Interes in catarare exista - Climbing interest exists

(English version bellow) Author: Radu Burtescu

Salutari!

Momentan sunt prins din cauza pandemiei in Helsinki iar in Romania nu cred ca mai ajung nici in vizita anul asta. Dragos Toma ajungea mai des ca mine in tara si astfel a preluat din sarcina de a scrie din cand in cand. Insa cum si el e mai mult plecat, noi autori care sunt activi in special in Constanta si in imprejurimi ar fi bine veniti pentru blog. Interes pentru escalada in Constanta pare sa existe cu aproximativ 1000 de vizualizari pentru fiecare articol scris. Chiar si daca numai 5% din cei care privesc articolele sunt interesati de escalada s-ar crea o comunitate frumusica. Asa ca indiferent de nivelul de catarare scrie un mesaj daca esti interesat fie sa impartasesti din experienta ta sau sa scrii despre evolutia ta sau a celor cunoscuti in escalada, bouldering sau psicobloc.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Greetings!

At the moment I'm caught due to the pandemic in Helsinki and in Romania I don't think I will even visit this year. Dragos Toma went back in the country more often than I did and so he took over the task of writing from time to time. But as he is more often gone, new authors who are active especially in Constanta and its surroundings would be welcome to write for the blog. Interest in climbing in Constanta seems to exist with about 1000 views for each article written. Even if only 5% of those who look at the articles are interested in climbing, a beautiful community would be created. So regardless of the level of climbing, write a message if you are interested in either sharing your experience or writing about your evolution or of those you know in climbing, bouldering or psicobloc.

News: Ireland lads!!!

By Dragos:

A trecut multa vreme de cand nu am mai scris ceva pe acest blog si in urma unei discutii cu Radu, am decis sa povestesc ultima mea aventura: ceva bouldering si catarat in Irlanda

In aceasta vara particip la un internship de 3 luni la Shannon Aerospace, o companie care face intretinere pt avioane de linie. Initial eram convins ca din punct de vedere al cataratului va fi inca un sezon pierdut (long story...). Ma gandeam cu disperare cum acest sport devine tot mai distant si usor, usor nu raman decat cu niste amintiri placute.

Dupa aproximativ o luna de stat aici, tot cercetand pe internet am descoperit o zona langa ocean care este foarte faina pt bouldering. Saptamana trecuta, destul de spontan, m-am hotarat ca trebuie neaparat sa ajung acolo. Am fost stimulat si de vremea foarte frumoasa care era prognozata, considerand ca statusem deja 2 weekend-uri in casa din cauza ploilor interminabile.

Problema era ca eu nu aveam decat un ham dupa mine, pe care il gasisem accidental intr-un dulap, in apartamentul pe care l-am inchiriat. Planul era ca sambata dimineata sa merg sa imi cumpar o pereche de papuci de catzarat si ceva magneziu, de care oricum aveam nevoie si acasa. Lucrul asta presupunea ca trebuie sa ma trezesc suficient de devreme pt a ajunge la magazinul de echipament din Limerick de la 20km de Shannon unde locuiesc acum, si ulterior sa iau alt autobuz spre Doolin, zona in care vroiam sa merg la bouldering.

Sambata dimineata reusesc preformanta de a nu ma trezi la timp si deja eram sigur ca am ratat tot weekend-ul. Dar cu putina vointa si determinare am refacut rapid planul, am cautat orele pt alte autobuze si dupa maxim 15 minute de aruncat cateva haine si hamul in rucsac, incep sa alerg dupa autobuzul Shannon-Limerick. In mod miraculos, ajung in statia de autobuz cu maxim 30 de secunde inainte ca acesta sa plece. "E bine"-imi spun; e primul lucru care merge ok in ziua respectiva.

Ajuns la magazinul din Limerick, rezolv problema papucilor si cea a magneziului relativ rapid; devin mandrul posesor a unei perechi de La Sportiva Scorpion, niste papuci nu foarte tehnici dar relativ ieftini si foarte comozi. Dupa ce arunc o privire la ceas, constat ca mai am 45min pana cand pleaca autobuzul spre Doolin, asa ca incerc sa gasesc un loc in care sa pot printa un .pdf de 6-7 pagini gasit pe internet, cu descrierea zonei. Reusesc sa gasesc un mic internet cafe care printeaza si ajung cu 10 min rezerva la autobuz. Vremea pare cam inorata, dar ma consolez cu ideea ca daca ploua, macar pot sa beau un Guinness intr-un pub cu muzica traditionala din Doolin.

