Interes in catarare exista - Climbing interest exists

(English version bellow) Author: Radu Burtescu

Salutari!

Momentan sunt prins din cauza pandemiei in Helsinki iar in Romania nu cred ca mai ajung nici in vizita anul asta. Dragos Toma ajungea mai des ca mine in tara si astfel a preluat din sarcina de a scrie din cand in cand. Insa cum si el e mai mult plecat, noi autori care sunt activi in special in Constanta si in imprejurimi ar fi bine veniti pentru blog. Interes pentru escalada in Constanta pare sa existe cu aproximativ 1000 de vizualizari pentru fiecare articol scris. Chiar si daca numai 5% din cei care privesc articolele sunt interesati de escalada s-ar crea o comunitate frumusica. Asa ca indiferent de nivelul de catarare scrie un mesaj daca esti interesat fie sa impartasesti din experienta ta sau sa scrii despre evolutia ta sau a celor cunoscuti in escalada, bouldering sau psicobloc.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Greetings!

At the moment I'm caught due to the pandemic in Helsinki and in Romania I don't think I will even visit this year. Dragos Toma went back in the country more often than I did and so he took over the task of writing from time to time. But as he is more often gone, new authors who are active especially in Constanta and its surroundings would be welcome to write for the blog. Interest in climbing in Constanta seems to exist with about 1000 views for each article written. Even if only 5% of those who look at the articles are interested in climbing, a beautiful community would be created. So regardless of the level of climbing, write a message if you are interested in either sharing your experience or writing about your evolution or of those you know in climbing, bouldering or psicobloc.

News: Ireland lads!!!

By Dragos:

A trecut multa vreme de cand nu am mai scris ceva pe acest blog si in urma unei discutii cu Radu, am decis sa povestesc ultima mea aventura: ceva bouldering si catarat in Irlanda

In aceasta vara particip la un internship de 3 luni la Shannon Aerospace, o companie care face intretinere pt avioane de linie. Initial eram convins ca din punct de vedere al cataratului va fi inca un sezon pierdut (long story...). Ma gandeam cu disperare cum acest sport devine tot mai distant si usor, usor nu raman decat cu niste amintiri placute.

Dupa aproximativ o luna de stat aici, tot cercetand pe internet am descoperit o zona langa ocean care este foarte faina pt bouldering. Saptamana trecuta, destul de spontan, m-am hotarat ca trebuie neaparat sa ajung acolo. Am fost stimulat si de vremea foarte frumoasa care era prognozata, considerand ca statusem deja 2 weekend-uri in casa din cauza ploilor interminabile.

Problema era ca eu nu aveam decat un ham dupa mine, pe care il gasisem accidental intr-un dulap, in apartamentul pe care l-am inchiriat. Planul era ca sambata dimineata sa merg sa imi cumpar o pereche de papuci de catzarat si ceva magneziu, de care oricum aveam nevoie si acasa. Lucrul asta presupunea ca trebuie sa ma trezesc suficient de devreme pt a ajunge la magazinul de echipament din Limerick de la 20km de Shannon unde locuiesc acum, si ulterior sa iau alt autobuz spre Doolin, zona in care vroiam sa merg la bouldering.

Sambata dimineata reusesc preformanta de a nu ma trezi la timp si deja eram sigur ca am ratat tot weekend-ul. Dar cu putina vointa si determinare am refacut rapid planul, am cautat orele pt alte autobuze si dupa maxim 15 minute de aruncat cateva haine si hamul in rucsac, incep sa alerg dupa autobuzul Shannon-Limerick. In mod miraculos, ajung in statia de autobuz cu maxim 30 de secunde inainte ca acesta sa plece. "E bine"-imi spun; e primul lucru care merge ok in ziua respectiva.

Ajuns la magazinul din Limerick, rezolv problema papucilor si cea a magneziului relativ rapid; devin mandrul posesor a unei perechi de La Sportiva Scorpion, niste papuci nu foarte tehnici dar relativ ieftini si foarte comozi. Dupa ce arunc o privire la ceas, constat ca mai am 45min pana cand pleaca autobuzul spre Doolin, asa ca incerc sa gasesc un loc in care sa pot printa un .pdf de 6-7 pagini gasit pe internet, cu descrierea zonei. Reusesc sa gasesc un mic internet cafe care printeaza si ajung cu 10 min rezerva la autobuz. Vremea pare cam inorata, dar ma consolez cu ideea ca daca ploua, macar pot sa beau un Guinness intr-un pub cu muzica traditionala din Doolin.

Pe drumul spre Doolin imi tine companie un bun prieten de-al meu care nu ma lasa niciodata la nevoie- mp3 playerul plin de metale suparate; astazi meniul contine mult Slayer si Megadeth. Asa ca pot spune ca drumul de 3 ore cu autobuzul a trecut relativ rapid; au fost cateva momente in care m-am speriat cand am vazut niste stropi de ploaie pe fereastra, dar pe masura ce ne-am apropiat de coasta de V si de Atlantic, vremea s-a facut chiar buna.

Odata ajuns in Doolin, a trebuit sa rezolv problema cazari. Aveam adresa a doua hosteluri si nr de telefon. Daca nu reuseam sa rezolva aceasta problema in maxim 45 de min, insemna sa ma intorc cu ultimul autobuz in Limerick, situatie nu tocmai ideala deoarece nu as fi apucat sa catar nimic, deci ar fi insemnat un esec de proportii.

