Interes in catarare exista - Climbing interest exists

(English version bellow) Author: Radu Burtescu

Salutari!

Momentan sunt prins din cauza pandemiei in Helsinki iar in Romania nu cred ca mai ajung nici in vizita anul asta. Dragos Toma ajungea mai des ca mine in tara si astfel a preluat din sarcina de a scrie din cand in cand. Insa cum si el e mai mult plecat, noi autori care sunt activi in special in Constanta si in imprejurimi ar fi bine veniti pentru blog. Interes pentru escalada in Constanta pare sa existe cu aproximativ 1000 de vizualizari pentru fiecare articol scris. Chiar si daca numai 5% din cei care privesc articolele sunt interesati de escalada s-ar crea o comunitate frumusica. Asa ca indiferent de nivelul de catarare scrie un mesaj daca esti interesat fie sa impartasesti din experienta ta sau sa scrii despre evolutia ta sau a celor cunoscuti in escalada, bouldering sau psicobloc.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Greetings!

At the moment I'm caught due to the pandemic in Helsinki and in Romania I don't think I will even visit this year. Dragos Toma went back in the country more often than I did and so he took over the task of writing from time to time. But as he is more often gone, new authors who are active especially in Constanta and its surroundings would be welcome to write for the blog. Interest in climbing in Constanta seems to exist with about 1000 views for each article written. Even if only 5% of those who look at the articles are interested in climbing, a beautiful community would be created. So regardless of the level of climbing, write a message if you are interested in either sharing your experience or writing about your evolution or of those you know in climbing, bouldering or psicobloc.

Cu doagele pe dealuri

In urma cu aproximativ 2 saptamani am mers la o tura destul de interesanta pe dealurile din zona Branului; de la intrarea in satul Simon pana undeva spre Moeciu de sus. Mi s-a parut o experienta foarte interesanta cum rar mi-a fost dat sa am parte pe schiuri. Cel mai probabil din cauza faptului ca pentru prima data in iarna asta nu am alergat dupa zapada perfecta, coborari abrupte sau spectaculoase. Nu am alergat in disperare la deal simtind pulsul in gat si cum vreau sa imi scuip plamanii. A fost genul de tura in care pur si simplu m-am bucurat de natura din jurul meu, de peisajele posomorate de iarna si de linistea din jurul meu. M-am bucurat din cauza ca stiam ca pe sus in Bucegi probabil era o furtuna cumplita iar eu eram jos la poalele muntilor, unde o liniste terbila domnea; genul de liniste sau calm ce undeva in adancul tau te asigura ca o sa urmeze ceva cel putin interesant...

Dar in afara de urgia de sus din Bucegi si de tura relaxanta, am simtit ceva in plus. Am trait senzatia aia dementiala pe care o aveam cand copilaream la bunici prin Doborgea si prindeam ceva zile de iesit afara cu sania, in rarele ocazii cand mai ninega pe acolo. Iar faptul ca nu a trebuit sa urmaresc absolut nici un obiectiv- nu m-a interesat deloc ora la care o sa termin tura sau cum o sa o termin- probabil ca a reusit sa imi redea putin din sentimentul de a fi copil si de a nu ma mai putea gandi la ce va urma sau ce a trecut. Sentiment pe care pana acum nu l-am mai trait decat pentru scurte perioade atunci cand merg in trasee mai dificile de catzarat sau pe coborari ceva mai tehnice si mai abrupte la schi.

Alta chestie faina a fost, ca la iesirea asta, schiurile au fost simple unelte. Mai mult un fel de rachete de zapada cu care in anumite pasaje mai puteam sa si alunec la vale :)

Un tablou aparte a fost oferit de stane si diversele case ale oamenilor din zona. E destul de fascinant cand te gandesti ca inca sunt oameni care traiesc in ele, departe de aglomeratia, zgomotul si agitatia  unor orase. Pare mai degraba o imagine din alta lumea, aproape desprinsa de pe o alta planeta....

La final au urmat 2 coborari ceva mai putin spectaculoase decat ma asteptam; coborari pe care am dat de o crusta infecta ce mi-a solicitat genunchii la maxim si mi-a demonstrat ca mai e mult de lucru pana sa pot considera ca schiez in asa ceva. A intrat la capitolul "dat la vale cu schiuri in picioare". Cred ca mi-a oferit o adevarata lectie de anatomie lipsa mea de tehnica in crusta prin modul in care am tras de toate ligamentele genunchiului. Le simteam bine de tot- fiecare in parte unde se afla si modul cum lucreaza...