Pe drumul spre Doolin imi tine companie un bun prieten de-al meu care nu ma lasa niciodata la nevoie- mp3 playerul plin de metale suparate; astazi meniul contine mult Slayer si Megadeth. Asa ca pot spune ca drumul de 3 ore cu autobuzul a trecut relativ rapid; au fost cateva momente in care m-am speriat cand am vazut niste stropi de ploaie pe fereastra, dar pe masura ce ne-am apropiat de coasta de V si de Atlantic, vremea s-a facut chiar buna.

Odata ajuns in Doolin, a trebuit sa rezolv problema cazari. Aveam adresa a doua hosteluri si nr de telefon. Daca nu reuseam sa rezolva aceasta problema in maxim 45 de min, insemna sa ma intorc cu ultimul autobuz in Limerick, situatie nu tocmai ideala deoarece nu as fi apucat sa catar nimic, deci ar fi insemnat un esec de proportii.

Din fericire am reusit sa gasesc un loc destul de repede la hostelul care era mai aproape de zona de boulder.  Dupa ce imi las lucrurilede care nu aveam nevoie acolo, imi iau bunul me prieten care reda mp3-uri si scot descrierea proaspat printata. Pare destul de simplu de ajuns, asa ca plec la drum. Merg in jur de 20 de min pe drumul asfaltat pana ajung in dreptul unui hotel descris in ghid. Acolo gasesc relativ repede poteca ce coboara spre plaja. Ma bucur enorm ca lucrurile au mers atat de bine, si dupa un drum de inca 25-30 de min cu un peisaj superb in fatza ajung jos pe plaja. Privelistea asupra zonei gri, stancoase si cea a oceanului Atlantic la picioarele mele ma face sa cred ca deja se poate intampla orice de aici; a meritat din plin.

Incep sa scot totul din rucsac si ma incalzesc pe niste traversari mai usurele. Apoi, incep cu niste probleme care pareau mai abordabile deoarece urmareau linia unor fisuri ce aratau tare fain. Nu pot sa zic ca nu am fost intimidat de faptul ca nu aveam saltea de bouldering cu mine; si in plus eram si singur. Chiar si o glezna luxata in conditiile astea se putea termina foarte prost...

Dupa ce iau in considerare si faptul ca nu mai catarasem nimic de aproape 3 luni, ma hotarasc sa nu o fac pe viteazul si sa urc decat ce pare mai usor si accesibil. Pana la urma locul arata absolut superb, iar eu apreciez cel mai tare ca sunt inapoi pe stanca dupa 2 sezoane extrem de proaste. Chiar pot sa spun ca ma simt bine, ma simt relaxat si reusesc sa imi pun deoparte gandurile tulburate din ultima vreme. Locul asta chiar are o magie si un farmec aparte pe care nu le pot decrie; cumva, sa faci bouldering cu Atlanticul la picioarele tale are darul sa iti linisteasca cele mai negre si mai sumbre ganduri...

Mai incerc ceva traversee care pareau faine si lungi. Printre ele gasesc unul care dupa jumatate era destul de tare; ceva prize scurse si putin lasat pe spate. E numai bun ca sa scoata si ultima urma de vlaga din mine.

Iar in timp ce stateam cu castile pe urechi intr-o pauza, vad cum ajung jos de plaja 2 fete si un tip cu o saltea de boulder in spate. Perfect! imi spun. Ma gandesc ca o sa am ocazia sa vad niste probleme mai interesante, si poate chiar sa incerc ceva mai greu cu siguranta unei saltele sub mine. Facem cunsotinta si aflu ca cele 2 tipe erau din Colorado, din US, iar tipul cu salteaua de boulder este din Romania!!! Ce mica e lumea :D

Am mai incercat cateva rute destul de faine, din care mie multe nu mi-au iesit din cauza lipsei de antrenament si a oboselii. Apoi ne retragem in Doolin ca sa mancam ceva si sa bem o binemeritata bere (Guinness, evident :D)

Ulterior am facut schimb de numere de telefon cu Radu (catzaratorul roman) si am stabilit sa ne intalnim si a doua zi pt ceva trasee. Aici am constatat ca lumea nu catzara decat trad cu asigurari mobile si toti turbeaza cand aud cuvantul "bolt" (spit). A fost o ocazie interesanta sa merg secund in urma lui Radu si sa demontez protectiile montate de el. Chiar pot spune ca am invatat destul de mult in ziua aceea.