Din fericire am reusit sa gasesc un loc destul de repede la hostelul care era mai aproape de zona de boulder.  Dupa ce imi las lucrurilede care nu aveam nevoie acolo, imi iau bunul me prieten care reda mp3-uri si scot descrierea proaspat printata. Pare destul de simplu de ajuns, asa ca plec la drum. Merg in jur de 20 de min pe drumul asfaltat pana ajung in dreptul unui hotel descris in ghid. Acolo gasesc relativ repede poteca ce coboara spre plaja. Ma bucur enorm ca lucrurile au mers atat de bine, si dupa un drum de inca 25-30 de min cu un peisaj superb in fatza ajung jos pe plaja. Privelistea asupra zonei gri, stancoase si cea a oceanului Atlantic la picioarele mele ma face sa cred ca deja se poate intampla orice de aici; a meritat din plin.

Incep sa scot totul din rucsac si ma incalzesc pe niste traversari mai usurele. Apoi, incep cu niste probleme care pareau mai abordabile deoarece urmareau linia unor fisuri ce aratau tare fain. Nu pot sa zic ca nu am fost intimidat de faptul ca nu aveam saltea de bouldering cu mine; si in plus eram si singur. Chiar si o glezna luxata in conditiile astea se putea termina foarte prost...

Dupa ce iau in considerare si faptul ca nu mai catarasem nimic de aproape 3 luni, ma hotarasc sa nu o fac pe viteazul si sa urc decat ce pare mai usor si accesibil. Pana la urma locul arata absolut superb, iar eu apreciez cel mai tare ca sunt inapoi pe stanca dupa 2 sezoane extrem de proaste. Chiar pot sa spun ca ma simt bine, ma simt relaxat si reusesc sa imi pun deoparte gandurile tulburate din ultima vreme. Locul asta chiar are o magie si un farmec aparte pe care nu le pot decrie; cumva, sa faci bouldering cu Atlanticul la picioarele tale are darul sa iti linisteasca cele mai negre si mai sumbre ganduri...

Mai incerc ceva traversee care pareau faine si lungi. Printre ele gasesc unul care dupa jumatate era destul de tare; ceva prize scurse si putin lasat pe spate. E numai bun ca sa scoata si ultima urma de vlaga din mine.

Iar in timp ce stateam cu castile pe urechi intr-o pauza, vad cum ajung jos de plaja 2 fete si un tip cu o saltea de boulder in spate. Perfect! imi spun. Ma gandesc ca o sa am ocazia sa vad niste probleme mai interesante, si poate chiar sa incerc ceva mai greu cu siguranta unei saltele sub mine. Facem cunsotinta si aflu ca cele 2 tipe erau din Colorado, din US, iar tipul cu salteaua de boulder este din Romania!!! Ce mica e lumea :D

Am mai incercat cateva rute destul de faine, din care mie multe nu mi-au iesit din cauza lipsei de antrenament si a oboselii. Apoi ne retragem in Doolin ca sa mancam ceva si sa bem o binemeritata bere (Guinness, evident :D)

Ulterior am facut schimb de numere de telefon cu Radu (catzaratorul roman) si am stabilit sa ne intalnim si a doua zi pt ceva trasee. Aici am constatat ca lumea nu catzara decat trad cu asigurari mobile si toti turbeaza cand aud cuvantul "bolt" (spit). A fost o ocazie interesanta sa merg secund in urma lui Radu si sa demontez protectiile montate de el. Chiar pot spune ca am invatat destul de mult in ziua aceea.

Mai departe am stabilit sa ne mai vedem la catzarat si in urmatoarea saptamana. Chiar am reusit sa fac si primul meu traseu cap de coarda integral asigurat cu protectii mobile in saptamana urmatoare; traseul a fost unul usor, dar din punct de vedere psihologic a fost destul de solicitant. Oricum, sunt lectii care imi vor prinde foarte bine cu siguranta in traseele lungi de clasic de acasa.

Cam atat pentru acum. Glad to be back on the rocks :P

Return of the Departed...

Ce pot sa zic in afara de: I'm baaaaaaaaaaack!!!

Dupa o absenta prelunginta, de mai bine de un an am decis sa incep sa scriu din nou pe acest blog, chiar daca nu prea ma mai incadrez la decat la partea de escalada(si nici acolo foarte bine-o sa vedeti si de ce) si nu si la Constanta acum fiind student la Bucuresti.

Absenta este totusi numai una aparenta pentru ca iesirele la catarat au continuat si au aparut chiar si activitati nou descoperite cum a fost ski-ul de tura.Fie ca a fost vara,fie ca fost iarna sau chiar pe ploiile interminabile de primavara sau toamna iesirile la munte nu au incetat.La escalada, ski sau la un simplu trek am tot bantuit si balaurit prin Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, Retezat, si Piatra Mare.Iar lista bineinteles ca ramane deschis.

Cu turele in sine nu va mai plictisesc acum ci las cateva poze sa vorbeasca de la sine si voi continua cu povestile turelor care vor urma.

Maslina de aur in Cheile Dobrogei intre 24-25 octombrie

Marian Anghel a postat pe grupul yahoo prieteni_cag un anunt cum ca in perioada 24-25 octombrie 2009 se va desfasura concursul Maslina de Aur in Cheile Dobrogei, acesta fiind la a 3-a editie cele anterioare desfasurandu-se in Indoor Galati (2007) si Macin (2008). Marele premiu al concursului este (ghici!) o maslina :). Este organizat de dragul competitiei si pentru a reuni iubitorii sportului.

Echipamentul va fi asigurat gratuit pentru cei care nu au si vor sa incerce.

Inca ceva: catararea in cadrul concursului sa va face exclusiv mansa.