Am lasat in urma dealurile si copacii presarati pe ici colo pe delurile Branului si am luat un autobuz din Moeciu inapoi in Simon pentru a imi recupera masina si pentru a incepe in Bucuresti o noua saptamana fara nici o tragere de inima. Poate doar metalele suparate de fundal in masina si faptul ca in 5 zile urma un nou weekend ma mai motivau pe monotonul DN1.

Pozele nu imi apartin deoarece mi-am uitat acasa aparatul foto. Sunt facute de @Mateo 

News: Ireland lads!!!

By Dragos:

A trecut multa vreme de cand nu am mai scris ceva pe acest blog si in urma unei discutii cu Radu, am decis sa povestesc ultima mea aventura: ceva bouldering si catarat in Irlanda

In aceasta vara particip la un internship de 3 luni la Shannon Aerospace, o companie care face intretinere pt avioane de linie. Initial eram convins ca din punct de vedere al cataratului va fi inca un sezon pierdut (long story...). Ma gandeam cu disperare cum acest sport devine tot mai distant si usor, usor nu raman decat cu niste amintiri placute.

Dupa aproximativ o luna de stat aici, tot cercetand pe internet am descoperit o zona langa ocean care este foarte faina pt bouldering. Saptamana trecuta, destul de spontan, m-am hotarat ca trebuie neaparat sa ajung acolo. Am fost stimulat si de vremea foarte frumoasa care era prognozata, considerand ca statusem deja 2 weekend-uri in casa din cauza ploilor interminabile.

Problema era ca eu nu aveam decat un ham dupa mine, pe care il gasisem accidental intr-un dulap, in apartamentul pe care l-am inchiriat. Planul era ca sambata dimineata sa merg sa imi cumpar o pereche de papuci de catzarat si ceva magneziu, de care oricum aveam nevoie si acasa. Lucrul asta presupunea ca trebuie sa ma trezesc suficient de devreme pt a ajunge la magazinul de echipament din Limerick de la 20km de Shannon unde locuiesc acum, si ulterior sa iau alt autobuz spre Doolin, zona in care vroiam sa merg la bouldering.

Sambata dimineata reusesc preformanta de a nu ma trezi la timp si deja eram sigur ca am ratat tot weekend-ul. Dar cu putina vointa si determinare am refacut rapid planul, am cautat orele pt alte autobuze si dupa maxim 15 minute de aruncat cateva haine si hamul in rucsac, incep sa alerg dupa autobuzul Shannon-Limerick. In mod miraculos, ajung in statia de autobuz cu maxim 30 de secunde inainte ca acesta sa plece. "E bine"-imi spun; e primul lucru care merge ok in ziua respectiva.

Ajuns la magazinul din Limerick, rezolv problema papucilor si cea a magneziului relativ rapid; devin mandrul posesor a unei perechi de La Sportiva Scorpion, niste papuci nu foarte tehnici dar relativ ieftini si foarte comozi. Dupa ce arunc o privire la ceas, constat ca mai am 45min pana cand pleaca autobuzul spre Doolin, asa ca incerc sa gasesc un loc in care sa pot printa un .pdf de 6-7 pagini gasit pe internet, cu descrierea zonei. Reusesc sa gasesc un mic internet cafe care printeaza si ajung cu 10 min rezerva la autobuz. Vremea pare cam inorata, dar ma consolez cu ideea ca daca ploua, macar pot sa beau un Guinness intr-un pub cu muzica traditionala din Doolin.

Pe drumul spre Doolin imi tine companie un bun prieten de-al meu care nu ma lasa niciodata la nevoie- mp3 playerul plin de metale suparate; astazi meniul contine mult Slayer si Megadeth. Asa ca pot spune ca drumul de 3 ore cu autobuzul a trecut relativ rapid; au fost cateva momente in care m-am speriat cand am vazut niste stropi de ploaie pe fereastra, dar pe masura ce ne-am apropiat de coasta de V si de Atlantic, vremea s-a facut chiar buna.

Odata ajuns in Doolin, a trebuit sa rezolv problema cazari. Aveam adresa a doua hosteluri si nr de telefon. Daca nu reuseam sa rezolva aceasta problema in maxim 45 de min, insemna sa ma intorc cu ultimul autobuz in Limerick, situatie nu tocmai ideala deoarece nu as fi apucat sa catar nimic, deci ar fi insemnat un esec de proportii.

