joi, 28 februarie 2013

Cu doagele pe dealuri



In urma cu aproximativ 2 saptamani am mers la o tura destul de interesanta pe dealurile din zona Branului; de la intrarea in satul Simon pana undeva spre Moeciu de sus. Mi s-a parut o experienta foarte interesanta cum rar mi-a fost dat sa am parte pe schiuri. Cel mai probabil din cauza faptului ca pentru prima data in iarna asta nu am alergat dupa zapada perfecta, coborari abrupte sau spectaculoase. Nu am alergat in disperare la deal simtind pulsul in gat si cum vreau sa imi scuip plamanii. A fost genul de tura in care pur si simplu m-am bucurat de natura din jurul meu, de peisajele posomorate de iarna si de linistea din jurul meu. M-am bucurat din cauza ca stiam ca pe sus in Bucegi probabil era o furtuna cumplita iar eu eram jos la poalele muntilor, unde o liniste terbila domnea; genul de liniste sau calm ce undeva in adancul tau te asigura ca o sa urmeze ceva cel putin interesant...


Dar in afara de urgia de sus din Bucegi si de tura relaxanta, am simtit ceva in plus. Am trait senzatia aia dementiala pe care o aveam cand copilaream la bunici prin Doborgea si prindeam ceva zile de iesit afara cu sania, in rarele ocazii cand mai ninega pe acolo. Iar faptul ca nu a trebuit sa urmaresc absolut nici un obiectiv- nu m-a interesat deloc ora la care o sa termin tura sau cum o sa o termin- probabil ca a reusit sa imi redea putin din sentimentul de a fi copil si de a nu ma mai putea gandi la ce va urma sau ce a trecut. Sentiment pe care pana acum nu l-am mai trait decat pentru scurte perioade atunci cand merg in trasee mai dificile de catzarat sau pe coborari ceva mai tehnice si mai abrupte la schi.

Alta chestie faina a fost, ca la iesirea asta, schiurile au fost simple unelte. Mai mult un fel de rachete de zapada cu care in anumite pasaje mai puteam sa si alunec la vale :)

Un tablou aparte a fost oferit de stane si diversele case ale oamenilor din zona. E destul de fascinant cand te gandesti ca inca sunt oameni care traiesc in ele, departe de aglomeratia, zgomotul si agitatia  unor orase. Pare mai degraba o imagine din alta lumea, aproape desprinsa de pe o alta planeta....



La final au urmat 2 coborari ceva mai putin spectaculoase decat ma asteptam; coborari pe care am dat de o crusta infecta ce mi-a solicitat genunchii la maxim si mi-a demonstrat ca mai e mult de lucru pana sa pot considera ca schiez in asa ceva. A intrat la capitolul "dat la vale cu schiuri in picioare". Cred ca mi-a oferit o adevarata lectie de anatomie lipsa mea de tehnica in crusta prin modul in care am tras de toate ligamentele genunchiului. Le simteam bine de tot- fiecare in parte unde se afla si modul cum lucreaza...

Am lasat in urma dealurile si copacii presarati pe ici colo pe delurile Branului si am luat un autobuz din Moeciu inapoi in Simon pentru a imi recupera masina si pentru a incepe in Bucuresti o noua saptamana fara nici o tragere de inima. Poate doar metalele suparate de fundal in masina si faptul ca in 5 zile urma un nou weekend ma mai motivau pe monotonul DN1.



Pozele nu imi apartin deoarece mi-am uitat acasa aparatul foto. Sunt facute de @Mateo 

Un comentariu:

Informatii Iasi spunea...

Buna ziua,
Va scriu in speranta unui schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://oraselulvesel2.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul informatii Iasi
Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ. In caz ca sunteti de acord trimiteti-mi titlul pe care il doriti si linkul pe adresa de e-mail iacob_ctin@yahoo.com
Va multumesc anticipat si va doresc toate cele bune.