Trilogia Dobrogeană

Mai obosit ca astăzi nu am mai fost de un an probabil. Şi probabil se va simţi şi din stilul expeditiv al mesajului. Însă vreau să menţionez oameni şi locuri, evenimente care merită toată atenţia. Pentru că sunt prea puţini/e sau prea grave în Dobrogea iar atunci când sunt nimeni nu îi/le pomeneşte.

Pentru antrenament de escaladă, cel mai disponibil loc în care cei pasionaţi sau interesaţi să afle abd-ul escaladei se pot aduna este turnul de escaladă din Gravity Park, Constanţa. Grupul care are acces la turn este unul limitat din măsuri de siguranţă însă atunci când cei din grup sunt prezenţi acolo oricine poate întreba sau chiar încerca o căţărare. Reţineţi însă că escalada nu este o joacă deşi poate fi considerată şi un joc iar cei de la panou câteodată se antrenează pentru situaţii în care jocul devine serios. Nu faceţi exhibiţii de bravură exact când aţi văzut că şi alţii se caţără. Turnul este mereu acolo iar accesul fără echipament până pe platformă este foarte facil (şi bunica mea cu puţin antrenament ar ajunge sus, fără nici un fel de glumă). Problemele apar însă la descăţărare care este întodeauna mai dificilă. Nu deveniţi unii dintre cei blocaţi sus care prin prezenţa lor stânjenită acolo dovededesc că prin curaj se înţelege exprimarea fricii doar pentru sine. Trecem peste avertizări, peste care oricum cei cărora le sunt adresate trec cu privirea.

Vineri 6 februarie ne-am adunat la panou pentru puţin antrenament. Felix, Sorin, Marius şi subsemnatul s-au căţărat de bunăvoie, nesiliţi şi nestingheriti de nimeni până în momentul în care natura adolescenţilor din jur şi-a făcut din nou simţită prezenţa. Deşi turnul poate fi escaladat fără echipament (deşi cum mai ziceam interzis şi nerecomandat) oricând, exact în momentul în care am început să ne căţărăm noi au apărut şi bravii tineri soloişti. Aşteptăm nerăbdători panoul interior de escaladă! Iar pe mai tinerii soloişti la antrenamente şi discuţii serioase.

E de înţeles, sper, de ce a doua zi, sâmbătă, 7 februarie m-am trezit la 5A.M. chiar şi după o seară precedentă obositoare în "My Way" şi "La bebe" ca să scap din Constanţa. La 6A.M. eram deja cu rucsacul în spate la ieşirea din Constanţa spre Tulcea pe întuneric şi ceaţă încercând să prind o maşină spre Măcin. Lângă acest oraş, aflat la 150-200 km distanţă de Constanţa şi în munţii la baza poalelor cărora se află, veneau boulder-iştii din Bucureşti cu planuri de deschidere de noi rute de boulder. Am rămas impresionat de numărul şi calitatea lor. Îi mulţumesc din nou lui Florin Limbovici pentru invitaţie şi tuturor pentru ale căror indicaţii călătoresc. Am încercat noi plasamente şi încărcări ale prizelor care deschid şi pentru escaladă traseele mai grele dar cu beneficiul unui antrenament în siguranţă şi susţinut pe care l-am găsit în bouldering. Am fost surprins şi de numărul de saltele care erau în jur. Toate grupurile de oameni care mergeau pe Valea Pricopan cu saltele în spate arătau ca nişte "furnici cu chibrituri în spate"(TM) (toate drepturile rezervate lui Doru ale căror fraze şi motto-uri ca şi fotografiile merită furate). Eu ziceam că arată ca nişte dormitoare ambulante (oboseala îşi făcea probabil simţită prezenţa în preconştient). După o zi dureroasă din toate punctele de vedere (tensiune musculară, prize care înţepau, hârşâit de genunchi pe granit, alergare în picioarele goale pe granitul abraziv şi în bocanci largi, căldură de vară aproape) dar frumoasă în acelaşi timp prin realizări am plecat la 6-7 seara cu Oana spre Constanţa. Oana revenea din Sibiu după o săptămâna de ture prin Crai şi Făgăraş şi nu dormise de 19 ore în condiţii de efort susţinut. Urmau şi alte ore de nesomn pe drum. Dar despre asta să vă povesteasca ea.

