Mai obosit ca astăzi nu am mai fost de un an probabil. Şi probabil se va simţi şi din stilul expeditiv al mesajului. Însă vreau să menţionez oameni şi locuri, evenimente care merită toată atenţia. Pentru că sunt prea puţini/e sau prea grave în Dobrogea iar atunci când sunt nimeni nu îi/le pomeneşte.
Pentru antrenament de escaladă, cel mai disponibil loc în care cei pasionaţi sau interesaţi să afle abd-ul escaladei se pot aduna este turnul de escaladă din Gravity Park, Constanţa. Grupul care are acces la turn este unul limitat din măsuri de siguranţă însă atunci când cei din grup sunt prezenţi acolo oricine poate întreba sau chiar încerca o căţărare. Reţineţi însă că escalada nu este o joacă deşi poate fi considerată şi un joc iar cei de la panou câteodată se antrenează pentru situaţii în care jocul devine serios. Nu faceţi exhibiţii de bravură exact când aţi văzut că şi alţii se caţără. Turnul este mereu acolo iar accesul fără echipament până pe platformă este foarte facil (şi bunica mea cu puţin antrenament ar ajunge sus, fără nici un fel de glumă). Problemele apar însă la descăţărare care este întodeauna mai dificilă. Nu deveniţi unii dintre cei blocaţi sus care prin prezenţa lor stânjenită acolo dovededesc că prin curaj se înţelege exprimarea fricii doar pentru sine. Trecem peste avertizări, peste care oricum cei cărora le sunt adresate trec cu privirea.
Vineri 6 februarie ne-am adunat la panou pentru puţin antrenament. Felix, Sorin, Marius şi subsemnatul s-au căţărat de bunăvoie, nesiliţi şi nestingheriti de nimeni până în momentul în care natura adolescenţilor din jur şi-a făcut din nou simţită prezenţa. Deşi turnul poate fi escaladat fără echipament (deşi cum mai ziceam interzis şi nerecomandat) oricând, exact în momentul în care am început să ne căţărăm noi au apărut şi bravii tineri soloişti. Aşteptăm nerăbdători panoul interior de escaladă! Iar pe mai tinerii soloişti la antrenamente şi discuţii serioase.
E de înţeles, sper, de ce a doua zi, sâmbătă, 7 februarie m-am trezit la 5A.M. chiar şi după o seară precedentă obositoare în "My Way" şi "La bebe" ca să scap din Constanţa. La 6A.M. eram deja cu rucsacul în spate la ieşirea din Constanţa spre Tulcea pe întuneric şi ceaţă încercând să prind o maşină spre Măcin. Lângă acest oraş, aflat la 150-200 km distanţă de Constanţa şi în munţii la baza poalelor cărora se află, veneau boulder-iştii din Bucureşti cu planuri de deschidere de noi rute de boulder. Am rămas impresionat de numărul şi calitatea lor. Îi mulţumesc din nou lui Florin Limbovici pentru invitaţie şi tuturor pentru ale căror indicaţii călătoresc. Am încercat noi plasamente şi încărcări ale prizelor care deschid şi pentru escaladă traseele mai grele dar cu beneficiul unui antrenament în siguranţă şi susţinut pe care l-am găsit în bouldering. Am fost surprins şi de numărul de saltele care erau în jur. Toate grupurile de oameni care mergeau pe Valea Pricopan cu saltele în spate arătau ca nişte "furnici cu chibrituri în spate"(TM) (toate drepturile rezervate lui Doru ale căror fraze şi motto-uri ca şi fotografiile merită furate). Eu ziceam că arată ca nişte dormitoare ambulante (oboseala îşi făcea probabil simţită prezenţa în preconştient). După o zi dureroasă din toate punctele de vedere (tensiune musculară, prize care înţepau, hârşâit de genunchi pe granit, alergare în picioarele goale pe granitul abraziv şi în bocanci largi, căldură de vară aproape) dar frumoasă în acelaşi timp prin realizări am plecat la 6-7 seara cu Oana spre Constanţa. Oana revenea din Sibiu după o săptămâna de ture prin Crai şi Făgăraş şi nu dormise de 19 ore în condiţii de efort susţinut. Urmau şi alte ore de nesomn pe drum. Dar despre asta să vă povesteasca ea.
Ajuns acasă la 10 noaptea nu ştiam ce să mănânc mai întâi deşi nu obisnuiesc să mănânc la ore aşa târzii. Asta ar fi trebuit sa fie a doua şi ultima zi de căţărare urmând odihna. Planul era însă făcut. Iniţial urma să revin din Măcin şi să încerc să supraviţuies în peştera Sfântului Casian din Cheile Dobrogei cu sacul de dormit de vară, a doua zi urmând să vină la căţărare în zona şi cei din Constanţa. Azi duminică, 8 februarie însă când am ajuns la peşteră cu Dragoş si Flavius m-am bucurat că nu am făcut asta. Toată zona aceea pitorească, sfântă prin simplitatea ei naturală era acum distrusă de buldozere, un lac artificial îşi făcuse apariţia la baza stâncilor limitând accesul la peşteră iar dacă sfântul ar mai fi locuit în peşteră s-ar fi trezit în dulcile sunete ale civilizaţiei; motoare de maşini luxoase venite în pelerinaj la sfântul ban. Cu puţin noroc, un bărbierit proaspăt probabil ar fi fost capabil să prindă o maşină din cele care treceau prin zonă să îl ducă la un McDonalds să manânce şi el o mâncare ca lumea. Sau poate în câteva săptămâni se va deschide unul în zonă. Sau dacă s-ar deschide unul de lux cum probabil va şi cazul, sfântul ar fi putut recurge la un mai facil "dumpser-diving" sau mai pe româneşte dar puţin mai vulgar, cotrobăit prin gunoi. Nu ştiu ce termeni au folosit pentru desfăşurarea acelui proiect hidos în zonă, probabil "development" şi "environmental enhancement factor" dar eu fiind mai vulgar văd doar cotrobăitul prin banii murdari pe care cei care au aprobat lucrările în zonă l-au făcut. Toată ziua a fost compromisă de priveliştea tristă si de adevărurile astea dureroase pe care Dobrogea ni le pune la dispoziţie chiar şi în zonele care ar reprezenta o retragere de la astfel de privelişti. Cred că mai mult de asta sunt aşa de obosit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu