joi, 28 februarie 2013

Cu doagele pe dealuri



In urma cu aproximativ 2 saptamani am mers la o tura destul de interesanta pe dealurile din zona Branului; de la intrarea in satul Simon pana undeva spre Moeciu de sus. Mi s-a parut o experienta foarte interesanta cum rar mi-a fost dat sa am parte pe schiuri. Cel mai probabil din cauza faptului ca pentru prima data in iarna asta nu am alergat dupa zapada perfecta, coborari abrupte sau spectaculoase. Nu am alergat in disperare la deal simtind pulsul in gat si cum vreau sa imi scuip plamanii. A fost genul de tura in care pur si simplu m-am bucurat de natura din jurul meu, de peisajele posomorate de iarna si de linistea din jurul meu. M-am bucurat din cauza ca stiam ca pe sus in Bucegi probabil era o furtuna cumplita iar eu eram jos la poalele muntilor, unde o liniste terbila domnea; genul de liniste sau calm ce undeva in adancul tau te asigura ca o sa urmeze ceva cel putin interesant...


Dar in afara de urgia de sus din Bucegi si de tura relaxanta, am simtit ceva in plus. Am trait senzatia aia dementiala pe care o aveam cand copilaream la bunici prin Doborgea si prindeam ceva zile de iesit afara cu sania, in rarele ocazii cand mai ninega pe acolo. Iar faptul ca nu a trebuit sa urmaresc absolut nici un obiectiv- nu m-a interesat deloc ora la care o sa termin tura sau cum o sa o termin- probabil ca a reusit sa imi redea putin din sentimentul de a fi copil si de a nu ma mai putea gandi la ce va urma sau ce a trecut. Sentiment pe care pana acum nu l-am mai trait decat pentru scurte perioade atunci cand merg in trasee mai dificile de catzarat sau pe coborari ceva mai tehnice si mai abrupte la schi.

Alta chestie faina a fost, ca la iesirea asta, schiurile au fost simple unelte. Mai mult un fel de rachete de zapada cu care in anumite pasaje mai puteam sa si alunec la vale :)

Un tablou aparte a fost oferit de stane si diversele case ale oamenilor din zona. E destul de fascinant cand te gandesti ca inca sunt oameni care traiesc in ele, departe de aglomeratia, zgomotul si agitatia  unor orase. Pare mai degraba o imagine din alta lumea, aproape desprinsa de pe o alta planeta....



La final au urmat 2 coborari ceva mai putin spectaculoase decat ma asteptam; coborari pe care am dat de o crusta infecta ce mi-a solicitat genunchii la maxim si mi-a demonstrat ca mai e mult de lucru pana sa pot considera ca schiez in asa ceva. A intrat la capitolul "dat la vale cu schiuri in picioare". Cred ca mi-a oferit o adevarata lectie de anatomie lipsa mea de tehnica in crusta prin modul in care am tras de toate ligamentele genunchiului. Le simteam bine de tot- fiecare in parte unde se afla si modul cum lucreaza...

Am lasat in urma dealurile si copacii presarati pe ici colo pe delurile Branului si am luat un autobuz din Moeciu inapoi in Simon pentru a imi recupera masina si pentru a incepe in Bucuresti o noua saptamana fara nici o tragere de inima. Poate doar metalele suparate de fundal in masina si faptul ca in 5 zile urma un nou weekend ma mai motivau pe monotonul DN1.



Pozele nu imi apartin deoarece mi-am uitat acasa aparatul foto. Sunt facute de @Mateo 

luni, 23 iulie 2012

News: Ireland lads!!!

By Dragos:

A trecut multa vreme de cand nu am mai scris ceva pe acest blog si in urma unei discutii cu Radu, am decis sa povestesc ultima mea aventura: ceva bouldering si catarat in Irlanda

In aceasta vara particip la un internship de 3 luni la Shannon Aerospace, o companie care face intretinere pt avioane de linie. Initial eram convins ca din punct de vedere al cataratului va fi inca un sezon pierdut (long story...). Ma gandeam cu disperare cum acest sport devine tot mai distant si usor, usor nu raman decat cu niste amintiri placute.

Dupa aproximativ o luna de stat aici, tot cercetand pe internet am descoperit o zona langa ocean care este foarte faina pt bouldering. Saptamana trecuta, destul de spontan, m-am hotarat ca trebuie neaparat sa ajung acolo. Am fost stimulat si de vremea foarte frumoasa care era prognozata, considerand ca statusem deja 2 weekend-uri in casa din cauza ploilor interminabile.

Problema era ca eu nu aveam decat un ham dupa mine, pe care il gasisem accidental intr-un dulap, in apartamentul pe care l-am inchiriat. Planul era ca sambata dimineata sa merg sa imi cumpar o pereche de papuci de catzarat si ceva magneziu, de care oricum aveam nevoie si acasa. Lucrul asta presupunea ca trebuie sa ma trezesc suficient de devreme pt a ajunge la magazinul de echipament din Limerick de la 20km de Shannon unde locuiesc acum, si ulterior sa iau alt autobuz spre Doolin, zona in care vroiam sa merg la bouldering.