Ajuns acasă la 10 noaptea nu ştiam ce să mănânc mai întâi deşi nu obisnuiesc să mănânc la ore aşa târzii. Asta ar fi trebuit sa fie a doua şi ultima zi de căţărare urmând odihna. Planul era însă făcut. Iniţial urma să revin din Măcin şi să încerc să supraviţuies în peştera Sfântului Casian din Cheile Dobrogei cu sacul de dormit de vară, a doua zi urmând să vină la căţărare în zona şi cei din Constanţa. Azi duminică, 8 februarie însă când am ajuns la peşteră cu Dragoş si Flavius m-am bucurat că nu am făcut asta. Toată zona aceea pitorească, sfântă prin simplitatea ei naturală era acum distrusă de buldozere, un lac artificial îşi făcuse apariţia la baza stâncilor limitând accesul la peşteră iar dacă sfântul ar mai fi locuit în peşteră s-ar fi trezit în dulcile sunete ale civilizaţiei; motoare de maşini luxoase venite în pelerinaj la sfântul ban. Cu puţin noroc, un bărbierit proaspăt probabil ar fi fost capabil să prindă o maşină din cele care treceau prin zonă să îl ducă la un McDonalds să manânce şi el o mâncare ca lumea. Sau poate în câteva săptămâni se va deschide unul în zonă. Sau dacă s-ar deschide unul de lux cum probabil va şi cazul, sfântul ar fi putut recurge la un mai facil "dumpser-diving" sau mai pe româneşte dar puţin mai vulgar, cotrobăit prin gunoi. Nu ştiu ce termeni au folosit pentru desfăşurarea acelui proiect hidos în zonă, probabil "development" şi "environmental enhancement factor" dar eu fiind mai vulgar văd doar cotrobăitul prin banii murdari pe care cei care au aprobat lucrările în zonă l-au făcut. Toată ziua a fost compromisă de priveliştea tristă si de adevărurile astea dureroase pe care Dobrogea ni le pune la dispoziţie chiar şi în zonele care ar reprezenta o retragere de la astfel de privelişti. Cred că mai mult de asta sunt aşa de obosit.

Şi totuşi nu prea îmi arde să dorm!

Drumeţie în Cheile Dobrogei

Astăzi am plecat cu Dragoş la 12 din Constanţa (cred) să vedem o zonă care părea promiţătoare pentru escaladă văzută cu google maps. Ne-am întors acum la 17:30 după ce am mers după hartă şi busolă prin zona Cheile Dobrogei până ne-am plictisit. Am găsit zona dar nu se putea face nici măcar un bouldering. Panta era prea înclinată bună poate pentru MT bike iar roca friabilă. Mai rămân de văzut două zone la Gura Dobrogei.

Probabil astăzi nu am fi ieşit deloc dar după ce a sunat Limbă să îmi spună că el şi nişte prieteni merg în Măcin la bouldering am reuşit să dau de Dragoş şi deşi nu mai puteam să mergem în Măcin datorită distanţei măcar am făcut ieşirea asta mică.


View Larger Map

Mmmmm, espadrile!

Azi am renuntat la autostop pana la Bucuresti cu Catalin care ar fi mers imbracat in Mos Craciun ca sa merg la catarat. Mare sacrificiu. Cei care ma cunosc si imi stiu pasiunea pentru autostopul in sine inteleg.

Dar dupa ziua de azi nu il mai vad ca asa un mare sacrificiu. A fost o zi superba de decembrie, norii spargandu-se exact odata cu ajungerea noastra la stanca la 7:50- 8 AM. Iar la un moment dat temperatura s-a si dublat... de la un grad la doua. Si apoi s-a dublat iar pana dupa pranz cand ne cataram pe zapuseala mare de 4 grade.

Si desi am inceput cu stangul, Dragos fiind daramat dupa ce s-a luptat cu scaritele de la Speo Galati cu geaca groasa pe el si fara sa fi facut incalzire am gasit amandoi motivatie in frumusetea Cheilor Dobrogei si in faptul ca e posibil sa fi fost ultima zi de catarare pe stanca a noastra pe anul 2008. Eu cel putin sunt foarte entuziasmat pentru micile reusite pe care le-am avut amandoi si eu si Dragos azi inclusiv ciudatul urcat cap (Dragos) si secund (eu) de antrenament pe o singura lungime de coarda la IO.