Din fericire am reusit sa gasesc un loc destul de repede la hostelul care era mai aproape de zona de boulder.  Dupa ce imi las lucrurilede care nu aveam nevoie acolo, imi iau bunul me prieten care reda mp3-uri si scot descrierea proaspat printata. Pare destul de simplu de ajuns, asa ca plec la drum. Merg in jur de 20 de min pe drumul asfaltat pana ajung in dreptul unui hotel descris in ghid. Acolo gasesc relativ repede poteca ce coboara spre plaja. Ma bucur enorm ca lucrurile au mers atat de bine, si dupa un drum de inca 25-30 de min cu un peisaj superb in fatza ajung jos pe plaja. Privelistea asupra zonei gri, stancoase si cea a oceanului Atlantic la picioarele mele ma face sa cred ca deja se poate intampla orice de aici; a meritat din plin.

Incep sa scot totul din rucsac si ma incalzesc pe niste traversari mai usurele. Apoi, incep cu niste probleme care pareau mai abordabile deoarece urmareau linia unor fisuri ce aratau tare fain. Nu pot sa zic ca nu am fost intimidat de faptul ca nu aveam saltea de bouldering cu mine; si in plus eram si singur. Chiar si o glezna luxata in conditiile astea se putea termina foarte prost...

Dupa ce iau in considerare si faptul ca nu mai catarasem nimic de aproape 3 luni, ma hotarasc sa nu o fac pe viteazul si sa urc decat ce pare mai usor si accesibil. Pana la urma locul arata absolut superb, iar eu apreciez cel mai tare ca sunt inapoi pe stanca dupa 2 sezoane extrem de proaste. Chiar pot sa spun ca ma simt bine, ma simt relaxat si reusesc sa imi pun deoparte gandurile tulburate din ultima vreme. Locul asta chiar are o magie si un farmec aparte pe care nu le pot decrie; cumva, sa faci bouldering cu Atlanticul la picioarele tale are darul sa iti linisteasca cele mai negre si mai sumbre ganduri...

Mai incerc ceva traversee care pareau faine si lungi. Printre ele gasesc unul care dupa jumatate era destul de tare; ceva prize scurse si putin lasat pe spate. E numai bun ca sa scoata si ultima urma de vlaga din mine.

Iar in timp ce stateam cu castile pe urechi intr-o pauza, vad cum ajung jos de plaja 2 fete si un tip cu o saltea de boulder in spate. Perfect! imi spun. Ma gandesc ca o sa am ocazia sa vad niste probleme mai interesante, si poate chiar sa incerc ceva mai greu cu siguranta unei saltele sub mine. Facem cunsotinta si aflu ca cele 2 tipe erau din Colorado, din US, iar tipul cu salteaua de boulder este din Romania!!! Ce mica e lumea :D

Am mai incercat cateva rute destul de faine, din care mie multe nu mi-au iesit din cauza lipsei de antrenament si a oboselii. Apoi ne retragem in Doolin ca sa mancam ceva si sa bem o binemeritata bere (Guinness, evident :D)

Ulterior am facut schimb de numere de telefon cu Radu (catzaratorul roman) si am stabilit sa ne intalnim si a doua zi pt ceva trasee. Aici am constatat ca lumea nu catzara decat trad cu asigurari mobile si toti turbeaza cand aud cuvantul "bolt" (spit). A fost o ocazie interesanta sa merg secund in urma lui Radu si sa demontez protectiile montate de el. Chiar pot spune ca am invatat destul de mult in ziua aceea.

Mai departe am stabilit sa ne mai vedem la catzarat si in urmatoarea saptamana. Chiar am reusit sa fac si primul meu traseu cap de coarda integral asigurat cu protectii mobile in saptamana urmatoare; traseul a fost unul usor, dar din punct de vedere psihologic a fost destul de solicitant. Oricum, sunt lectii care imi vor prinde foarte bine cu siguranta in traseele lungi de clasic de acasa.

Cam atat pentru acum. Glad to be back on the rocks :P

Vrem noutati!

Ce se mai intampla in Constanta? A mai ramas cineva acolo care sa se intereseze de aceasta unealta care sa uneasca si sa puna in legatura diversi oameni interesati de escalada?