Mai departe am stabilit sa ne mai vedem la catzarat si in urmatoarea saptamana. Chiar am reusit sa fac si primul meu traseu cap de coarda integral asigurat cu protectii mobile in saptamana urmatoare; traseul a fost unul usor, dar din punct de vedere psihologic a fost destul de solicitant. Oricum, sunt lectii care imi vor prinde foarte bine cu siguranta in traseele lungi de clasic de acasa.

Cam atat pentru acum. Glad to be back on the rocks :P

Mountain Gear - primul magazin tehnic echipament outdoor si alpinism din Constanta

Update: magazinul se numeste Mountain Bear de ceva timp, iar site-ul lor este www.mountainbear.ro, locatia a ramas aceeasi.

De ieri s-a deschis primul magazin de echipament outdoor si alpinism din Constanta. Magazinul e destul de mic si putin ascuns ca si locatie, dar a adus in Constanta branduri mari cum ar fi Mammut, Petzl, Raichle, Ajungilak, Asolo, Solitaire, Teva, Trimm, Austrialpin, Tendon si multe altele.
Magazinul se afla pe str. Libertatii nr. 2 (langa Universitatea Ovidius b-dul Mamaia), pun si o harta ca sa fie mai clara locatia:

A, ce nu au in stoc aduc si la comanda (Hannah o sa aduca numai la comanda momentan).

Site-ul lor este: www.mountaingear.ro (magazin online)

In plus o sa se faca la site si un planificator ture si o sa se anunte turele acolo pt comunitatea celor din Constanta si imprejurimi. Va tin la curent.

Zi de antrenament?

Astea sunt zile să ieşi din casă? De antrenament? Pe frigul ăsta? Cu siguranţă că răspunsul este "DA!" hotărât dacă antrenamentul este şi pentru ieşiri pe munte şi nu doar pentru elementul sportiv al escaladei. O să îi las pe alţii mai experimentaţi ca mine în mersul pe munte să dezbată asta dar mie personal mi se pare logic să te antrenezi şi în condiţii similare cu cele pe care îţi propui să le întâlneşti sau care datorită vremii schimbătoare din munţi te pot surprinde. Iar noi aici la mare măcar ne putem antrena pentru vânt. Mult mult vânt.

Astăzi 12 februarie am ieşit la un antrenament la turnul de escaladă din Gravity Park cu Şerban, Sorin Bălan şi Marius. Deşi iniţial mi-am propus doar să filez (să îl asigur pe cel care urcă) am încercat şi eu traseul cu tavan pe care încă nu am reuşit să îl leg. M-am bucurat însă că Marius a trecut de un pasaj care îi făcea probleme şi îl obseda, chiar şi pe vântul puternic care bătea dinspre lac.

Panoul a suferit prima degradare mai serioasă, o bucăţică de fibră de sticlă desprinzându-se de pe suportul de poliester în care fuseseră sculptate trăsăturile "stâncii". Asta deoarece a fost turnat un strat prea subţire de fibră. Mă întreb dacă putem repara zona respectivă.

Putem discuta despre asta şi la antrenamentul de mâine. Ne vedem acolo?

Trilogia Dobrogeană

Mai obosit ca astăzi nu am mai fost de un an probabil. Şi probabil se va simţi şi din stilul expeditiv al mesajului. Însă vreau să menţionez oameni şi locuri, evenimente care merită toată atenţia. Pentru că sunt prea puţini/e sau prea grave în Dobrogea iar atunci când sunt nimeni nu îi/le pomeneşte.

Pentru antrenament de escaladă, cel mai disponibil loc în care cei pasionaţi sau interesaţi să afle abd-ul escaladei se pot aduna este turnul de escaladă din Gravity Park, Constanţa. Grupul care are acces la turn este unul limitat din măsuri de siguranţă însă atunci când cei din grup sunt prezenţi acolo oricine poate întreba sau chiar încerca o căţărare. Reţineţi însă că escalada nu este o joacă deşi poate fi considerată şi un joc iar cei de la panou câteodată se antrenează pentru situaţii în care jocul devine serios. Nu faceţi exhibiţii de bravură exact când aţi văzut că şi alţii se caţără. Turnul este mereu acolo iar accesul fără echipament până pe platformă este foarte facil (şi bunica mea cu puţin antrenament ar ajunge sus, fără nici un fel de glumă). Problemele apar însă la descăţărare care este întodeauna mai dificilă. Nu deveniţi unii dintre cei blocaţi sus care prin prezenţa lor stânjenită acolo dovededesc că prin curaj se înţelege exprimarea fricii doar pentru sine. Trecem peste avertizări, peste care oricum cei cărora le sunt adresate trec cu privirea.