Cel mai tare moment al zilei insa a fost sosirea celor doi ciobani care au intrat in vorba cu noi. Odata cu ei parea ca a venit si toata populatia de caini din satul Cheia. Iar cat timp le raspundeam noi la intrebari si ne pregateam de catarat un catel si-a facut de lucru cu o espadrila a lui Dragos pe care a carat-o deoparte si pe care, atunci cand l-am vazut noi, o rodea cu patos.Presupun ca daca Mos Craciun chiar este boulderist maine Dragos o sa gaseasca o pereche noua de espadrile 5.10 langa pat. Daca nu, inseamna ca totul a fost o minciuna si Mos Craciun e boulangiu. Dar tot as mai merge la un boulder cu impostorul care se da drept el pana la anul nou! Dragos insa pleaca si nu o sa mai avem masina. Are Mosu' sanie?

Mos Craciun e Boulderist II - Cum a fost?

Evenimentul, din Bucuresti, a fost interesant dar foarte haotic si prea scurt. Nu am apucat sa invat atat cat as fi vrut dar am prins mici ponturi pe ici pe colo. In general am vazut nivelul oamenilor din tara, nivel care nu este nicaieri pe aproape de nivelul celor din alte tari, asa cum spuneau chiar participantii dar un nivel foarte ridicat oricum fata de ce se face in Constanta. Calificarile s-au desfasurat pe 3 paliere de dificultati diferite: probleme usoare, medii si tari. Am facut toate problemele usoare care erau intr-adevar usoare si puteau fi facute si la finalul acelei ore de incercari dar m-au obosit indeajuns incat sa nu mai fac fata la problemele medii, cele tari iesind din ecuatie din start. E foarte frustrant sa ai o problema nerezolvata si sa stii ca nu o vei mai gasi acolo a 2-a oara cand revii pentru ca se muta prizele. Tocmai de asta sper sa mearga bine antrenamentul iarna asta ca sa am cat mai putine probleme nerezolvate in anul care vine.

Acum astept sa apara si un film pe youtube pentru ca s-a filmat foarte mult eu personal filmand o mare parte din eveniment cu Limba a.k.a. Mos Craciun boulderistu' (si camerele lui de filmat).

Rezumat 1 decembrie 2008

1 decembrie a fost o zi fantastica pentru mine personal pentru ca am reusit sa ma catar la prima vedere pe fisura surplombata din Gura Dobrogei, mi-am pus in proiect un traseu de high ball si unul de catarare la unul din peretii din stanga pesterii "La Adam" si aproape am reusit sa urc problema de boulder # 2 (foto sus) de la peretele din dreapta pesterii.

Iar traseul inalt (high ball) de bouldering de la peretele din dreapta pesterii "La Adam" (foto sus) a iesit in mansa... urmeaza cu saltea.

In plus din discutia cu ciobanul care a venit sa ne faca galerie si din mini tura de recunoastere am gasit zona care ma intriga vazuta cu google maps ca fiind o simpla cariera de piatra foarte friabila nefavorabila catararii.

Raman cateva alte zone de explorat totusi pe care le puteti vedea aici si despre care daca aveti detalii va rog sa imi scrieti:


View Larger Map


View Larger Map


View Larger Map

Prim Raport de Tura 14-16.11.2008

Gura Diham - Valea cerbului - Valea Morarului - Poiana Suspendata - Creasta Balaurului - Vf. Omu (Cabana meteo) - Hornul Mare - Valea Malaesti la Cabana Malaesti - Tache Ionescu - Poiana Izvoarelor - Gura Diham

Am ajuns cu Oana vineri seara in Bucuresti si desi, cand am plecat la drum, nu aveam unde sa dorm acolo in noaptea respectiva, pe drum s-a rezolvat si acest "mic" detaliu. Am fost primit in Regie intr-unul din paturile studentilor plecati in week-end. Multumesc mult!