Sambata dimineata reusesc preformanta de a nu ma trezi la timp si deja eram sigur ca am ratat tot weekend-ul. Dar cu putina vointa si determinare am refacut rapid planul, am cautat orele pt alte autobuze si dupa maxim 15 minute de aruncat cateva haine si hamul in rucsac, incep sa alerg dupa autobuzul Shannon-Limerick. In mod miraculos, ajung in statia de autobuz cu maxim 30 de secunde inainte ca acesta sa plece. "E bine"-imi spun; e primul lucru care merge ok in ziua respectiva.

Ajuns la magazinul din Limerick, rezolv problema papucilor si cea a magneziului relativ rapid; devin mandrul posesor a unei perechi de La Sportiva Scorpion, niste papuci nu foarte tehnici dar relativ ieftini si foarte comozi. Dupa ce arunc o privire la ceas, constat ca mai am 45min pana cand pleaca autobuzul spre Doolin, asa ca incerc sa gasesc un loc in care sa pot printa un .pdf de 6-7 pagini gasit pe internet, cu descrierea zonei. Reusesc sa gasesc un mic internet cafe care printeaza si ajung cu 10 min rezerva la autobuz. Vremea pare cam inorata, dar ma consolez cu ideea ca daca ploua, macar pot sa beau un Guinness intr-un pub cu muzica traditionala din Doolin.

Pe drumul spre Doolin imi tine companie un bun prieten de-al meu care nu ma lasa niciodata la nevoie- mp3 playerul plin de metale suparate; astazi meniul contine mult Slayer si Megadeth. Asa ca pot spune ca drumul de 3 ore cu autobuzul a trecut relativ rapid; au fost cateva momente in care m-am speriat cand am vazut niste stropi de ploaie pe fereastra, dar pe masura ce ne-am apropiat de coasta de V si de Atlantic, vremea s-a facut chiar buna.

Odata ajuns in Doolin, a trebuit sa rezolv problema cazari. Aveam adresa a doua hosteluri si nr de telefon. Daca nu reuseam sa rezolva aceasta problema in maxim 45 de min, insemna sa ma intorc cu ultimul autobuz in Limerick, situatie nu tocmai ideala deoarece nu as fi apucat sa catar nimic, deci ar fi insemnat un esec de proportii.

Din fericire am reusit sa gasesc un loc destul de repede la hostelul care era mai aproape de zona de boulder.  Dupa ce imi las lucrurilede care nu aveam nevoie acolo, imi iau bunul me prieten care reda mp3-uri si scot descrierea proaspat printata. Pare destul de simplu de ajuns, asa ca plec la drum. Merg in jur de 20 de min pe drumul asfaltat pana ajung in dreptul unui hotel descris in ghid. Acolo gasesc relativ repede poteca ce coboara spre plaja. Ma bucur enorm ca lucrurile au mers atat de bine, si dupa un drum de inca 25-30 de min cu un peisaj superb in fatza ajung jos pe plaja. Privelistea asupra zonei gri, stancoase si cea a oceanului Atlantic la picioarele mele ma face sa cred ca deja se poate intampla orice de aici; a meritat din plin.

Incep sa scot totul din rucsac si ma incalzesc pe niste traversari mai usurele. Apoi, incep cu niste probleme care pareau mai abordabile deoarece urmareau linia unor fisuri ce aratau tare fain. Nu pot sa zic ca nu am fost intimidat de faptul ca nu aveam saltea de bouldering cu mine; si in plus eram si singur. Chiar si o glezna luxata in conditiile astea se putea termina foarte prost...
Dupa ce iau in considerare si faptul ca nu mai catarasem nimic de aproape 3 luni, ma hotarasc sa nu o fac pe viteazul si sa urc decat ce pare mai usor si accesibil. Pana la urma locul arata absolut superb, iar eu apreciez cel mai tare ca sunt inapoi pe stanca dupa 2 sezoane extrem de proaste. Chiar pot sa spun ca ma simt bine, ma simt relaxat si reusesc sa imi pun deoparte gandurile tulburate din ultima vreme. Locul asta chiar are o magie si un farmec aparte pe care nu le pot decrie; cumva, sa faci bouldering cu Atlanticul la picioarele tale are darul sa iti linisteasca cele mai negre si mai sumbre ganduri...

Mai incerc ceva traversee care pareau faine si lungi. Printre ele gasesc unul care dupa jumatate era destul de tare; ceva prize scurse si putin lasat pe spate. E numai bun ca sa scoata si ultima urma de vlaga din mine.