Vineri 6 februarie ne-am adunat la panou pentru puţin antrenament. Felix, Sorin, Marius şi subsemnatul s-au căţărat de bunăvoie, nesiliţi şi nestingheriti de nimeni până în momentul în care natura adolescenţilor din jur şi-a făcut din nou simţită prezenţa. Deşi turnul poate fi escaladat fără echipament (deşi cum mai ziceam interzis şi nerecomandat) oricând, exact în momentul în care am început să ne căţărăm noi au apărut şi bravii tineri soloişti. Aşteptăm nerăbdători panoul interior de escaladă! Iar pe mai tinerii soloişti la antrenamente şi discuţii serioase.

E de înţeles, sper, de ce a doua zi, sâmbătă, 7 februarie m-am trezit la 5A.M. chiar şi după o seară precedentă obositoare în "My Way" şi "La bebe" ca să scap din Constanţa. La 6A.M. eram deja cu rucsacul în spate la ieşirea din Constanţa spre Tulcea pe întuneric şi ceaţă încercând să prind o maşină spre Măcin. Lângă acest oraş, aflat la 150-200 km distanţă de Constanţa şi în munţii la baza poalelor cărora se află, veneau boulder-iştii din Bucureşti cu planuri de deschidere de noi rute de boulder. Am rămas impresionat de numărul şi calitatea lor. Îi mulţumesc din nou lui Florin Limbovici pentru invitaţie şi tuturor pentru ale căror indicaţii călătoresc. Am încercat noi plasamente şi încărcări ale prizelor care deschid şi pentru escaladă traseele mai grele dar cu beneficiul unui antrenament în siguranţă şi susţinut pe care l-am găsit în bouldering. Am fost surprins şi de numărul de saltele care erau în jur. Toate grupurile de oameni care mergeau pe Valea Pricopan cu saltele în spate arătau ca nişte "furnici cu chibrituri în spate"(TM) (toate drepturile rezervate lui Doru ale căror fraze şi motto-uri ca şi fotografiile merită furate). Eu ziceam că arată ca nişte dormitoare ambulante (oboseala îşi făcea probabil simţită prezenţa în preconştient). După o zi dureroasă din toate punctele de vedere (tensiune musculară, prize care înţepau, hârşâit de genunchi pe granit, alergare în picioarele goale pe granitul abraziv şi în bocanci largi, căldură de vară aproape) dar frumoasă în acelaşi timp prin realizări am plecat la 6-7 seara cu Oana spre Constanţa. Oana revenea din Sibiu după o săptămâna de ture prin Crai şi Făgăraş şi nu dormise de 19 ore în condiţii de efort susţinut. Urmau şi alte ore de nesomn pe drum. Dar despre asta să vă povesteasca ea.

Ajuns acasă la 10 noaptea nu ştiam ce să mănânc mai întâi deşi nu obisnuiesc să mănânc la ore aşa târzii. Asta ar fi trebuit sa fie a doua şi ultima zi de căţărare urmând odihna. Planul era însă făcut. Iniţial urma să revin din Măcin şi să încerc să supraviţuies în peştera Sfântului Casian din Cheile Dobrogei cu sacul de dormit de vară, a doua zi urmând să vină la căţărare în zona şi cei din Constanţa. Azi duminică, 8 februarie însă când am ajuns la peşteră cu Dragoş si Flavius m-am bucurat că nu am făcut asta. Toată zona aceea pitorească, sfântă prin simplitatea ei naturală era acum distrusă de buldozere, un lac artificial îşi făcuse apariţia la baza stâncilor limitând accesul la peşteră iar dacă sfântul ar mai fi locuit în peşteră s-ar fi trezit în dulcile sunete ale civilizaţiei; motoare de maşini luxoase venite în pelerinaj la sfântul ban. Cu puţin noroc, un bărbierit proaspăt probabil ar fi fost capabil să prindă o maşină din cele care treceau prin zonă să îl ducă la un McDonalds să manânce şi el o mâncare ca lumea. Sau poate în câteva săptămâni se va deschide unul în zonă. Sau dacă s-ar deschide unul de lux cum probabil va şi cazul, sfântul ar fi putut recurge la un mai facil "dumpser-diving" sau mai pe româneşte dar puţin mai vulgar, cotrobăit prin gunoi. Nu ştiu ce termeni au folosit pentru desfăşurarea acelui proiect hidos în zonă, probabil "development" şi "environmental enhancement factor" dar eu fiind mai vulgar văd doar cotrobăitul prin banii murdari pe care cei care au aprobat lucrările în zonă l-au făcut. Toată ziua a fost compromisă de priveliştea tristă si de adevărurile astea dureroase pe care Dobrogea ni le pune la dispoziţie chiar şi în zonele care ar reprezenta o retragere de la astfel de privelişti. Cred că mai mult de asta sunt aşa de obosit.