La 5:30 AM sambata m-am trezit si am plecat sa ma intalnesc cu Oana si Bubu. Am ajuns mai devreme in fata Facultatii de Sport. Intr-un copac din fata facultatii am gasit, asa cum imi spusese Bubu , mingea de fotbal cocotata ca parte dintr-o promotie/provocare lansata de o firma oarecare. "Dimineata vei putea sa te cocotzi in copaci dupa bani ca in filmuletul ala al tau" imi spusese la telefon misterios Bubu. La asta se referea. Mi-am scos bocancii pentru o mai buna aderenta si am urcat fara probleme pana la mingea care atarna de vreo doua saptamani legata de o creanga mai inalta. Era o sfera plina din poliester din pacate si nu una plina de bani cum spunea atat gardianul mirat de reusita cat si Bubu ca fusesera altele inainte. A fost distractiv totusi...

Dupa cateva minute cu metroul i-am intalnit si pe ceilalti cu care urma sa mergem in tura si anume: Adi Patrascu, Cornel, Marius si fratele sau, Felix si "Oaie" (Radu). Ne-am chinuit sa gasim locuri pentru toate 3 rucsacurile dar ne-am descurcat in final si am plecat la drum spre Busteni. Din Busteni am mai mers cu masinile pana la Gura Diham unde am realizat ca nu trebuia sa ma ud pana la piele si sa imi inghete mainile ca sa iau apa dintr-un izvor greu accesibil cand puteam foarte usor sa iau de la robinet aceeasi apa rece de munte.

Pe drum spre vf. Omu am trecut pe langa peisaje de care aveam nevoie de ceva timp apasat fiind de atmosfera anosta din Constanta. Am vazut un loc superb de campare in Poiana Suspendata, intr-adevar suspendata deasupra unui hau naucitor, m-am bucurat de privelistea pasunilor alpine si de vederea asupra vaiilor din Creasta Balaurului si m-am apropiat cu oarecare rezervare si neincredere pana la o distanta aproape sociala de o capra neagra care s-a indepartat incet si elegant pana a disparut in teritoriul ei bine cunoscut.

Pe inserat am ajuns la Omu si am facut pregatirile de culcare. Desi cabanierul insista ca "vine ursul" eu cu Adi si Cornel urma sa dormim la cort. Iar eu aveam doar un sac de dormit de vara. Bine ca Bubu mi-a dat sacul lui de dormit mai bun el urmand sa doarma in cabana si asa nu doar ca nu am simtit deloc frigul dar pana am adormit am cam suferit de cald. Mai bine totusi asa. Insa pana sa mergem la culcare ne-am intretinut putin la un pahar de vorba cu alti oameni ajunsi la cabana si am facut putin haz de conditia in care a ajuns Adi dupa doar cateva minute, timpul in care am facut 2 pungi de spaghete, petrecute in compania lui Jack... 1 litru din el.

Duminica a urmat partea mai trista de a cobora din varful atat de cald chiar si pe o vreme racoroasa de toamna. Dar traseul ales spre cabana Malaesti printr-un horn peticit de zapada inghetata ne-a mai incalzit pe toti in special pe cei fara pioleti. In vale am ajuns cu aproape o ora inaintea celorlati asa ca am avut timp sa urc pe o creasta laterala unde ajunsese soarele diminetii si sa ma bucur de linistea complesitoare a muntelui. Mai tarziu am aflat ca in afara de Marius restul au optat pentru celalalt horn mai dificil si mai plin de zapada unde au trebuit sa il astepte pe Radu sa le faca trepte la coltari. Dupa ce Oana si Bubu au trecut prin vale am coborat si eu si am pornit spre cabana. In drum am oprit si in dreptul unor bolovani de conglomerat unde am incercat putin bouldering in bocanci lucru mai neplacut atunci cand vezi niste probleme frumoase pe care stii ca le-ai rezolva in espadrile. E o zona foarte frumoasa si la doar cativa metri de Cabana Malaesti unde spre sa mai ajung.

Dupa o gustare extrema nu foarte sanatoasa in care zaharul si sarea au curs din belsug (ciocolata, bicuiti si fistic) am plecat pe Tache Ionescu spre Gura Diham unde am ajuns foarte bine, cu totii miscandu-ne foarte repede. A fost frumos si in formatia asta iar traseul si evenimentele nu puteau fi mai potrivite. A fost frumos si astept urmatoarea tura.