Eu am plecat acum ceva timp in calatorii lasand escalada undeva in spate cu catarari sporadice ici si colo desi as vrea sa ma concentrez pe psicobloc de acum incolo. Deocamdata insa sunt in Luxemburg unde pentru catarare pe stanca este necesar un permis care desi foarte ciudat ca solutie este una necesara avand in vedere ca veneau prea multi turisti din Olanda care degradau stanca (va dati seama ca neavand nici un fel de stanca naturala in tara, peretii de cateva zeci de metri de aici sunt o adevarata placere pentru multi).

Uitati aici si cateva din regulile si sugestiile din permis:

Nu zic ca asa ceva ar fi necesar in Cheile Dobrogei datorita prea multor cataratori care sa erodeze stanca insa din ce retin situatia gunoiului in zona era foarte urgenta acum cativa ani. Cum mai este in prezent? Iar baza de agrement cu lacurile artificiale care ar fi venit sa distruga climatul zonei din Cheile Dobrogei si sa blocheze intrarea la pestera sfantului Casian a fost terminata?

Return of the Departed...

Ce pot sa zic in afara de: I'm baaaaaaaaaaack!!!

Dupa o absenta prelunginta, de mai bine de un an am decis sa incep sa scriu din nou pe acest blog, chiar daca nu prea ma mai incadrez la decat la partea de escalada(si nici acolo foarte bine-o sa vedeti si de ce) si nu si la Constanta acum fiind student la Bucuresti.

Absenta este totusi numai una aparenta pentru ca iesirele la catarat au continuat si au aparut chiar si activitati nou descoperite cum a fost ski-ul de tura.Fie ca a fost vara,fie ca fost iarna sau chiar pe ploiile interminabile de primavara sau toamna iesirile la munte nu au incetat.La escalada, ski sau la un simplu trek am tot bantuit si balaurit prin Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, Retezat, si Piatra Mare.Iar lista bineinteles ca ramane deschis.

Cu turele in sine nu va mai plictisesc acum ci las cateva poze sa vorbeasca de la sine si voi continua cu povestile turelor care vor urma.

Turn escalada Constanta in 2011

Am fost in vizita in sfarsitul de saptamana care a trecut la turnul de escalada din Gravity Park din Constanta. Acolo m-am intalnit cu Andrei, un foarte bun inline skater care acum se ocupa si de administrarea turnului de escalada.
Am aflat ca exista acum o taxa lunara de 20 de lei (cu echipament propriu) pentru cei care vor sa se catare si echipament disponibil de inchiriat pentru cei care nu au echipament propriu (ham, coarda, carabiniere, espadrile, gri-gri). Am inteles de la Andrei ca atunci cand aceasta taxa a fost introdusa au existat tensiuni si dispute cu unii dintre cei care se catarau regulat deoarece folosisera gratuit turnul de escalada pentru un an iar aceasta schimbare i-a surprins. Personal nu stiu toate detaliile ce tin de finantarea centrului Gravity Park si nu voi locui aici insa stiu cu siguranta ca bani pentru intretinere, echipament, personal trebuie sa vina de undeva. Tot personal mie imi place ca atunci cand un grup mic de oameni au ceva in comun, cum ar fi catararea, sa discute si sa fie cat mai deschisi in privinta tuturor aspectelor inclusiv cele financiare. In felul asta se pot discuta alternative mai flexibile decat o taxa fixa.

Catarare in Slovacia

Ieri, 7 decembrie am fost pentru prima data la catarat in Slovacia si in sala pe deasupra. Iar asta dupa 5 ore de carat materiale de constructie, saci de ciment si caramizi. Insa a fost grozav! Foarte multe rute interesante asigurate deja, deci am putut merge cap desi in Romania nu am facut asta foarte des si nu stiu foarte bine sa asigur. Insa unul dintre cei cu care eram mi-a reamintit teoria.

Am plecat 5 oameni din Banska Stiavnica cu masina si dupa un drum ca dintr-un film de actiune cu urmariri cu masina am ajuns in Banska Bystrica. Sala era foarte bine echipata, cu saltele pentru bouldering si multe rute pe un perete de aprox 9 metri. Pe o ruta insa o priza s-a rupt cu cel care se catara insa fara probleme desi daca priza ar fi cazut pe cineva de jos ar fi fost o mare problema. In sala era un grup mare de oameni care participau la un curs. Dupa ce grupul de cursanti a plecat inca au ramas 10-15 oameni care se catarau. O atmosfera foarte relaxata. Centrul era acesta:
http://www.anatomic.sk/climbing-wall/20-climbing-center-banska-bystrica
Pentru centru unul din grupul nostru avea o cartela asa ca nu stiu cat costa accesul in sala insa eu am platit doar 35 de euro centi pentru ham. Al meu nici nu mai stiu pe unde e...