Noua tura prin Cheile Dobrogei - 15 Martie 2009

Dupa ceva timp fara a pune mana pe stanca si doar pe prizele artificiale de la singurul panou din Constanta, care de altfel nu e cel mai reusit (mai ales ca majoritatea prizelor joaca), am ajuns in Cheile Dobrogei. A fost o tura scurta in care am fost eu (Felix), Marius, Adi Craciun si Radu oaie. Cei 2 din urma sunt la inceput, iar eu cu Marius incercam sa ii ajutam sa ii invatam ce putem (nu pot sa zic ca noi suntem experti dar avem mai multa experienta decat ei).
Am ajuns pe la 11 in Chei, ne-am stabilit ce trasee avem de gand sa facem si fara a sta prea mult pe ganduri dupa ce ne-am hotarat, am fugit sa intindem coarda. Am urcat deasupra Hornului Galben si am inceput sa cautam pitoanele, dupa cateva minute ne-am dezmeticit si le-am gasit. Erau deasupra unu alt traseu pe care nu aveam de gand sa il facem azi (putin mai dificil si frigul nu ajuta). Am facut un artificiu cu o bucata de coarda pentru a echilibra coarda noastra deasupra traseului ancorand-o intre un piton si 2 pomi destul de tapeni (noroc cu niste anouri si cateva carabe oteloaice).
Dupa ce am reusit sa punem coarda, ne-am coborat si am inceput sa ii dam. Eu am fost primul iar Marius m-a filat, asa ca pentru siguranta am facut o simulare de cadere de la 2m sa vedem daca coarda e bine ancorata. Bineinteles ca a tinut, dar better safe then dead. Am urcat de incalzire Hornul Galben, acesta fiind primul meu traseu in cariera de alpinism. E un traseu usurel cam de 20m intaltime, dar frumos. Dupa ce am urcat eu, a urmat Marius, apoi incepatorii: Radu si apoi Adi. Radu a urcat cam 6-7m din traseu si dupa aia a inceput sa isi piarda increderea in el si in echipament si a vrut sa coboare, asa ca Marius l-a coborat. Adi a avut probeleme ceva mai serioase din cauza unghiilor de la picioare care il deranjau in espadrilele mele (pana nu te arzi nu te inveti), asa ca nu a urcat nici el foarte mult, si-a ranit degetele si n-a mai incercat tura asta.
Dupa ce am urcat / incercat toti traseul, ne-am dus sa mutam coarda pe un alt traseu care e spituit de curand de catre Dragos. Un traseu frumos cu ceva provocari (inclusiv startul). Acum a fost randul lui Marius sa se urce primul asa ca zis si facut. Traseul incepe cu o bavareza, apoi se continua pe o fisura, o traversare si, daca faceti mansa, cu un horn. Marius a reusit sa ajunga pana la horn, iar din cauza frigului si oboselii a abandonat. Eu am fost ceva mai indraznet si am reusit sa trec si de acel horn si sa urc pana la 1/2m de caraba prin care trecea coarda. A fost un traseu solicitant si e indicat sa il faci de cel putin 2-3 ori inainte sa incerci cap de coarda. Dupa mine a incercat Radu dar n-a reusit prea multe, apoi a ma incercat Marius odata dar n-a avut acelasi succes ca prima data (biropatia isi spune cuvantul).
Dupa urcarile de pe al doilea traseu ne-am felicitat si am pornit in a strange echipamentul pentru a porni spre casa. A fost scurt (5 ore) dar frumos. Sper sa mai ajungem cat mai curand si vremea sa fie de partea noastra.
In incheiere vreau sa ii multumesc lui Dragos pentru alegerea traseului pe care l-a spituit. Keep up the good work!

Update: poze gasiti la adresa http://picasaweb.google.ro/craciun.ady/CheileDobrogei15032009

Trilogia Dobrogeană

Mai obosit ca astăzi nu am mai fost de un an probabil. Şi probabil se va simţi şi din stilul expeditiv al mesajului. Însă vreau să menţionez oameni şi locuri, evenimente care merită toată atenţia. Pentru că sunt prea puţini/e sau prea grave în Dobrogea iar atunci când sunt nimeni nu îi/le pomeneşte.

Pentru antrenament de escaladă, cel mai disponibil loc în care cei pasionaţi sau interesaţi să afle abd-ul escaladei se pot aduna este turnul de escaladă din Gravity Park, Constanţa. Grupul care are acces la turn este unul limitat din măsuri de siguranţă însă atunci când cei din grup sunt prezenţi acolo oricine poate întreba sau chiar încerca o căţărare. Reţineţi însă că escalada nu este o joacă deşi poate fi considerată şi un joc iar cei de la panou câteodată se antrenează pentru situaţii în care jocul devine serios. Nu faceţi exhibiţii de bravură exact când aţi văzut că şi alţii se caţără. Turnul este mereu acolo iar accesul fără echipament până pe platformă este foarte facil (şi bunica mea cu puţin antrenament ar ajunge sus, fără nici un fel de glumă). Problemele apar însă la descăţărare care este întodeauna mai dificilă. Nu deveniţi unii dintre cei blocaţi sus care prin prezenţa lor stânjenită acolo dovededesc că prin curaj se înţelege exprimarea fricii doar pentru sine. Trecem peste avertizări, peste care oricum cei cărora le sunt adresate trec cu privirea.

Vineri 6 februarie ne-am adunat la panou pentru puţin antrenament. Felix, Sorin, Marius şi subsemnatul s-au căţărat de bunăvoie, nesiliţi şi nestingheriti de nimeni până în momentul în care natura adolescenţilor din jur şi-a făcut din nou simţită prezenţa. Deşi turnul poate fi escaladat fără echipament (deşi cum mai ziceam interzis şi nerecomandat) oricând, exact în momentul în care am început să ne căţărăm noi au apărut şi bravii tineri soloişti. Aşteptăm nerăbdători panoul interior de escaladă! Iar pe mai tinerii soloişti la antrenamente şi discuţii serioase.

E de înţeles, sper, de ce a doua zi, sâmbătă, 7 februarie m-am trezit la 5A.M. chiar şi după o seară precedentă obositoare în "My Way" şi "La bebe" ca să scap din Constanţa. La 6A.M. eram deja cu rucsacul în spate la ieşirea din Constanţa spre Tulcea pe întuneric şi ceaţă încercând să prind o maşină spre Măcin. Lângă acest oraş, aflat la 150-200 km distanţă de Constanţa şi în munţii la baza poalelor cărora se află, veneau boulder-iştii din Bucureşti cu planuri de deschidere de noi rute de boulder. Am rămas impresionat de numărul şi calitatea lor. Îi mulţumesc din nou lui Florin Limbovici pentru invitaţie şi tuturor pentru ale căror indicaţii călătoresc. Am încercat noi plasamente şi încărcări ale prizelor care deschid şi pentru escaladă traseele mai grele dar cu beneficiul unui antrenament în siguranţă şi susţinut pe care l-am găsit în bouldering. Am fost surprins şi de numărul de saltele care erau în jur. Toate grupurile de oameni care mergeau pe Valea Pricopan cu saltele în spate arătau ca nişte "furnici cu chibrituri în spate"(TM) (toate drepturile rezervate lui Doru ale căror fraze şi motto-uri ca şi fotografiile merită furate). Eu ziceam că arată ca nişte dormitoare ambulante (oboseala îşi făcea probabil simţită prezenţa în preconştient). După o zi dureroasă din toate punctele de vedere (tensiune musculară, prize care înţepau, hârşâit de genunchi pe granit, alergare în picioarele goale pe granitul abraziv şi în bocanci largi, căldură de vară aproape) dar frumoasă în acelaşi timp prin realizări am plecat la 6-7 seara cu Oana spre Constanţa. Oana revenea din Sibiu după o săptămâna de ture prin Crai şi Făgăraş şi nu dormise de 19 ore în condiţii de efort susţinut. Urmau şi alte ore de nesomn pe drum. Dar despre asta să vă povesteasca ea.

Ajuns acasă la 10 noaptea nu ştiam ce să mănânc mai întâi deşi nu obisnuiesc să mănânc la ore aşa târzii. Asta ar fi trebuit sa fie a doua şi ultima zi de căţărare urmând odihna. Planul era însă făcut. Iniţial urma să revin din Măcin şi să încerc să supraviţuies în peştera Sfântului Casian din Cheile Dobrogei cu sacul de dormit de vară, a doua zi urmând să vină la căţărare în zona şi cei din Constanţa. Azi duminică, 8 februarie însă când am ajuns la peşteră cu Dragoş si Flavius m-am bucurat că nu am făcut asta. Toată zona aceea pitorească, sfântă prin simplitatea ei naturală era acum distrusă de buldozere, un lac artificial îşi făcuse apariţia la baza stâncilor limitând accesul la peşteră iar dacă sfântul ar mai fi locuit în peşteră s-ar fi trezit în dulcile sunete ale civilizaţiei; motoare de maşini luxoase venite în pelerinaj la sfântul ban. Cu puţin noroc, un bărbierit proaspăt probabil ar fi fost capabil să prindă o maşină din cele care treceau prin zonă să îl ducă la un McDonalds să manânce şi el o mâncare ca lumea. Sau poate în câteva săptămâni se va deschide unul în zonă. Sau dacă s-ar deschide unul de lux cum probabil va şi cazul, sfântul ar fi putut recurge la un mai facil "dumpser-diving" sau mai pe româneşte dar puţin mai vulgar, cotrobăit prin gunoi. Nu ştiu ce termeni au folosit pentru desfăşurarea acelui proiect hidos în zonă, probabil "development" şi "environmental enhancement factor" dar eu fiind mai vulgar văd doar cotrobăitul prin banii murdari pe care cei care au aprobat lucrările în zonă l-au făcut. Toată ziua a fost compromisă de priveliştea tristă si de adevărurile astea dureroase pe care Dobrogea ni le pune la dispoziţie chiar şi în zonele care ar reprezenta o retragere de la astfel de privelişti. Cred că mai mult de asta sunt aşa de obosit.

Şi totuşi nu prea îmi arde să dorm!

Sală de escaladă în Constanţa

Cum nu sunt nici reporter nici crainic de ştiri nu cred ca are vreo importanţă dacă scriu unele din zvonurile pe care le mai aud din când în când.

De curând, de exemplu, am citit despre un proiect de construire a unei săli de escaladă în Constanţa în decursul lui 2009. A fost o ştire care m-a surprins având în vedere că mai nimic nu se întâmplă în Constanţa şi în orice caz nu la acest nivel. Şi în special nu pentru escaladă. Dar în cazul de faţă sunt tentat să cred că proiectul ăsta se va finaliza iar cei care acum nu se pot antrena regulat o vor face în incinta unei clădiri noi nouţe dedicate escaladei sportive.

Sunt tentat să cred asta deoarece am avut ocazia să îl întâlnesc pe cel care se ocupă de proiect, Florin Limbovici (Limbă pe scurt:P). El este omul din spatele mai multor proiecte interesante care iau formă: www.Pro-boulder.Ro ar fi unul dintre ele. Apoi îl vezi că merge până în Elveţia doar ca să se caţere iar ajuns acolo se caţără chiar dacă ninge şi tinzi să fii mai atent la ce are de spus. Iar dacă vezi că are deja experienţa necesară unui astfel de proiect începi deja să te întrebi ce fel de magneziu să îţi cumperi pentru sală: lichid sau praf? Oare cât o sa fie abonamentul?". Nu ştiam de site-ul lui de alpinism utilitar şi nu este reclamă gratuită (câţi vizitatori are blog-ul ăsta?:)) ) dar după ce l-am întrebat dacă are unul şi l-am văzut m-am gândit că o să dea mai multă substanţă "zvonului" dacă îl vedeţi şi voi: escAlpin.Ro.