Chiciura la cort 19 oct

Am aflat acum cand m-am intors in Constanta ca noaptea dintre 18 si 19 octombrie a fost cea mai rece pe anul asta. Si exact in acea noapte eu si Mihai ne-am aflat in Cheile Dobrogei... dormind in cort... cu saci de dormit de vara. Eu am avut inspiratia sa imi iau si pantalonii de schi, o geaca, cagula si manusi dar Mihai nu a dormit toata noaptea nefiind la fel de inspirat. Dimineata m-am trezit destul de odihnit si am pus sacul de dormit si geaca pe Mihai dupa care am plecat la o plimbare de dimineata prin Chei. Abia acum nefiind presat de timpul limitat in care sa escaladez cat mai multe trasee deschise am inceput sa descopar frumusetea locului si posibilitatile nenumarate de catarare in zona. Cred ca Dragos care va fi primul constantean (cel putin din generatia noua) care va avea un set de asigurari mobile va aprecia si mai mult aceasta frumusete care asteapta sa fie descoperita. Felicitarile mele pentru decizia facuta chiar daca este foarte costisitoare d.p.d.v. financiar.

Dupa o tura de o ora, o ora jumate m-am intors la cort unde am luat micul dejun cu Mihai care se trezise dupa ce apucase sa doarma incalzit in sfarsit sub geaca si saci de dormit. Cortul acum am observat ca era intr-o si mai proastra pozitie decat cea conferita de pozitionarea in bataia farurilor si a claxoanelor si tipetelor celor din masini, chiciura de pe el inca rezistant mult timp dupa ce restul cheilor au fost inundate de lumina fiind parca strategic in conul de umbra a unor stanci. Intre timp am primit un telefon de la Marius (altul decat in ziua precedenta) ca este gata sa vina si el la catarare. I-am facut rost de inca un pasager si anume pe Oana, dupa care am mai lenevit, am strans tabara si am plecat spre peretii unde urmau sa vina cei doi.

4 oameni limitati fiind la 3 hamuri ne-am miscat mai incet dar tot am reusit sa asiguram la Hera, variantele de la Hades, traseele urat spituite de langa Mansa Scremuta si sa facem sau sa incercam IO cap de coarda. In finele zilei am plecat si la Gura Dobrogei sa vedem traseul de langa Pestera Liliecilor. Pare si greu, toti eram epuizati si am hotarat sa il incercam alta data. Dar nu am plecat inainte sa facem cateva rapeluri prin Reverso 2 si ATC de pe un pod destul de inalt incat sa ne dea emotii (mai ales noua baietilor Oana fiind in elementul ei).

Si ca sa fie totul perfect cand am ajuns in Constanta ne-am adunat noi 4 si Dragos si alti mai putin impatimiti ai escaladei in Montana unde am ocupat doar noi nivelul de sus. Abia acum cand scriu realizez ca pana si numele localului a fost foarte potrivit cu cele ce s-au intamplat in sfarsitul de saptamana care trecuse. Sa tot fie seri potrivite si sugestive pentru iesirile din timpul zilei petrecute in Montana!

Weekend in Chei (Cheile Dobrogei) 18 oct

A trecut un sfarsit de saptamana cum nu am mai avut de mult. Sambata dimineata cand Dragos m-a trezit dintr-un somn foarte adanc, mi-a spus ca nu mai merge nimeni altcineva in excursia planuita, sa ma uit afara ca ploua si m-a intrebat daca mai vreau sa merg cu el am ezitat. Dar cum am o coarda noua (si SuperDry!) m-am gandit ca pacat ar fi sa nu o scot afara in orice conditii cu orice ocazie prind. In plus Dragos ma asigurase ca vremea se va imbunatati si vom gasi peretii de catarare uscati. De alta parere era mama care se trezise si incerca sa ma sperie cu prognozele meteo pesimiste vazute la tv.

Bine ca nu am ascultat-o! Am ajuns in Chei intr-un timp record, am mai explorat zona in cautare de noi stanci fara sa gasim nimic dar am reusit sa ne udam bine la picioare prin paduricile prin care am umblat. Am inceput apoi sa ne cataram. Am inceput cu IO la care distanta dintre cele doua ultime asigurari m-a cam speriat. Dar mergeam cap de coarda si era bine. Nu am cazut si iar a fost bine. Foarte bine a urcat si Dragos. Am mai incercat odata cu mai putine emotii dupa care am plecat la peretii de pe cealalta parte a paraiasului langa Speo Galati la traseul spituit cu legendarul grad de IX. L-am incercat cap chiar daca la una din prize imi era foarte solicitat chiar unul dintre degetele jupuite la panoul de escalada cu o zi inainte. Amandoi am fost scuipati de surplomba traseului fara mila. Nici o sansa. Dar suntem abia la inceput...