O iesire care mi-a reamintit ca trebuie sa continui sa ma catar chiar daca doar pe bolovani. Iar din ianuarie 2011 locuind la 300 de km de Fontaine Bleu, un paradis pentru bouldering va fi imposibil sa ma abtin sa nu ma catar in zona insa planuiesc ca si in casa sa am un panou de antrenament.

Maslina de aur in Cheile Dobrogei intre 24-25 octombrie

Marian Anghel a postat pe grupul yahoo prieteni_cag un anunt cum ca in perioada 24-25 octombrie 2009 se va desfasura concursul Maslina de Aur in Cheile Dobrogei, acesta fiind la a 3-a editie cele anterioare desfasurandu-se in Indoor Galati (2007) si Macin (2008). Marele premiu al concursului este (ghici!) o maslina :). Este organizat de dragul competitiei si pentru a reuni iubitorii sportului.

Echipamentul va fi asigurat gratuit pentru cei care nu au si vor sa incerce.

Inca ceva: catararea in cadrul concursului sa va face exclusiv mansa.

Reduceri la echipament Hannah si Maramont la Mountain Bear pana la 30 septembrie 2009

Mountain Bear ofera reduceri de 10% la Hannah si 20% la Maramont pentru tot echipamentul produs de acestia pana la 30 septembrie 2009. Mountain Bear este singurul magazin din Constanta cu echipament sportiv de la aceste firme.

Pentru mai multe detalii intra pe www.mountainbear.ro

Intre Bac si Baile Olanest

(peretele Claia Stramba de 14lc)



Cu ocazia concusului de fizica Stefan Procopiu am organizat impreuna cu Razvan si Flavius o mica tura la Olanesti.Nu stiam absolut nimic despre zona decat ceea ce scria prin topourile luate de pe www.roclimbing.net.
Din nefericire a plouat destul de mult ceea ce ne-a cam stricat mare parte din planurile de catarare pe care le facusem.Totusi duminica am reusit sa bagam o zi de catarare excelenta.





O sa incep prin a spune ca drumurile sunt extraordinar de lungi si de proaste.Adica treuie sa va asteptati sa faceti cel putin 4-5 ore de mers pe jos sau sa fiti dispusi sa va rupeti masina in doua(asta in cazul in care nu aveti un4x4...)





Sambata:

In prima zi, adica vineri am mers in recunoastere spre Cheile Cheii sa vedem cam cat e de mers si in ce fel arata drumuile(in topoul pe care il aveam scria ca drumurile sunt naspa, chiar impracticabile daca a plouat mult inainte).
Am ajuns la schitul Pahomie, un loc superb cu o liniste aparte, construit intr-o surplomba sub o stanca superba dar care totusi nu cred ca va fi catarata vreodata din cauza specificului religios din zona(oare cum ar rasuna injurturile de la caderile repetate sub crux?!
Dupa ce am ajuns in Baile Olanesti la locul unde eram cazati a urmat o mica discutie despre ora la care ar fi trebuit sa ne trezim sambata sa ajungem pana in Cheile Cheii.Flavius si Razvan s-au cam intins la berici si vinuturi si protestau la trezirea de la ora 05:00 pe care o planuisem.Si asa de la mistorui si certuri cu hai sa plecam acum am plecat pe la 2 dimineata.Am mers cam 2 ore pana aproape de 4 dimineata(ma rog mai mult am mers eu ca decat razvan se mai trezea ocazional sa se asigure ca nu am cazut in raul care era la 20m sub noi).Am ajuns la o portiune mai noroioasa si din cauza vizibilitatii scazute am decis sa dormim in masina pana a doua zi si sa vedem daca lasam masina acolo sau o luam pe jos...

Usor usor in continuare am ajuns la tunelul care trecea pe sub Stogul I si am inceput sa vedem frumusetea nemarginita a zonei si cat de multa stanca exista in zona.(daca as fi stiut dinainte as fi zis ca in Olanesti nu sunt decat niste dealuri si atat!)





Am continuat drumul mai jos care era si mai nasol decat ceea ce vazusem pana atunci si am trecut cu masina printr-un rau ulterior....