Şi totuşi nu prea îmi arde să dorm!

Sală de escaladă în Constanţa

Cum nu sunt nici reporter nici crainic de ştiri nu cred ca are vreo importanţă dacă scriu unele din zvonurile pe care le mai aud din când în când.

De curând, de exemplu, am citit despre un proiect de construire a unei săli de escaladă în Constanţa în decursul lui 2009. A fost o ştire care m-a surprins având în vedere că mai nimic nu se întâmplă în Constanţa şi în orice caz nu la acest nivel. Şi în special nu pentru escaladă. Dar în cazul de faţă sunt tentat să cred că proiectul ăsta se va finaliza iar cei care acum nu se pot antrena regulat o vor face în incinta unei clădiri noi nouţe dedicate escaladei sportive.

Sunt tentat să cred asta deoarece am avut ocazia să îl întâlnesc pe cel care se ocupă de proiect, Florin Limbovici (Limbă pe scurt:P). El este omul din spatele mai multor proiecte interesante care iau formă: www.Pro-boulder.Ro ar fi unul dintre ele. Apoi îl vezi că merge până în Elveţia doar ca să se caţere iar ajuns acolo se caţără chiar dacă ninge şi tinzi să fii mai atent la ce are de spus. Iar dacă vezi că are deja experienţa necesară unui astfel de proiect începi deja să te întrebi ce fel de magneziu să îţi cumperi pentru sală: lichid sau praf? Oare cât o sa fie abonamentul?". Nu ştiam de site-ul lui de alpinism utilitar şi nu este reclamă gratuită (câţi vizitatori are blog-ul ăsta?:)) ) dar după ce l-am întrebat dacă are unul şi l-am văzut m-am gândit că o să dea mai multă substanţă "zvonului" dacă îl vedeţi şi voi: escAlpin.Ro.

Poate aşa se va forma o comunitate mai numeroasă şi mai unită de căţărători la Constanţa unde alternativele naturale şi ludice de antrenament, ca escalada şi bouldering-ul, într-un mediu controlabil sunt foarte limitate. Iar dacă sunt, sunt foarte elitiste. Constanţa chiar are nevoie de spiritul "chill" care pare să înconjoare comunităţile de căţărători.

Asigurări mobile în Constanţa!

Din câte ştiu Dragoş este primul posesor al unui set de asigurări mobile (nuci şi came) din Constanţa. I-au venit azi prin poştă şi deschid cum zicea şi el o nouă etapă în căţărarea din Constanţa. Să le plaseze sănătos! Păcat că amândoi avem obligaţii care ne opresc să fugim la stâncă să le încercăm. Dar probabil sâmbătă o sa avem ocazia.

Shrek

Shrek este traseul din portul turistic la care asigurăm cel mai des. Numele i-a venit în glumă. Cum elveţienii au căpcăunul lor, Eiger-ul, aşa îl au şi constănţenii pe Shrek, căpcăunul paşnic.

Ieri am fost la căţărare pe Shrek cu Marius. A fost mai cald ca în alte zile însă la început am avut impresia că era mult mai frig. S-a dovedit o ieşire foarte reuşită spre final când am tras destul de tare pe unele prize de un deget şi m-am încălzit chiar bine.

Marius spunea că a învăţat câteva noduri noi. Trebuie să le învăţăm şi noi nu? Poate facem un atelier de noduri zilele astea...

Mmmmm, espadrile!

Azi am renuntat la autostop pana la Bucuresti cu Catalin care ar fi mers imbracat in Mos Craciun ca sa merg la catarat. Mare sacrificiu. Cei care ma cunosc si imi stiu pasiunea pentru autostopul in sine inteleg.