Poate aşa se va forma o comunitate mai numeroasă şi mai unită de căţărători la Constanţa unde alternativele naturale şi ludice de antrenament, ca escalada şi bouldering-ul, într-un mediu controlabil sunt foarte limitate. Iar dacă sunt, sunt foarte elitiste. Constanţa chiar are nevoie de spiritul "chill" care pare să înconjoare comunităţile de căţărători.

Căutăm noi zone de escaladă - Hârşova (actualizare)

Am mai scris despre Hârşova aici dar după ce am găsit şi coordonate pe hartă şi poza asta nouă chiar vreau să ajung acolo cât mai curând să văd potenţialul de escaladă al zonei.


View Larger Map

Shrek

Shrek este traseul din portul turistic la care asigurăm cel mai des. Numele i-a venit în glumă. Cum elveţienii au căpcăunul lor, Eiger-ul, aşa îl au şi constănţenii pe Shrek, căpcăunul paşnic.

Ieri am fost la căţărare pe Shrek cu Marius. A fost mai cald ca în alte zile însă la început am avut impresia că era mult mai frig. S-a dovedit o ieşire foarte reuşită spre final când am tras destul de tare pe unele prize de un deget şi m-am încălzit chiar bine.

Marius spunea că a învăţat câteva noduri noi. Trebuie să le învăţăm şi noi nu? Poate facem un atelier de noduri zilele astea...

Mmmmm, espadrile!

Azi am renuntat la autostop pana la Bucuresti cu Catalin care ar fi mers imbracat in Mos Craciun ca sa merg la catarat. Mare sacrificiu. Cei care ma cunosc si imi stiu pasiunea pentru autostopul in sine inteleg.

Dar dupa ziua de azi nu il mai vad ca asa un mare sacrificiu. A fost o zi superba de decembrie, norii spargandu-se exact odata cu ajungerea noastra la stanca la 7:50- 8 AM. Iar la un moment dat temperatura s-a si dublat... de la un grad la doua. Si apoi s-a dublat iar pana dupa pranz cand ne cataram pe zapuseala mare de 4 grade.

Si desi am inceput cu stangul, Dragos fiind daramat dupa ce s-a luptat cu scaritele de la Speo Galati cu geaca groasa pe el si fara sa fi facut incalzire am gasit amandoi motivatie in frumusetea Cheilor Dobrogei si in faptul ca e posibil sa fi fost ultima zi de catarare pe stanca a noastra pe anul 2008. Eu cel putin sunt foarte entuziasmat pentru micile reusite pe care le-am avut amandoi si eu si Dragos azi inclusiv ciudatul urcat cap (Dragos) si secund (eu) de antrenament pe o singura lungime de coarda la IO.

Cel mai tare moment al zilei insa a fost sosirea celor doi ciobani care au intrat in vorba cu noi. Odata cu ei parea ca a venit si toata populatia de caini din satul Cheia. Iar cat timp le raspundeam noi la intrebari si ne pregateam de catarat un catel si-a facut de lucru cu o espadrila a lui Dragos pe care a carat-o deoparte si pe care, atunci cand l-am vazut noi, o rodea cu patos.Presupun ca daca Mos Craciun chiar este boulderist maine Dragos o sa gaseasca o pereche noua de espadrile 5.10 langa pat. Daca nu, inseamna ca totul a fost o minciuna si Mos Craciun e boulangiu. Dar tot as mai merge la un boulder cu impostorul care se da drept el pana la anul nou! Dragos insa pleaca si nu o sa mai avem masina. Are Mosu' sanie?

Rezumat 1 decembrie 2008

1 decembrie a fost o zi fantastica pentru mine personal pentru ca am reusit sa ma catar la prima vedere pe fisura surplombata din Gura Dobrogei, mi-am pus in proiect un traseu de high ball si unul de catarare la unul din peretii din stanga pesterii "La Adam" si aproape am reusit sa urc problema de boulder # 2 (foto sus) de la peretele din dreapta pesterii.

Iar traseul inalt (high ball) de bouldering de la peretele din dreapta pesterii "La Adam" (foto sus) a iesit in mansa... urmeaza cu saltea.

In plus din discutia cu ciobanul care a venit sa ne faca galerie si din mini tura de recunoastere am gasit zona care ma intriga vazuta cu google maps ca fiind o simpla cariera de piatra foarte friabila nefavorabila catararii.

Raman cateva alte zone de explorat totusi pe care le puteti vedea aici si despre care daca aveti detalii va rog sa imi scrieti:


View Larger Map


View Larger Map


View Larger Map

1 decembrie - sarbatorim escaladand

Toma Dragos este omul de baza pentru ziua de maine, 1 decembrie. In locul sarbatoririi patriei il vom sarbatori pe Dragos pentru ca ne va duce cu masina la catarat.

Gura Dobrogei sau Cheile Dobrogei? Pana acum am inteles ca vor sa vina Cata cu "elevul" lui Gusti cat si Flavius, eu si Dragos. Poate si Oana.... Ai cumva o dubita pe acasa Dragos?

Traseu grad 8- in Cheile Dobrogei

De cand am aflat de acest traseu, Diana de 8- in Cheile Dobrogei ma tot gandesc sa fac un print al topo-ului, sa merg cu el la fata locului si sa vad/incerc traseul. Pana acum am facut un traseu pe acel perete dar am impresia uitandu-ma pe topo ca am combinat cele doua trasee. Duminica 9 noi daca mai este cineva interesat eu vreau sa merg sa prospectez peretele. Lasa un mesaj si poate il incercam impreuna.