Odata ajunsi la cantonul Cheia, care acum functioneaza in regim de cabana am mai zabovit ceva in masina pentru ca toata lumea care era deja acolo dormea inca.Momentul "superb" in care a inceput sa ploua; dupa o noapte senina si superba petrecuta in mijlocul padurii din PN Buila Vanturarita.
Am mai stat noi pe acolo in sperata ca o sa se opreasca dar degeaba...
Am zis totusi ca sa nu fi batut drumul degeaba sa mergem macar sa vedem peretii.Am gasit un traseu ff suparat(am aflat din topoul care il uitasem la hotel ca era 8+....) si am ajuns pe la a 3-a asigurare dupa care nu a mai tinut figura, mai ales ca era deja destul de frig.
Am decis de comun acord sa plecam cat se mai putea in speranta sa iesim intregi cu mainsa de acolo.









Eh, acum sa vorbi si despre ziua de duminica:
Sambata dupa ce ploaia a crescut in intensitate(ne-am felicitat ca am hotarat sa plecam din Cheile Cheii) am trecut prin Ramnicul Valcea pentru o mica reaprovizionare si pe seara cand am ajuns inapoi in Baile Olanesti s-a oprit si ploaia.(fericire mare cand e-am gandit ca oate chiar ajungem sa ne si cataram)

Acesata a fost clipa in care m-am hotarat decisiv si definitiv sa imi ascult instinctul si sa respect prognozele meteo pentru ca pe parcursul acestui WE vremea a fost EXACT cum ma uitasem pe prognozele meteo(a fi pilot planorist si a cunoaste ceva meteorologie are anumite avantaje si pe munte petru ca poti interpreta informatia de pe siteuri de specialitate si poti face de unul singur o prognoza mult mai complexa decat ce vezi la stiri: s-ar putea sa ploua...)


Dar prea mult cu ploaia pentru ca duminica am avut timp chiar frumos.Ne-am hotarat sa mergem in Cheile Folea pentru ca noi credeam ca drumul este ceva mai accesibil cu masina decat in Cheile Cheii si parea si ceva mai scurt.
Mare greseala am facut.....(era mai prost ca in Cheile Cheii)

Din cauza ploii abundente din ziua precedenta si a faptului ca drumul era mai mult de pamant(in Cheile Cheii era pusa foarte multa piatra pe jos) am ramas de doua ori in noroi.Prima data a fost atat de urat incat a trebuit sa demontam bara de la masina ca sa putem iesi.Momentul in care am hotarat sa lasam masina acolo si sa o luam frumusel pe jos.
Si bine am facut pentru ca drumul arata mult mai urat ceva mai sus.....







Dupa inca o ora de mers am ajuns in Cheile Folea si am avut o mare surpriza.....
Placuta de data aceasta in schimb.....
Locul arata extraordinar de frumos si este mult mai mare decat ne imaginam noi.Adica exista trasee de 4-5 lungimi de coarda darpentru escalada pe majoritatea este echipata decat prima lungime.
Am trecut la treaba si ne-am incalzit pe sectorul "The Rock" cu un traseu de 5 care arata foarte simpatic.
Apoi am trecut la un diedru absolut superb despre care nu stiam absolut nimic....Nici grad, nici denumire, nici lungime.
Aici trebuie sa adaug ca in zona nu sunt marcate traseele asa ca un topo este absolut necesar ca sa nu incepeti asa orbeste un traseu....
Dar revenind la diedul meu superb, cand am ajuns acasa am constatat ca defapt traseul se numea Calypso si avea cam gradul 8(stiam de el ca denumire si grad dar eram curios doar sa vad cum arata nu sa incerc sa il si catar); cee ce ma cam depaseste pe mine momentan cap la vedere.Am cazut prima data inainte sa asigur primul spit.M-am scuturat putin si mi-am revenit si am decis sa incerc din nou, asta dupa ce am curatat praful si iarba de pe papuci din cauza carora mi-a fugit piciorul de pe o priza cam scursa.Am plecat a doua oara, am asigurat primul spit si deja incepusem sa ma simt destul de bine intr-o bavareza care mi se parea comoda.A urmat o mica discontinuitate in fisura de care am reusit sa trec si am ajuns la inca o fisura care se continua inca putin dupa care urma o traversare pana mai sus de unde incepea diedrul mare.
Am catarat si a doua fisura mica si deja eram destul de sus;aproape ca simtem al doilea spit.Dar nu ajunegam inca la el.Am mai stat in bavareza ceva si ma tot gandeam cum sa fac sa ajung la spit.Intuiam miscarile si vazusem prizele si considerand ca deja incepeam sa obosesc mi-am zis ca gata, it's time to go for it!!!
M-am lansat pe niste prize mititele de peste fisura si m-am trezit intr-o pozitie destul de ciudata, la distanta mare de urmatoarea asigurare.Imi era clar ca din pozitia asta nu am cum sa asigur.In incercarea mea disperata de a gasi o pozitie decenta din care sa asigur m-am trezit zburand din perete si in timp ce eram in aer am vazut intr-o fractiune de secunda pamantul aproape de mine.
Din cauza ca Flavius care ma fila este mai usor ca mine cu destul de mult l-am tras cand am cazut si din fericire decat am "sters"pamantul in tmp ce coarda se alungea