Iar in timp ce stateam cu castile pe urechi intr-o pauza, vad cum ajung jos de plaja 2 fete si un tip cu o saltea de boulder in spate. Perfect! imi spun. Ma gandesc ca o sa am ocazia sa vad niste probleme mai interesante, si poate chiar sa incerc ceva mai greu cu siguranta unei saltele sub mine. Facem cunsotinta si aflu ca cele 2 tipe erau din Colorado, din US, iar tipul cu salteaua de boulder este din Romania!!! Ce mica e lumea :D

Am mai incercat cateva rute destul de faine, din care mie multe nu mi-au iesit din cauza lipsei de antrenament si a oboselii. Apoi ne retragem in Doolin ca sa mancam ceva si sa bem o binemeritata bere (Guinness, evident :D)

Ulterior am facut schimb de numere de telefon cu Radu (catzaratorul roman) si am stabilit sa ne intalnim si a doua zi pt ceva trasee. Aici am constatat ca lumea nu catzara decat trad cu asigurari mobile si toti turbeaza cand aud cuvantul "bolt" (spit). A fost o ocazie interesanta sa merg secund in urma lui Radu si sa demontez protectiile montate de el. Chiar pot spune ca am invatat destul de mult in ziua aceea.

Mai departe am stabilit sa ne mai vedem la catzarat si in urmatoarea saptamana. Chiar am reusit sa fac si primul meu traseu cap de coarda integral asigurat cu protectii mobile in saptamana urmatoare; traseul a fost unul usor, dar din punct de vedere psihologic a fost destul de solicitant. Oricum, sunt lectii care imi vor prinde foarte bine cu siguranta in traseele lungi de clasic de acasa.

Cam atat pentru acum. Glad to be back on the rocks :P









vineri, 4 mai 2012

Vrem noutati!

Ce se mai intampla in Constanta? A mai ramas cineva acolo care sa se intereseze de aceasta unealta care sa uneasca si sa puna in legatura diversi oameni interesati de escalada?

Eu am plecat acum ceva timp in calatorii lasand escalada undeva in spate cu catarari sporadice ici si colo desi as vrea sa ma concentrez pe psicobloc de acum incolo. Deocamdata insa sunt in Luxemburg unde pentru catarare pe stanca este necesar un permis care desi foarte ciudat ca solutie este una necesara avand in vedere ca veneau prea multi turisti din Olanda care degradau stanca (va dati seama ca neavand nici un fel de stanca naturala in tara, peretii de cateva zeci de metri de aici sunt o adevarata placere pentru multi).

Uitati aici si cateva din regulile si sugestiile din permis:
Nu zic ca asa ceva ar fi necesar in Cheile Dobrogei datorita prea multor cataratori care sa erodeze stanca insa din ce retin situatia gunoiului in zona era foarte urgenta acum cativa ani. Cum mai este in prezent? Iar baza de agrement cu lacurile artificiale care ar fi venit sa distruga climatul zonei din Cheile Dobrogei si sa blocheze intrarea la pestera sfantului Casian a fost terminata?


marți, 22 martie 2011

Return of the Departed...


Ce pot sa zic in afara de: I'm baaaaaaaaaaack!!!

Dupa o absenta prelunginta, de mai bine de un an am decis sa incep sa scriu din nou pe acest blog, chiar daca nu prea ma mai incadrez la decat la partea de escalada(si nici acolo foarte bine-o sa vedeti si de ce) si nu si la Constanta acum fiind student la Bucuresti.

Absenta este totusi numai una aparenta pentru ca iesirele la catarat au continuat si au aparut chiar si activitati nou descoperite cum a fost ski-ul de tura.Fie ca a fost vara,fie ca fost iarna sau chiar pe ploiile interminabile de primavara sau toamna iesirile la munte nu au incetat.La escalada, ski sau la un simplu trek am tot bantuit si balaurit prin Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, Retezat, si Piatra Mare.Iar lista bineinteles ca ramane deschis.

Cu turele in sine nu va mai plictisesc acum ci las cateva poze sa vorbeasca de la sine si voi continua cu povestile turelor care vor urma.













joi, 13 ianuarie 2011

Turn escalada Constanta in 2011

Am fost in vizita in sfarsitul de saptamana care a trecut la turnul de escalada din Gravity Park din Constanta. Acolo m-am intalnit cu Andrei, un foarte bun inline skater care acum se ocupa si de administrarea turnului de escalada.
Am aflat ca exista acum o taxa lunara de 20 de lei (cu echipament propriu) pentru cei care vor sa se catare si echipament disponibil de inchiriat pentru cei care nu au echipament propriu (ham, coarda, carabiniere, espadrile, gri-gri). Am inteles de la Andrei ca atunci cand aceasta taxa a fost introdusa au existat tensiuni si dispute cu unii dintre cei care se catarau regulat deoarece folosisera gratuit turnul de escalada pentru un an iar aceasta schimbare i-a surprins. Personal nu stiu toate detaliile ce tin de finantarea centrului Gravity Park si nu voi locui aici insa stiu cu siguranta ca bani pentru intretinere, echipament, personal trebuie sa vina de undeva. Tot personal mie imi place ca atunci cand un grup mic de oameni au ceva in comun, cum ar fi catararea, sa discute si sa fie cat mai deschisi in privinta tuturor aspectelor inclusiv cele financiare. In felul asta se pot discuta alternative mai flexibile decat o taxa fixa.