"1. Diana" (8-, 10m, neamenajat), deschis cap cu mobile de Laurentiu Anghel, august 2005"
http://roclimbing.net/index.php?option=com_content&task=view&id=516&Itemid=98

Chiciura la cort 19 oct

Am aflat acum cand m-am intors in Constanta ca noaptea dintre 18 si 19 octombrie a fost cea mai rece pe anul asta. Si exact in acea noapte eu si Mihai ne-am aflat in Cheile Dobrogei... dormind in cort... cu saci de dormit de vara. Eu am avut inspiratia sa imi iau si pantalonii de schi, o geaca, cagula si manusi dar Mihai nu a dormit toata noaptea nefiind la fel de inspirat. Dimineata m-am trezit destul de odihnit si am pus sacul de dormit si geaca pe Mihai dupa care am plecat la o plimbare de dimineata prin Chei. Abia acum nefiind presat de timpul limitat in care sa escaladez cat mai multe trasee deschise am inceput sa descopar frumusetea locului si posibilitatile nenumarate de catarare in zona. Cred ca Dragos care va fi primul constantean (cel putin din generatia noua) care va avea un set de asigurari mobile va aprecia si mai mult aceasta frumusete care asteapta sa fie descoperita. Felicitarile mele pentru decizia facuta chiar daca este foarte costisitoare d.p.d.v. financiar.

Dupa o tura de o ora, o ora jumate m-am intors la cort unde am luat micul dejun cu Mihai care se trezise dupa ce apucase sa doarma incalzit in sfarsit sub geaca si saci de dormit. Cortul acum am observat ca era intr-o si mai proastra pozitie decat cea conferita de pozitionarea in bataia farurilor si a claxoanelor si tipetelor celor din masini, chiciura de pe el inca rezistant mult timp dupa ce restul cheilor au fost inundate de lumina fiind parca strategic in conul de umbra a unor stanci. Intre timp am primit un telefon de la Marius (altul decat in ziua precedenta) ca este gata sa vina si el la catarare. I-am facut rost de inca un pasager si anume pe Oana, dupa care am mai lenevit, am strans tabara si am plecat spre peretii unde urmau sa vina cei doi.

4 oameni limitati fiind la 3 hamuri ne-am miscat mai incet dar tot am reusit sa asiguram la Hera, variantele de la Hades, traseele urat spituite de langa Mansa Scremuta si sa facem sau sa incercam IO cap de coarda. In finele zilei am plecat si la Gura Dobrogei sa vedem traseul de langa Pestera Liliecilor. Pare si greu, toti eram epuizati si am hotarat sa il incercam alta data. Dar nu am plecat inainte sa facem cateva rapeluri prin Reverso 2 si ATC de pe un pod destul de inalt incat sa ne dea emotii (mai ales noua baietilor Oana fiind in elementul ei).

Si ca sa fie totul perfect cand am ajuns in Constanta ne-am adunat noi 4 si Dragos si alti mai putin impatimiti ai escaladei in Montana unde am ocupat doar noi nivelul de sus. Abia acum cand scriu realizez ca pana si numele localului a fost foarte potrivit cu cele ce s-au intamplat in sfarsitul de saptamana care trecuse. Sa tot fie seri potrivite si sugestive pentru iesirile din timpul zilei petrecute in Montana!

Weekend in Chei (Cheile Dobrogei) 18 oct

A trecut un sfarsit de saptamana cum nu am mai avut de mult. Sambata dimineata cand Dragos m-a trezit dintr-un somn foarte adanc, mi-a spus ca nu mai merge nimeni altcineva in excursia planuita, sa ma uit afara ca ploua si m-a intrebat daca mai vreau sa merg cu el am ezitat. Dar cum am o coarda noua (si SuperDry!) m-am gandit ca pacat ar fi sa nu o scot afara in orice conditii cu orice ocazie prind. In plus Dragos ma asigurase ca vremea se va imbunatati si vom gasi peretii de catarare uscati. De alta parere era mama care se trezise si incerca sa ma sperie cu prognozele meteo pesimiste vazute la tv.

Bine ca nu am ascultat-o! Am ajuns in Chei intr-un timp record, am mai explorat zona in cautare de noi stanci fara sa gasim nimic dar am reusit sa ne udam bine la picioare prin paduricile prin care am umblat. Am inceput apoi sa ne cataram. Am inceput cu IO la care distanta dintre cele doua ultime asigurari m-a cam speriat. Dar mergeam cap de coarda si era bine. Nu am cazut si iar a fost bine. Foarte bine a urcat si Dragos. Am mai incercat odata cu mai putine emotii dupa care am plecat la peretii de pe cealalta parte a paraiasului langa Speo Galati la traseul spituit cu legendarul grad de IX. L-am incercat cap chiar daca la una din prize imi era foarte solicitat chiar unul dintre degetele jupuite la panoul de escalada cu o zi inainte. Amandoi am fost scuipati de surplomba traseului fara mila. Nici o sansa. Dar suntem abia la inceput...

Dupa nouar am plecat spre Hornul Galben unde ne-au gasit si Marius cu Ana. Veniti tocmai la timp sa vada caderea cam urata a lui Dragos de 4 metri in care a "amortizat" cu spatele. Dupa el a mers Marius pe care l-am filat eu pentru ca Dragos inca tremura si pe buna dreptate. Nu a ales aceeasi ruta prin fisura surplombata ci a mers prin dreapta si pana in finalul traseului inclusiv pe portiunea pe care as fi preferat sa nu o fi spituit. Eu am luat-o pe traseul lui Dragos care era mai usor acum cu buclele echipate deja puse pe traseu. Mi-a reusit usor. Intre timp a venit si Mihai pe care imi pare rau ca nu l-am sunat de dimineata din motivul stupid ca nu am vrut sa il trezesc. L-a adus colegul de camera caruia a trebuit sa ii plateasca de unu singur benzina. Imi pare rau Mihai dar acum stiu ca preferi cataratul in favoarea somnului si nu o sa repet greseala.