Dupa nouar am plecat spre Hornul Galben unde ne-au gasit si Marius cu Ana. Veniti tocmai la timp sa vada caderea cam urata a lui Dragos de 4 metri in care a "amortizat" cu spatele. Dupa el a mers Marius pe care l-am filat eu pentru ca Dragos inca tremura si pe buna dreptate. Nu a ales aceeasi ruta prin fisura surplombata ci a mers prin dreapta si pana in finalul traseului inclusiv pe portiunea pe care as fi preferat sa nu o fi spituit. Eu am luat-o pe traseul lui Dragos care era mai usor acum cu buclele echipate deja puse pe traseu. Mi-a reusit usor. Intre timp a venit si Mihai pe care imi pare rau ca nu l-am sunat de dimineata din motivul stupid ca nu am vrut sa il trezesc. L-a adus colegul de camera caruia a trebuit sa ii plateasca de unu singur benzina. Imi pare rau Mihai dar acum stiu ca preferi cataratul in favoarea somnului si nu o sa repet greseala.

Dragos a mancat putin si a incercat din nou sa plece pe traseu dar dupa ce a asigurat prima bucla s-a retras. L-am salutat cu totii in timp ce pleca si am trecut la Non Panta Rei, traseu de aid pe care ne tot chinuim sa il facem liber. Nu am reusit de data asta dar ne apropiem cu totii. Filmul Return2Sender mi-a dat increderea ca tehnica pe care o folosesc in fisura e buna dar problema apare cand fisura se termina si prizele spalate ii iau locul. Ramane in proiect.

Au urmat apoi ascensiuni la IO din nou si versiunea din stanga de la Hades unde se pare ca sunt doua trasee, Diana si Ares pe care am impresia ca noi le combinam. O sa scriu despre ele in urmatorul mesaj pentru ca am un topo pentru ele.

Noaptea s-a lasat repede si ne-a gasit catarandu-ne dar fara cortul pus si fara locul de campare ales. Marius si Ana ne-au dus cu masina pana la Casian unde am vazut o imagine oribila, un lac artificial aparut din senin langa rezervatia naturala Cheile Dobrogei. Nu stiu cine a dat aprobarea dar asta ar fi, cum zicea si Dragos, modul perfect de a schimba un ecosistem, ca cel din Chei, cu umiditate scazuta. Nu avea rost sa stam in zona aia distrusa asa ca am facut drumul inapoi in Chei unde am inceput sa cautam o pestera de care stiam cu ceva timp inainte. Nu am gasit-o si obositi fiind am pus cortul la intrare in Chei chiar in bataia farurilor. Claxoanele si avertizarile stupide s-au intetit la fel de repede ca focul pe care l-a facut Mihai langa locul unde am tabarit. Noaptea la foc dupa o zi de escalada... paradis.

Climb and less chill in Macin...

Participantii la concursul "Maslina de aur" isi dadusera intalnire in comuna Greci la ora 10. M-am trezit la 4:30 AM ca sa incep autostopul cat mai devreme si sa ajung si eu la ora stabilita. Insa dupa 5 ora eram abia la intersectia dintre drumul principal ce venea de la Macin si druml necirculat spre comuna Greci. Traficul fiind redus am hotarat sa alerg cei 3 km.

Dar dupa 2 km m-a luat un localnic din Greci cu masina. M-a dus acasa si a insistat sa gust din tuica si murinata chiar daca ii explicasem ca ma duc la un concurs de catarare. M-am conformat. Fiind grabit am refuzat insa invitatia la masa. M-a luat pe scuter si a incercat sa ma duca pana in cariera unde se desfasura concursul. Dar cand drumul a inceput sa se strice am insistat sa ma lase sa ma duc pe jos. La despartire mi-a dat casca lui imensa de la scuter ca sa pot fi calificat in concurs. Urma sa cobor noaptea si sa dorm la el si sa ii inapoiez in acea noapte casca. Asa ca nu am schimbat numere de telefon si singurul lucru pe care il stia despre mine era ca ma cheama Radu. Un "grec" foarte primitor.

