A trecut multa vreme de cand nu am mai scris ceva pe acest blog si in urma unei discutii cu Radu, am decis sa povestesc ultima mea aventura: ceva bouldering si catarat in Irlanda
In aceasta vara particip la un internship de 3 luni la Shannon Aerospace, o companie care face intretinere pt avioane de linie. Initial eram convins ca din punct de vedere al cataratului va fi inca un sezon pierdut (long story...). Ma gandeam cu disperare cum acest sport devine tot mai distant si usor, usor nu raman decat cu niste amintiri placute.
Dupa aproximativ o luna de stat aici, tot cercetand pe internet am descoperit o zona langa ocean care este foarte faina pt bouldering. Saptamana trecuta, destul de spontan, m-am hotarat ca trebuie neaparat sa ajung acolo. Am fost stimulat si de vremea foarte frumoasa care era prognozata, considerand ca statusem deja 2 weekend-uri in casa din cauza ploilor interminabile.
Problema era ca eu nu aveam decat un ham dupa mine, pe care il gasisem accidental intr-un dulap, in apartamentul pe care l-am inchiriat. Planul era ca sambata dimineata sa merg sa imi cumpar o pereche de papuci de catzarat si ceva magneziu, de care oricum aveam nevoie si acasa. Lucrul asta presupunea ca trebuie sa ma trezesc suficient de devreme pt a ajunge la magazinul de echipament din Limerick de la 20km de Shannon unde locuiesc acum, si ulterior sa iau alt autobuz spre Doolin, zona in care vroiam sa merg la bouldering.
Sambata dimineata reusesc preformanta de a nu ma trezi la timp si deja eram sigur ca am ratat tot weekend-ul. Dar cu putina vointa si determinare am refacut rapid planul, am cautat orele pt alte autobuze si dupa maxim 15 minute de aruncat cateva haine si hamul in rucsac, incep sa alerg dupa autobuzul Shannon-Limerick. In mod miraculos, ajung in statia de autobuz cu maxim 30 de secunde inainte ca acesta sa plece. "E bine"-imi spun; e primul lucru care merge ok in ziua respectiva.
Ajuns la magazinul din Limerick, rezolv problema papucilor si cea a magneziului relativ rapid; devin mandrul posesor a unei perechi de La Sportiva Scorpion, niste papuci nu foarte tehnici dar relativ ieftini si foarte comozi. Dupa ce arunc o privire la ceas, constat ca mai am 45min pana cand pleaca autobuzul spre Doolin, asa ca incerc sa gasesc un loc in care sa pot printa un .pdf de 6-7 pagini gasit pe internet, cu descrierea zonei. Reusesc sa gasesc un mic internet cafe care printeaza si ajung cu 10 min rezerva la autobuz. Vremea pare cam inorata, dar ma consolez cu ideea ca daca ploua, macar pot sa beau un Guinness intr-un pub cu muzica traditionala din Doolin.
Pe drumul spre Doolin imi tine companie un bun prieten de-al meu care nu ma lasa niciodata la nevoie- mp3 playerul plin de metale suparate; astazi meniul contine mult Slayer si Megadeth. Asa ca pot spune ca drumul de 3 ore cu autobuzul a trecut relativ rapid; au fost cateva momente in care m-am speriat cand am vazut niste stropi de ploaie pe fereastra, dar pe masura ce ne-am apropiat de coasta de V si de Atlantic, vremea s-a facut chiar buna.
Odata ajuns in Doolin, a trebuit sa rezolv problema cazari. Aveam adresa a doua hosteluri si nr de telefon. Daca nu reuseam sa rezolva aceasta problema in maxim 45 de min, insemna sa ma intorc cu ultimul autobuz in Limerick, situatie nu tocmai ideala deoarece nu as fi apucat sa catar nimic, deci ar fi insemnat un esec de proportii.
