joi, 16 octombrie 2008

Cautam noi zone de escalada - Harsova


Distanta : Constanta - Harsova = 86 km

Hârşova este un oraş în jud. Constanta, Dobrogea, Romania. Oraşul Hârşova este aşezat în partea de Nord-Vest a judeţului Constanţa, pe malul drept al fluviului Dunărea la 10 Km de confluenţa Dunării cu braţul Borcea.


Mi se pare mie sau zonele din pozele astea se preteaza si noii discipline, psicobloc (deep water soloing, dws)?! Cand si cum sa facem sa ajungem acolo? Si surpriza, Harsova nu e singurul loc din Dobrogea cu astfel de canarale!


fotografii preluate de pe flikr: http://flickr.com/photos/tooth-fairy-/

Canaralele de la Harsova

CANARÁ, canarale, s.f. 1. Stâncă (în mare). 2. Vale largă şi adâncă, specifică reliefului din sudul Dobrogei.

Canaralele din Portul Hârşova, sunt situate în aval de actualul port Hârşova, pe malul drept al fluviului Dunăre, acolo unde suviţele de apă ale fluviului încep să se împletească pentru scurt timp. Canaralele prezintă cea mai spectaculoasă vedere peisagistică dinspre Dunăre în ceasurile târzii ale după-amiezelor senine, când soarele în asfinţit dă rapei de calcar roscat reflexe strălucitoare, sângerii. Canaralele Hârşovei reprezintă vechi cariere de calcar de un aspect peisagistic unic pe teritoriul judeţului. Aspectul peisagistic este dublat de cel istoric, deoarece în amonte se află zona arheologică a cetatii romano-bizantine, fostul castru militar "Carsium", construit de romani prin secolul al II-lea al erei noastre.
Rezervatia se intinde pe o suprafata de 5,30 ha si a fost declarata monument al naturii, datorita importantei sale stiintifice. Calcarele jurasice existente in aceasta zona au fost studiate incepand cu anul 1867, astfel identificandu-se diferite specii de corali, spongieri etc.