Dragos a mancat putin si a incercat din nou sa plece pe traseu dar dupa ce a asigurat prima bucla s-a retras. L-am salutat cu totii in timp ce pleca si am trecut la Non Panta Rei, traseu de aid pe care ne tot chinuim sa il facem liber. Nu am reusit de data asta dar ne apropiem cu totii. Filmul Return2Sender mi-a dat increderea ca tehnica pe care o folosesc in fisura e buna dar problema apare cand fisura se termina si prizele spalate ii iau locul. Ramane in proiect.

Au urmat apoi ascensiuni la IO din nou si versiunea din stanga de la Hades unde se pare ca sunt doua trasee, Diana si Ares pe care am impresia ca noi le combinam. O sa scriu despre ele in urmatorul mesaj pentru ca am un topo pentru ele.

Noaptea s-a lasat repede si ne-a gasit catarandu-ne dar fara cortul pus si fara locul de campare ales. Marius si Ana ne-au dus cu masina pana la Casian unde am vazut o imagine oribila, un lac artificial aparut din senin langa rezervatia naturala Cheile Dobrogei. Nu stiu cine a dat aprobarea dar asta ar fi, cum zicea si Dragos, modul perfect de a schimba un ecosistem, ca cel din Chei, cu umiditate scazuta. Nu avea rost sa stam in zona aia distrusa asa ca am facut drumul inapoi in Chei unde am inceput sa cautam o pestera de care stiam cu ceva timp inainte. Nu am gasit-o si obositi fiind am pus cortul la intrare in Chei chiar in bataia farurilor. Claxoanele si avertizarile stupide s-au intetit la fel de repede ca focul pe care l-a facut Mihai langa locul unde am tabarit. Noaptea la foc dupa o zi de escalada... paradis.

Cautam noi zone de escalada - Harsova

Distanta : Constanta - Harsova = 86 km

Hârşova este un oraş în jud. Constanta, Dobrogea, Romania. Oraşul Hârşova este aşezat în partea de Nord-Vest a judeţului Constanţa, pe malul drept al fluviului Dunărea la 10 Km de confluenţa Dunării cu braţul Borcea.


Mi se pare mie sau zonele din pozele astea se preteaza si noii discipline, psicobloc (deep water soloing, dws)?! Cand si cum sa facem sa ajungem acolo? Si surpriza, Harsova nu e singurul loc din Dobrogea cu astfel de canarale!

fotografii preluate de pe flikr: http://flickr.com/photos/tooth-fairy-/

Canaralele de la Harsova

CANARÁ, canarale, s.f. 1. Stâncă (în mare). 2. Vale largă şi adâncă, specifică reliefului din sudul Dobrogei.

Canaralele din Portul Hârşova, sunt situate în aval de actualul port Hârşova, pe malul drept al fluviului Dunăre, acolo unde suviţele de apă ale fluviului încep să se împletească pentru scurt timp. Canaralele prezintă cea mai spectaculoasă vedere peisagistică dinspre Dunăre în ceasurile târzii ale după-amiezelor senine, când soarele în asfinţit dă rapei de calcar roscat reflexe strălucitoare, sângerii. Canaralele Hârşovei reprezintă vechi cariere de calcar de un aspect peisagistic unic pe teritoriul judeţului. Aspectul peisagistic este dublat de cel istoric, deoarece în amonte se află zona arheologică a cetatii romano-bizantine, fostul castru militar "Carsium", construit de romani prin secolul al II-lea al erei noastre.
Rezervatia se intinde pe o suprafata de 5,30 ha si a fost declarata monument al naturii, datorita importantei sale stiintifice. Calcarele jurasice existente in aceasta zona au fost studiate incepand cu anul 1867, astfel identificandu-se diferite specii de corali, spongieri etc.

Climb and less chill in Macin...

Participantii la concursul "Maslina de aur" isi dadusera intalnire in comuna Greci la ora 10. M-am trezit la 4:30 AM ca sa incep autostopul cat mai devreme si sa ajung si eu la ora stabilita. Insa dupa 5 ora eram abia la intersectia dintre drumul principal ce venea de la Macin si druml necirculat spre comuna Greci. Traficul fiind redus am hotarat sa alerg cei 3 km.

Dar dupa 2 km m-a luat un localnic din Greci cu masina. M-a dus acasa si a insistat sa gust din tuica si murinata chiar daca ii explicasem ca ma duc la un concurs de catarare. M-am conformat. Fiind grabit am refuzat insa invitatia la masa. M-a luat pe scuter si a incercat sa ma duca pana in cariera unde se desfasura concursul. Dar cand drumul a inceput sa se strice am insistat sa ma lase sa ma duc pe jos. La despartire mi-a dat casca lui imensa de la scuter ca sa pot fi calificat in concurs. Urma sa cobor noaptea si sa dorm la el si sa ii inapoiez in acea noapte casca. Asa ca nu am schimbat numere de telefon si singurul lucru pe care il stia despre mine era ca ma cheama Radu. Un "grec" foarte primitor.

Am continuat drumul forestier pana am observat ca mi-a cazut geaca de pe "rucsacul" (mai mult ghiozdan) burdusit pana la refuz asa ca am alergat inapoi pana pana la baza muntelui/dealului. Am recuperat-o si am urcat din nou. Cand am ajuns la locul de concurs rasuflam de parca as fi urcat pe Piatra Craiului. Dar sigur aveam un zambet pe fata dupa ce vazuzem ce multa lume era adunata.

Dupa cateva minute de respiro si de stretching pe o ruta simpla de boulder am intrat si in concurs. Trasee de viteza. Pe granit orice traseu cu inclinatie devine natural o alergare pe stanca. Asa ca am tot alergat. Iar dintre traseele de dificultate din cariera Memorial doar "Mica sirena" mi-a pus probleme probabil si din cauza oboselii acumulate pe drum si in concurs. De la 12 si pana la lasarea intunericului m-am tot jucat pe granitul din cariera iar la plecare am apucat sa fac si primul traseu de doua lungimi de coarda ca secund (de fapt eram al 3lea), traseul "Balcoane". Nu pot sa spun ca imi place zona, cariera de piatra, incizia din varful dealului care odinioara trona mai sus decat Everestul dar ma bucur ca am apucat sa simt granitul si sa vad asa de multa lume catarandu-se.