As fi vrut sa mai incerc inca odata dar ne-am hotarat sa mergem la ceva mai usor(un alt 5) la sectorul The Nose si sa ne intoarcem daca o sa mai avem timp(lucru care nu s-a intamplat...)


Oricum linia este bestiala si am tot respectul pentru Laurentiu Anghel, cel care a echipat traseul.





The Nose



Diredrul despre care vorbeam




Vedere din Cheile Folea



Si ca sa fie totul complet la intoarcera am ramas din nou blocati cu masina dar de data asta era decat o mlastina de noroi si nu atingeam piete sau altceva.Am gasit pe cineva cu un tractor care l-am rugat sa ne tracteze pentru ca nu mai aveam nici o sansa sa scoatem masina singuri de acolo.







Si asa ca final o poza cu felul in care arata masina noastra ianinte sa o spalam cand stateam intr-o coloana lunga de cativa km intre Ramnicu Valcea si Pitesti care se formase din cauza unui camion rasturnat.



Climb and dirve Safe!!!!!!!



Dragos

Cheile Rasnoavei - Muchia Caprioarei

Weekendul trecut eu si cu nasul meu Marius (fiind si cel cu care ies in cele mai multe ture) am hotarat sa tragem o tura prin Cheile Rasnoavei, loc pe unde nu mai fusesem de anul trecut cand am facut primul traseu cap-secund (Generalul) in aceasta formula. De data asta ne-am hotarat sa nu mai mergem la zona cu Generalul, ci la Peretele Animalelor pentru a aborda traseul Muchia Caprioarei.
Am ajuns vineri seara in Cheile Rasnoavei la o ora rezonabila (8.30 pm), si am inceput cautarea Poienii Inului, pe care am gasit-o foarte repede de altfel. Spre neasteptarea noastra, cand am ajuns acolo eram singurii din poiana, ceea ce nu pot zice ca nu a fost placut. Am inceput sa intindem cortul, apoi sa strangem cateva surcele sa facem un foc si sa ne punem pe infulecat si admirat.
Eu si Marius proaspat ajunsi in Poiana Inului
Am stat putin la foc, am mancat, am baut o bere si ne-am pregatit sa ne bagam la somn pentru ca maine sa intram in traseu devreme pentru poate a mai face si alt traseu in afara de Muchia Caprioarei (Muchia Panselutei sau Muchia Iepurasului) . Pana sa adormim se aude o masina care a parcat langa noi si apoi cateva voci incete si sunete de intins cortul.
Se face 6 dimineata, iar cand deschid ochii observ un vant puternic care reusea sa deformeze cortul destul de puternic si rafale de ploaie. Avand mobilul la indemana, am inceput sa caut pe internet starea vremii sa vedem daca avem vre-o sansa sa mai facem ceva din ce ne-am propus. Probabilitatea de precipitatii varia intre 10-30%, asa ca Marius a propus sa mai dormim si sa vedem cum se prezinta vremea cand ne trezim. Am reusit sa mai dormim inca 2 ore, iar spre norocul nostru vremea a inceput sa se indrepte. Picura usor, iar cerul era in continuare acoperit de nori de ploaie.
Drept urmare ne-am trezit, am mancat si am plecat fara echipament pana la perete sa vedem daca este ud. Traseul pana la perete a durat circa 40 min dus si 20min intors. In cautarea Muchiei Caprioarei am gasit initial Muchia Iepurasului.