Dar dupa ziua de azi nu il mai vad ca asa un mare sacrificiu. A fost o zi superba de decembrie, norii spargandu-se exact odata cu ajungerea noastra la stanca la 7:50- 8 AM. Iar la un moment dat temperatura s-a si dublat... de la un grad la doua. Si apoi s-a dublat iar pana dupa pranz cand ne cataram pe zapuseala mare de 4 grade.

Si desi am inceput cu stangul, Dragos fiind daramat dupa ce s-a luptat cu scaritele de la Speo Galati cu geaca groasa pe el si fara sa fi facut incalzire am gasit amandoi motivatie in frumusetea Cheilor Dobrogei si in faptul ca e posibil sa fi fost ultima zi de catarare pe stanca a noastra pe anul 2008. Eu cel putin sunt foarte entuziasmat pentru micile reusite pe care le-am avut amandoi si eu si Dragos azi inclusiv ciudatul urcat cap (Dragos) si secund (eu) de antrenament pe o singura lungime de coarda la IO.

Cel mai tare moment al zilei insa a fost sosirea celor doi ciobani care au intrat in vorba cu noi. Odata cu ei parea ca a venit si toata populatia de caini din satul Cheia. Iar cat timp le raspundeam noi la intrebari si ne pregateam de catarat un catel si-a facut de lucru cu o espadrila a lui Dragos pe care a carat-o deoparte si pe care, atunci cand l-am vazut noi, o rodea cu patos.Presupun ca daca Mos Craciun chiar este boulderist maine Dragos o sa gaseasca o pereche noua de espadrile 5.10 langa pat. Daca nu, inseamna ca totul a fost o minciuna si Mos Craciun e boulangiu. Dar tot as mai merge la un boulder cu impostorul care se da drept el pana la anul nou! Dragos insa pleaca si nu o sa mai avem masina. Are Mosu' sanie?

Ce a picat...

Ma intreabm ieri ce va pica pentru azi legat de escalada. Nici Cheile Dobrogei, nici muntii Macin dar tot am ajuns la turnul de escalada din Constanta...de doua ori. Iar Mihai, un nou venit la turn si in escalada (desi a mai facut incercari kamikaze cu iz de escalada hehe) a facut niste fotografii pe care o sa incerc sa le gasesc si sa le incarc pe blog in zilele urmatoare. In mesajul asta. Iar tavanul si surplombele pe fibra de sticla azi au parut chiar accesibile si posibile. Sunt zile si zile in escalada. Dar trebuie mai mult antrenament de forta.

Prim mesaj, cu o zi inainte de escalada in Cheile Dobrogei

Salut,

Radu aici. Climber din 2007 pana....

Incercam sa dorm mai devreme insa continuam sa ma gandesc la starea deplorabila in care se afla escalada sportiva si alpinismul in Constanta. Si la jocurile pe care unii dintre cei implicati in aceasta frumoasa arta a escaladei le joaca aici in Constanta. Nu o sa intru in detalii insa consider ca lucrurile trebuie sa se schimbe. Mentalitati, comportamente trebuie schimbate. De aceea nu pot sa dorm si incerc sa schimb ceva prin crearea acestui blog care sa uneasca si sa informeze pe toti cei pe care i-am intalnit in Constanta si nu numai interesati de escalada si de ce nu alpinism in aceasta zona.

Maine (azi mai bine zis) de exemplu un grup de 5 prieteni cu mine inclusiv va merge in Cheile Dobrogei, una dintre putinele zone propice escaladei din judetul Constanta sa escaladeze pentru a nici nu mai stiu a cata oara traseele deja create in zona cu perspectiva crearii a noi trasee de escalada. Insa nu toti cei care ar fi trebuit sa stie de aceasta iesire au aflat de ea. Din lipsa de timp, de credit pe telefonul mobil, de inspiratie nu am reusit sa mai contactez cateva persoane care ar fi fost interesate de o iesire de acest fel. Vor afla pe blog de acum inainte. Si tot aici vor putea vedea fotografii, filme si rezumate ale sesiunilor de escalada si iesirilor de tot felul ce au avut loc.

Numai bine,

Radu Burtescu

P.S. Iar in caz ca cineva este interesat de ce "La mare... inaltime!": pentru ca desi Dobrogea este o zona in aparenta nefavorabila pentru escalada iata ca si oameni de la mare reusesc si doresc sa escaladeze stancile desi trebuie sa recunosc ca in zona dobrogeana nu la foarte mare inaltime. Insa dorinta, vointa si perseverenta exista...