vineri, 30 ianuarie 2009

Sală de escaladă în Constanţa

Cum nu sunt nici reporter nici crainic de ştiri nu cred ca are vreo importanţă dacă scriu unele din zvonurile pe care le mai aud din când în când.

De curând, de exemplu, am citit despre un proiect de construire a unei săli de escaladă în Constanţa în decursul lui 2009. A fost o ştire care m-a surprins având în vedere că mai nimic nu se întâmplă în Constanţa şi în orice caz nu la acest nivel. Şi în special nu pentru escaladă. Dar în cazul de faţă sunt tentat să cred că proiectul ăsta se va finaliza iar cei care acum nu se pot antrena regulat o vor face în incinta unei clădiri noi nouţe dedicate escaladei sportive.

Sunt tentat să cred asta deoarece am avut ocazia să îl întâlnesc pe cel care se ocupă de proiect, Florin Limbovici (Limbă pe scurt:P). El este omul din spatele mai multor proiecte interesante care iau formă: www.Pro-boulder.Ro ar fi unul dintre ele. Apoi îl vezi că merge până în Elveţia doar ca să se caţere iar ajuns acolo se caţără chiar dacă ninge şi tinzi să fii mai atent la ce are de spus. Iar dacă vezi că are deja experienţa necesară unui astfel de proiect începi deja să te întrebi ce fel de magneziu să îţi cumperi pentru sală: lichid sau praf? Oare cât o sa fie abonamentul?". Nu ştiam de site-ul lui de alpinism utilitar şi nu este reclamă gratuită (câţi vizitatori are blog-ul ăsta?:)) ) dar după ce l-am întrebat dacă are unul şi l-am văzut m-am gândit că o să dea mai multă substanţă "zvonului" dacă îl vedeţi şi voi: escAlpin.Ro.

Poate aşa se va forma o comunitate mai numeroasă şi mai unită de căţărători la Constanţa unde alternativele naturale şi ludice de antrenament, ca escalada şi bouldering-ul, într-un mediu controlabil sunt foarte limitate. Iar dacă sunt, sunt foarte elitiste. Constanţa chiar are nevoie de spiritul "chill" care pare să înconjoare comunităţile de căţărători.

luni, 19 ianuarie 2009

Asigurări mobile în Constanţa!

Din câte ştiu Dragoş este primul posesor al unui set de asigurări mobile (nuci şi came) din Constanţa. I-au venit azi prin poştă şi deschid cum zicea şi el o nouă etapă în căţărarea din Constanţa. Să le plaseze sănătos! Păcat că amândoi avem obligaţii care ne opresc să fugim la stâncă să le încercăm. Dar probabil sâmbătă o sa avem ocazia.

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Căutăm noi zone de escaladă - Hârşova (actualizare)

Am mai scris despre Hârşova aici dar după ce am găsit şi coordonate pe hartă şi poza asta nouă chiar vreau să ajung acolo cât mai curând să văd potenţialul de escaladă al zonei.


View Larger Map

Drumeţie în Cheile Dobrogei

Astăzi am plecat cu Dragoş la 12 din Constanţa (cred) să vedem o zonă care părea promiţătoare pentru escaladă văzută cu google maps. Ne-am întors acum la 17:30 după ce am mers după hartă şi busolă prin zona Cheile Dobrogei până ne-am plictisit. Am găsit zona dar nu se putea face nici măcar un bouldering. Panta era prea înclinată bună poate pentru MT bike iar roca friabilă. Mai rămân de văzut două zone la Gura Dobrogei.

Probabil astăzi nu am fi ieşit deloc dar după ce a sunat Limbă să îmi spună că el şi nişte prieteni merg în Măcin la bouldering am reuşit să dau de Dragoş şi deşi nu mai puteam să mergem în Măcin datorită distanţei măcar am făcut ieşirea asta mică.


View Larger Map

vineri, 16 ianuarie 2009

"Sponsorizare" încheiată

Azi m-a sunat Radu, administratorul parcului de sporturi extreme Gravity Park să îmi ceară tot echipamentul pe care îl aveam de la el.

I-am înapoiat hamul, gri-gri-ul şi o carabă, coarda fiind prea distrusă ca să mai fie folosită pentru filat. Astfel s-au încheiat câteva luni bune în care am mers la căţărat sponsorizat neoficial de Gravity Park. Cum de ceva timp am un dispozitiv de filat bun (ATC de la Black Diamond) singurul lucru de care o să duc lipsă o sa fie hamul. Dar nu e problemă. Voi merge clasic legat direct de coardă. De filat o să filez asigurat de jos de undeva. Iar după ce am văzut "The Sharp End" sunt şi foarte interesat de asigurarea cu noduri pe care aş vrea să o încerc în fisura din Gura Dobrogei. O văd ca pe o provocare mentală în plus.

Tot astăzi Cătălin a plecat într-o tură grea în Bucegi. O să scriu mai multe dacă revine cu un raport de tură.