după o săptămâna de ture prin Crai şi Făgăraş şi nu dormise de 19 ore în condiţii de efort susţinut. Urmau şi alte ore de nesomn pe drum. Dar despre asta să vă povesteasca ea.

Ajuns acasă la 10 noaptea nu ştiam ce să mănânc mai întâi deşi nu obisnuiesc să mănânc la ore aşa târzii. Asta ar fi trebuit sa fie a doua şi ultima zi de căţărare urmând odihna. Planul era însă făcut. Iniţial urma să revin din Măcin şi să încerc să supraviţuies în peştera Sfântului Casian din Cheile Dobrogei cu sacul de dormit de vară, a doua zi urmând să vină la căţărare în zona şi cei din Constanţa. Azi duminică, 8 februarie însă când am ajuns la peşteră cu Dragoş si Flavius m-am bucurat că nu am făcut asta. Toată zona aceea pitorească, sfântă prin simplitatea ei naturală era acum distrusă de buldozere, un lac artificial îşi făcuse apariţia la baza stâncilor limitând accesul la peşteră iar dacă sfântul ar mai fi locuit în peşteră s-ar fi trezit în dulcile sunete ale civilizaţiei; motoare de maşini luxoase venite în pelerinaj la sfântul ban. Cu puţin noroc, un bărbierit proaspăt probabil ar fi fost capabil să prindă o maşină din cele care treceau prin zonă să îl ducă la un McDonalds să manânce şi el o mâncare ca lumea. Sau poate în câteva săptămâni se va deschide unul în zonă. Sau dacă s-ar deschide unul de lux cum probabil va şi cazul, sfântul ar fi putut recurge la un mai facil "dumpser-diving" sau mai pe româneşte dar puţin mai vulgar, cotrobăit prin gunoi. Nu ştiu ce termeni au folosit pentru desfăşurarea acelui proiect hidos în zonă, probabil "development" şi "environmental enhancement factor" dar eu fiind mai vulgar văd doar cotrobăitul prin banii murdari pe care cei care au aprobat lucrările în zonă l-au făcut. Toată ziua a fost compromisă de priveliştea tristă si de adevărurile astea dureroase pe care Dobrogea ni le pune la dispoziţie chiar şi în zonele care ar reprezenta o retragere de la astfel de privelişti. Cred că mai mult de asta sunt aşa de obosit.

Şi totuşi nu prea îmi arde să dorm!

"Active" week-end

În week-end-ul ăsta împreună cu cei de la firma de team building, "Active Training" am fost atât la turnul de escaladă de la Gravity Park cât şi în Cheile Dobrogei. A fost foarte frumos din partea lor să aducă bucle, hamuri, corzi statice, ş.a. şi să le împartă cu toată lumea.

Sâmbătă ne-am adunat de la 14:00 în Gravity Park într-o formaţie destul de mare pentru vremea de afară, vânt care bătea dinspre lacul Tăbăcărie şi temperaturi apropiate de 0 grade C. S-au căţărat Cătălin, Dragoş, Flavius, Sorin, Şerban şi subsemnatul iar Mircea "a ţâşnit" direct pe trasee. Tot pe verticală dar mai mult de sus în jos decât aşa cum se obişnuieşte în escaladă, de jos în sus. Într-adevăr o tehnică avansată. A promis să ne înveţe şi pe noi.

Astăzi în Cheile Dobrogei, Mircea a avut şansa însă datorită antrenamentelor nocturne foarte solicitante la care se supune şi a minorei accidentări în care o lespede de cel puţin o tonă i-a căzut pe genunchi s-a mulţumit să dea indicaţii preţioase începătorilor. Cred că i-ar fi prins de folos şi lui Dragoş unele din indicaţiile lui Mircea în special cea mai profundă "să ţâşneşti pe stâncă". El însă a ales o variantă pentru începători asigurând cu nuci şi came la traseul Hera.

Lăsând gluma la o parte vreau să îl felicit pe Dragoş pentru un traseu care deşi netestat în cădere (mai bine!) arăta foarte bine asigurat. Şi pe Mircea pentru umorul lui! Buclele mai lungi ale lui Şerban au ajutat foarte mult la păstrarea unei bune poziţii pentru asigurări. Într-adevăr cu asigurările mobile nu îţi permiţi ca bucla echipată să se ridice prea sus pentru că ridică şi nuca sau cama şi îi schimbă poziţia.
La pereţii cu traseele Cronos, Hades şi Io au urcat fie manşă fie cap o grămada de oameni iar spectatori pe care nu îi mai văzusem până atunci au fost şi mai mulţi. Sorin Bălan, recuperat după un accident a reuşit o escaladare cap (asigurare pe parcurs în asigurări fixe) a lui Io, traseu destul de greu în special în condiţiile de frig din prima zi de februarie.
După ce traseele au fost exploatate complet ne-am decis să ne despărţim în două grupuri, unii la căţărat, unii la drumeţie. Eu, Dragoş, Marius şi Felix am plecat să asigurăm la Acul Nebun (nu am reuşit) şi ne-am decis să încercăm nişte trasee deschise de Marius şi Felix de la intrarea din Cheile Dobrogei. De celălalt grup, Mircea, Şerban, Sorin, Valentina şi cunoştinţele lor am aflat prin staţie că au ajuns la mănăstirea Casian. La peretele cu traseele destul de uşoare, alese de Marius şi Felix, a venit cu noi şi un alt proaspăt sosit, Marius "braşoveanu". După câteva căţărări ne-am luat rămas bun de la Marius şi Felix care au plecat spre casă şi am decis să ne mai antrenăm plasamentele de mobile pe un traseu uşor dar prost asigurat. S-a dus Dragoş cap, a asigurat prima buclă însă frigul, oboseala şi lipsa unui loc bun de plasare a unei mobile cât şi prospectul unei căderi la sol l-au făcut să tremure puţin şi să se retragă. Sincer şi eu am tremurat când am simţit că Dragoş trăia emoţiile dinaintea unei căderi. A fost cea mai bună alegere să strângem şi să plecăm spre casă. Retragerea respectivă ne-a lăsat puţin desumflaţi însă dacă ne uităm în ansamblu a fost un sfârşit de săptămână bun pentru căţărare. Peretele nu pleacă nicăieri, o să ne obişnuim reciproc unii cu alţii, peretele cu noi şi noi cu el.