Am continuat drumul forestier pana am observat ca mi-a cazut geaca de pe "rucsacul" (mai mult ghiozdan) burdusit pana la refuz asa ca am alergat inapoi pana pana la baza muntelui/dealului. Am recuperat-o si am urcat din nou. Cand am ajuns la locul de concurs rasuflam de parca as fi urcat pe Piatra Craiului. Dar sigur aveam un zambet pe fata dupa ce vazuzem ce multa lume era adunata.

Dupa cateva minute de respiro si de stretching pe o ruta simpla de boulder am intrat si in concurs. Trasee de viteza. Pe granit orice traseu cu inclinatie devine natural o alergare pe stanca. Asa ca am tot alergat. Iar dintre traseele de dificultate din cariera Memorial doar "Mica sirena" mi-a pus probleme probabil si din cauza oboselii acumulate pe drum si in concurs. De la 12 si pana la lasarea intunericului m-am tot jucat pe granitul din cariera iar la plecare am apucat sa fac si primul traseu de doua lungimi de coarda ca secund (de fapt eram al 3lea), traseul "Balcoane". Nu pot sa spun ca imi place zona, cariera de piatra, incizia din varful dealului care odinioara trona mai sus decat Everestul dar ma bucur ca am apucat sa simt granitul si sa vad asa de multa lume catarandu-se.

Pe intuneric am inceput sa strangem tabara din cariera sa ne mutam spre locul de campare. Cum mi s-a gasit si mie loc intr-un cort am decis sa nu mai cobor in Greci si sa ii returnez lui Catalin casca a doua zi.

A doua zi de dimineata am pornit spre cariera 3M un alt loc cu trasee de viteza si dificultate. Si atmosfera era din nou foarte placuta, vremea tinea cu noi. Dar toata voia buna si catararea pe stanca au fost curmate brusc de un accident socant. Maria Anghel care mai facuse doar un curs de alpinism a cazut de la 10 mentri la doar cativa metri de mine. In prima instanta am crezut ce se putea mai rau dar din fericire era constienta si se misca. Dupa o ora de transport pe drumul forestier pe o targa improvizata din salteaua mea de apa si 4 bete de trekking Maria a ajuns constienta insa cu simptome foarte urate (pierderea constiintei, umflarea piciorului drept, dureri de spate) jos de unde a putut fi transportata la spital. Zilele astea insa am aflat ca toate acele simptome se datorau sperieturii mai putin umflarea piciorului care nici macar nu se datora unei fracturi ci unei contuzii si ca Maria a fost deja externata. M-am bucurat la vestea asta mai mult ca la orice altceva in ultimul an mai ales ca am fost la doar cativa metri de locul unde a cazut si din perspectiva mea parea sa fi suferit un accident cu urmari grave. Nu a fost cazul asa ca maine voi pune si un mesaj cu niste fotografii si clasamentele finale.

Cheile Dobrogei 20.09.08

Sunt fericit ca am reusit sa mergem in Chei. Nu am fost 5 dar tot am fost 4 prieteni si am facut dintr-o zi frumoasa cu soare de toamna o zi minunata de escalada.

Sunt fericit ca in sfarsit dupa ce am aflat miscarea de baza la Hades (VII) am reusit sa il fac si ca pun din ce in ce mai mult accent pe picioare acum, care sunt de curand inclestate intr-o pereche de espadrile Mammut (cam mari totusi).

Toti am plecat fericiti din Chei dupa ce am escaladat prin toata zona de la un traseu la altul cu reusitele durabile si esecurile de moment. Mi-a placut in special ca ne-am catarat in continuu de cand am ajuns la 12(?) pana la 17:30 pacaliti de ceasul setat dupa ora din Dubai al surorii mele (18:30) si picnicul frugal dar al naibii de gustos la baza traseelor de escalada.

Dar desi ceasul de pe mobilul imprumutat ne-a furat o ora pretioasa de escalada, macar am reusit sa facem cu mobilul fotografiile si filmuletele, amintiri in timp care raman cu noi .











Si pentru ca tot ziceam ca toti am plecat fericiti din Chei, fericirea se poate citi pe fata lui Flavius intepata cu putine minute inainte de o viespe la asigurarea unui traseu, la Hera:


(vezi dreapta sub buza... lui Flavius nu al traseului. La Hera se merge cu echipament complet de protectie de acum incolo pentru asigurare! Vezi poza jos.)