Pe intuneric am inceput sa strangem tabara din cariera sa ne mutam spre locul de campare. Cum mi s-a gasit si mie loc intr-un cort am decis sa nu mai cobor in Greci si sa ii returnez lui Catalin casca a doua zi.

A doua zi de dimineata am pornit spre cariera 3M un alt loc cu trasee de viteza si dificultate. Si atmosfera era din nou foarte placuta, vremea tinea cu noi. Dar toata voia buna si catararea pe stanca au fost curmate brusc de un accident socant. Maria Anghel care mai facuse doar un curs de alpinism a cazut de la 10 mentri la doar cativa metri de mine. In prima instanta am crezut ce se putea mai rau dar din fericire era constienta si se misca. Dupa o ora de transport pe drumul forestier pe o targa improvizata din salteaua mea de apa si 4 bete de trekking Maria a ajuns constienta insa cu simptome foarte urate (pierderea constiintei, umflarea piciorului drept, dureri de spate) jos de unde a putut fi transportata la spital. Zilele astea insa am aflat ca toate acele simptome se datorau sperieturii mai putin umflarea piciorului care nici macar nu se datora unei fracturi ci unei contuzii si ca Maria a fost deja externata. M-am bucurat la vestea asta mai mult ca la orice altceva in ultimul an mai ales ca am fost la doar cativa metri de locul unde a cazut si din perspectiva mea parea sa fi suferit un accident cu urmari grave. Nu a fost cazul asa ca maine voi pune si un mesaj cu niste fotografii si clasamentele finale.

Climb and chill - Macin in weekend

Weekend-ul care urmeaza 11-12 octombrie sper sa ajung la Macin pentru ca sa ii intalnesc pe cei care au echipat traseele pe care ma catar in prezent in Cheile Dobrogei si sa vad rutele de escalada din Macin pentru o viitoare iesire cu oamenii din Constanta in zona aceea.

Tot atunci va avea loc si un concurs de escalada pentru incepatori. Mai multe informatii despre regulamentul concursului cat si despre oamenii care il organizeaza sunt aici:

http://www.rucksack.ro/ro/ultimele-noutati/19.09.2008-concurs-de-catarare-in-macin.html

Pentru oricine altcineva interesat sa ajunga la concurs o sa dau un copy/paste la indicatiile pe care le-am primit pe mail:

Pentru a ajunge in muntii Macin, la locul de concurs, trebuie sa iei o masina care sa mearga spre orasul Macin (Braila).

Tu trebuie sa cobori inainte cu 12km de a ajunge in orasul Macin, la intersectia cu drumul spre comuna Greci. De la intersectie pana in comuna, mai ai de mers 3km.

Din centrul comunei Greci (o statuie cu un vultur), mergi inainte si la stanga, pe marcaj triunghi albastru. Un indicator cu acest semn este in intersectia din apropriere. Acest marcaj turistic merge pe valea Morsu.

In ziua de sambata, prima zi a concursului, se vor parcurge traseele de catarare aflate intr-o mare cariera in stanga vaii, cum urci. Un drum pietruit urca direct la aceasta cariera. Probabil o sa auzi galagie si te vei ghida mai usor.

Sambata seara se va sta la cort si a doua zi, duminica, ne vom catara in alta parte.

Sper sa ne vedem acolo!

Ce a picat...

Ma intreabm ieri ce va pica pentru azi legat de escalada. Nici Cheile Dobrogei, nici muntii Macin dar tot am ajuns la turnul de escalada din Constanta...de doua ori. Iar Mihai, un nou venit la turn si in escalada (desi a mai facut incercari kamikaze cu iz de escalada hehe) a facut niste fotografii pe care o sa incerc sa le gasesc si sa le incarc pe blog in zilele urmatoare. In mesajul asta. Iar tavanul si surplombele pe fibra de sticla azi au parut chiar accesibile si posibile. Sunt zile si zile in escalada. Dar trebuie mai mult antrenament de forta.

Cheile Dobrogei 20.09.08

Sunt fericit ca am reusit sa mergem in Chei. Nu am fost 5 dar tot am fost 4 prieteni si am facut dintr-o zi frumoasa cu soare de toamna o zi minunata de escalada.

Sunt fericit ca in sfarsit dupa ce am aflat miscarea de baza la Hades (VII) am reusit sa il fac si ca pun din ce in ce mai mult accent pe picioare acum, care sunt de curand inclestate intr-o pereche de espadrile Mammut (cam mari totusi).

Toti am plecat fericiti din Chei dupa ce am escaladat prin toata zona de la un traseu la altul cu reusitele durabile si esecurile de moment. Mi-a placut in special ca ne-am catarat in continuu de cand am ajuns la 12(?) pana la 17:30 pacaliti de ceasul setat dupa ora din Dubai al surorii mele (18:30) si picnicul frugal dar al naibii de gustos la baza traseelor de escalada.

Dar desi ceasul de pe mobilul imprumutat ne-a furat o ora pretioasa de escalada, macar am reusit sa facem cu mobilul fotografiile si filmuletele, amintiri in timp care raman cu noi .











Si pentru ca tot ziceam ca toti am plecat fericiti din Chei, fericirea se poate citi pe fata lui Flavius intepata cu putine minute inainte de o viespe la asigurarea unui traseu, la Hera:


(vezi dreapta sub buza... lui Flavius nu al traseului. La Hera se merge cu echipament complet de protectie de acum incolo pentru asigurare! Vezi poza jos.)