Din fericire am reusit sa gasesc un loc destul de repede la hostelul care era mai aproape de zona de boulder. Dupa ce imi las lucrurilede care nu aveam nevoie acolo, imi iau bunul me prieten care reda mp3-uri si scot descrierea proaspat printata. Pare destul de simplu de ajuns, asa ca plec la drum. Merg in jur de 20 de min pe drumul asfaltat pana ajung in dreptul unui hotel descris in ghid. Acolo gasesc relativ repede poteca ce coboara spre plaja. Ma bucur enorm ca lucrurile au mers atat de bine, si dupa un drum de inca 25-30 de min cu un peisaj superb in fatza ajung jos pe plaja. Privelistea asupra zonei gri, stancoase si cea a oceanului Atlantic la picioarele mele ma face sa cred ca deja se poate intampla orice de aici; a meritat din plin.
Incep sa scot totul din rucsac si ma incalzesc pe niste traversari mai usurele. Apoi, incep cu niste probleme care pareau mai abordabile deoarece urmareau linia unor fisuri ce aratau tare fain. Nu pot sa zic ca nu am fost intimidat de faptul ca nu aveam saltea de bouldering cu mine; si in plus eram si singur. Chiar si o glezna luxata in conditiile astea se putea termina foarte prost...
Dupa ce iau in considerare si faptul ca nu mai catarasem nimic de aproape 3 luni, ma hotarasc sa nu o fac pe viteazul si sa urc decat ce pare mai usor si accesibil. Pana la urma locul arata absolut superb, iar eu apreciez cel mai tare ca sunt inapoi pe stanca dupa 2 sezoane extrem de proaste. Chiar pot sa spun ca ma simt bine, ma simt relaxat si reusesc sa imi pun deoparte gandurile tulburate din ultima vreme. Locul asta chiar are o magie si un farmec aparte pe care nu le pot decrie; cumva, sa faci bouldering cu Atlanticul la picioarele tale are darul sa iti linisteasca cele mai negre si mai sumbre ganduri...
Mai incerc ceva traversee care pareau faine si lungi. Printre ele gasesc unul care dupa jumatate era destul de tare; ceva prize scurse si putin lasat pe spate. E numai bun ca sa scoata si ultima urma de vlaga din mine.
Iar in timp ce stateam cu castile pe urechi intr-o pauza, vad cum ajung jos de plaja 2 fete si un tip cu o saltea de boulder in spate. Perfect! imi spun. Ma gandesc ca o sa am ocazia sa vad niste probleme mai interesante, si poate chiar sa incerc ceva mai greu cu siguranta unei saltele sub mine. Facem cunsotinta si aflu ca cele 2 tipe erau din Colorado, din US, iar tipul cu salteaua de boulder este din Romania!!! Ce mica e lumea :D
Am mai incercat cateva rute destul de faine, din care mie multe nu mi-au iesit din cauza lipsei de antrenament si a oboselii. Apoi ne retragem in Doolin ca sa mancam ceva si sa bem o binemeritata bere (Guinness, evident :D)
Ulterior am facut schimb de numere de telefon cu Radu (catzaratorul roman) si am stabilit sa ne intalnim si a doua zi pt ceva trasee. Aici am constatat ca lumea nu catzara decat trad cu asigurari mobile si toti turbeaza cand aud cuvantul "bolt" (spit). A fost o ocazie interesanta sa merg secund in urma lui Radu si sa demontez protectiile montate de el. Chiar pot spune ca am invatat destul de mult in ziua aceea.
Mai departe am stabilit sa ne mai vedem la catzarat si in urmatoarea saptamana. Chiar am reusit sa fac si primul meu traseu cap de coarda integral asigurat cu protectii mobile in saptamana urmatoare; traseul a fost unul usor, dar din punct de vedere psihologic a fost destul de solicitant. Oricum, sunt lectii care imi vor prinde foarte bine cu siguranta in traseele lungi de clasic de acasa.
Cam atat pentru acum. Glad to be back on the rocks :P