Stiind ca acesta este putin mai in dreapta de Muchia Caprioarei am inceput sa cautam pe la baza peretelui marcajul pentru traseul pe care doream sa il abordam. In 5 minute am reusit sa il gasim, acestea fiind foare apropiate. Studiem peretele, care parea uscat, piatra fiind calda de zilele trecute. Drept urmare am decis sa coboram repede, sa ne pregatim echipamentul si sa ne intoarcem aici.
Zis si facut, la 12 am ajuns inapoi la baza traseului iar intr-un sfert de ora ne-am echipat, am mancat o ciocolata si da-i!
Marius in drum spre traseu
Prima lungime de coarda
Traseul este destul de usor, avand doar doua pasaje care necesita mai multa tehnica. Spre bucuria noastra nici nu era asa de plin de iarba pe cat am fi crezut. Dupa ce ajungem in regrupare si ne asiguram avem parte de o panorama a masivului Bucegi absolut spectaculoasa.
Masivul Bucegi vazut din Muchia Caprioarei
Nu ne odihnim prea mult pentru ca nu prea aveam motiv si pornim mai departe. Urcarea pe traseu merge destul de repede, pregatirea pentru urmatoare fiecarei lungimi de coarda luandu-ne cel ma mult timp.
In curand ajungem la cea de a cincea lungime de coarda, cea care contine un pasaj greu si necesita cunostinte tehnice. Pe topo-ul traseului, aceasta lungime este marcata ca grad de dificultate V- (acest grad nu reprezinta gradul rotpunkt). Marius intra in lungime (numai el a fost cap pe tot traseul), si cu putina strofocare trece de acest pasaj (felicitari ca n-ai folosit scarita), dupa ce trece de el sta putin sa se odihneasca, apoi merge mai departe fara prea mari dificultati, si in curand pornesc si eu. Ajungem in ultima regrupare, care este si cea mai frumoasa din toate, oferind o panorama excelenta, parca mai deosebita decat cea din prima lungime.

Pasajul tehnic
Panorama din ultima regrupare
Dupa ce am urcat si ultima lungime de coarda fara prea mari dificultati (se face o traversare pe fata din stanga a traseului care e putin dificila, in rest e ca si pana aici) am mancat o ciocolata, am baut o gura de apa, ne-am strans echipamentul si am inceput sa coboram.
Drumul pana la baza peretului este destul de abrupt, Marius a alunecat putin la un moment dat si a daramat la vale mai multe pietre si un bustean. Bine ca nu era nimeni in vale!
Traseul ne-a luat cam 4 ore iar coborarea inca 1 ora, deci cam 6 ore cu urcat pana la traseu. Este de incepatori, si merita abordat.
Inapoi in Poiana Inului
Din pacate pornirea in traseu la ora dorita ne-a fost restrictionata de ploaie, asa ca nu am apucat sa mai facem si alte trasee, dar speram sa ne mai intoarcem pe acolo cat mai curand :).

Poze mai multe din traseu gasiti aici si aici

Mountain Gear a devenit Mountain Bear

Magazinul Mountain Gear a suferit un rebranding si acum se numeste Mountain Bear. Locatia acestuia ramane aceeasi, doar pagina web s-a transformat in www.mountainbear.ro

Magazinul comercializeaza articole si accesorii cu profil montan, trekking, hiking, alpinism si escalada. Comanda online accesorii pentru alpinism, izoprene, ascensioane, casti, ceasuri, coboratoare, coltari, corzi, espadrile, hamuri, parazapezi, carabiniere, pioleti, scripeti, busole, corturi, echipamente salvare, bidoane apa, lanterne, ochelari soare, rucsacuri, saci de dormit, clapari de tura, solutii intretinere, imbracaminte pentru femei copii si barbati, caciuli, ciorapi, manusi, bluze, jachete, pantaloni, incaltaminte pentru femei copii si barbati, bocanci, ghete, adidasi, sandale. Marcile: Ajungilak (Mammut), Ande, Asolo, Atta, Austrialpin, CAMELBAK, Cassin, Cool tex, Duraflex, Everest, Ferrino, Fizan, Gotech, Grivel, Had, Jack Wolfskin, Julbo, Kayland, Kong, Konus, Laken, Lorpen, Lowa, Mad Rock, Mammut, Maramont, Millet, Nalgene, Nicimpex, Nikwax, Petzl, Polifoam, Pro Feet, Raichle (Mammut), Roca, Rock empire, Silva, Solitaire, Static, Suunto, T.ess, Tendon, Teva, Trimm. Livrarea produselor se face prin curierat sau prin Posta Romana, iar plata se face ramburs, prin OP sau transfer bancar.

Magazinul fizic are sediul in Constanta pe str. Libertatii nr. 2 (langa Univ. Ovidius, bvd. Mamamia).