Catarare in Slovacia

Ieri, 7 decembrie am fost pentru prima data la catarat in Slovacia si in sala pe deasupra. Iar asta dupa 5 ore de carat materiale de constructie, saci de ciment si caramizi. Insa a fost grozav! Foarte multe rute interesante asigurate deja, deci am putut merge cap desi in Romania nu am facut asta foarte des si nu stiu foarte bine sa asigur. Insa unul dintre cei cu care eram mi-a reamintit teoria.

Am plecat 5 oameni din Banska Stiavnica cu masina si dupa un drum ca dintr-un film de actiune cu urmariri cu masina am ajuns in Banska Bystrica. Sala era foarte bine echipata, cu saltele pentru bouldering si multe rute pe un perete de aprox 9 metri. Pe o ruta insa o priza s-a rupt cu cel care se catara insa fara probleme desi daca priza ar fi cazut pe cineva de jos ar fi fost o mare problema. In sala era un grup mare de oameni care participau la un curs. Dupa ce grupul de cursanti a plecat inca au ramas 10-15 oameni care se catarau. O atmosfera foarte relaxata. Centrul era acesta:
http://www.anatomic.sk/climbing-wall/20-climbing-center-banska-bystrica
Pentru centru unul din grupul nostru avea o cartela asa ca nu stiu cat costa accesul in sala insa eu am platit doar 35 de euro centi pentru ham. Al meu nici nu mai stiu pe unde e...

O iesire care mi-a reamintit ca trebuie sa continui sa ma catar chiar daca doar pe bolovani. Iar din ianuarie 2011 locuind la 300 de km de Fontaine Bleu, un paradis pentru bouldering va fi imposibil sa ma abtin sa nu ma catar in zona insa planuiesc ca si in casa sa am un panou de antrenament.

Maslina de aur in Cheile Dobrogei intre 24-25 octombrie

Marian Anghel a postat pe grupul yahoo prieteni_cag un anunt cum ca in perioada 24-25 octombrie 2009 se va desfasura concursul Maslina de Aur in Cheile Dobrogei, acesta fiind la a 3-a editie cele anterioare desfasurandu-se in Indoor Galati (2007) si Macin (2008). Marele premiu al concursului este (ghici!) o maslina :). Este organizat de dragul competitiei si pentru a reuni iubitorii sportului.

Echipamentul va fi asigurat gratuit pentru cei care nu au si vor sa incerce.

Inca ceva: catararea in cadrul concursului sa va face exclusiv mansa.

Reduceri la echipament Hannah si Maramont la Mountain Bear pana la 30 septembrie 2009

Mountain Bear ofera reduceri de 10% la Hannah si 20% la Maramont pentru tot echipamentul produs de acestia pana la 30 septembrie 2009. Mountain Bear este singurul magazin din Constanta cu echipament sportiv de la aceste firme.

Pentru mai multe detalii intra pe www.mountainbear.ro

Intre Bac si Baile Olanest

(peretele Claia Stramba de 14lc)



Cu ocazia concusului de fizica Stefan Procopiu am organizat impreuna cu Razvan si Flavius o mica tura la Olanesti.Nu stiam absolut nimic despre zona decat ceea ce scria prin topourile luate de pe www.roclimbing.net.
Din nefericire a plouat destul de mult ceea ce ne-a cam stricat mare parte din planurile de catarare pe care le facusem.Totusi duminica am reusit sa bagam o zi de catarare excelenta.





O sa incep prin a spune ca drumurile sunt extraordinar de lungi si de proaste.Adica treuie sa va asteptati sa faceti cel putin 4-5 ore de mers pe jos sau sa fiti dispusi sa va rupeti masina in doua(asta in cazul in care nu aveti un4x4...)





Sambata:

In prima zi, adica vineri am mers in recunoastere spre Cheile Cheii sa vedem cam cat e de mers si in ce fel arata drumuile(in topoul pe care il aveam scria ca drumurile sunt naspa, chiar impracticabile daca a plouat mult inainte).
Am ajuns la schitul Pahomie, un loc superb cu o liniste aparte, construit intr-o surplomba sub o stanca superba dar care totusi nu cred ca va fi catarata vreodata din cauza specificului religios din zona(oare cum ar rasuna injurturile de la caderile repetate sub crux?!
Dupa ce am ajuns in Baile Olanesti la locul unde eram cazati a urmat o mica discutie despre ora la care ar fi trebuit sa ne trezim sambata sa ajungem pana in Cheile Cheii.Flavius si Razvan s-au cam intins la berici si vinuturi si protestau la trezirea de la ora 05:00 pe care o planuisem.Si asa de la mistorui si certuri cu hai sa plecam acum am plecat pe la 2 dimineata.Am mers cam 2 ore pana aproape de 4 dimineata(ma rog mai mult am mers eu ca decat razvan se mai trezea ocazional sa se asigure ca nu am cazut in raul care era la 20m sub noi).Am ajuns la o portiune mai noroioasa si din cauza vizibilitatii scazute am decis sa dormim in masina pana a doua zi si sa vedem daca lasam masina acolo sau o luam pe jos...

Usor usor in continuare am ajuns la tunelul care trecea pe sub Stogul I si am inceput sa vedem frumusetea nemarginita a zonei si cat de multa stanca exista in zona.(daca as fi stiut dinainte as fi zis ca in Olanesti nu sunt decat niste dealuri si atat!)





Am continuat drumul mai jos care era si mai nasol decat ceea ce vazusem pana atunci si am trecut cu masina printr-un rau ulterior....








Odata ajunsi la cantonul Cheia, care acum functioneaza in regim de cabana am mai zabovit ceva in masina pentru ca toata lumea care era deja acolo dormea inca.Momentul "superb" in care a inceput sa ploua; dupa o noapte senina si superba petrecuta in mijlocul padurii din PN Buila Vanturarita.
Am mai stat noi pe acolo in sperata ca o sa se opreasca dar degeaba...
Am zis totusi ca sa nu fi batut drumul degeaba sa mergem macar sa vedem peretii.Am gasit un traseu ff suparat(am aflat din topoul care il uitasem la hotel ca era 8+....) si am ajuns pe la a 3-a asigurare dupa care nu a mai tinut figura, mai ales ca era deja destul de frig.
Am decis de comun acord sa plecam cat se mai putea in speranta sa iesim intregi cu mainsa de acolo.









Eh, acum sa vorbi si despre ziua de duminica:
Sambata dupa ce ploaia a crescut in intensitate(ne-am felicitat ca am hotarat sa plecam din Cheile Cheii) am trecut prin Ramnicul Valcea pentru o mica reaprovizionare si pe seara cand am ajuns inapoi in Baile Olanesti s-a oprit si ploaia.(fericire mare cand e-am gandit ca oate chiar ajungem sa ne si cataram)

Acesata a fost clipa in care m-am hotarat decisiv si definitiv sa imi ascult instinctul si sa respect prognozele meteo pentru ca pe parcursul acestui WE vremea a fost EXACT cum ma uitasem pe prognozele meteo(a fi pilot planorist si a cunoaste ceva meteorologie are anumite avantaje si pe munte petru ca poti interpreta informatia de pe siteuri de specialitate si poti face de unul singur o prognoza mult mai complexa decat ce vezi la stiri: s-ar putea sa ploua...)


Dar prea mult cu ploaia pentru ca duminica am avut timp chiar frumos.Ne-am hotarat sa mergem in Cheile Folea pentru ca noi credeam ca drumul este ceva mai accesibil cu masina decat in Cheile Cheii si parea si ceva mai scurt.
Mare greseala am facut.....(era mai prost ca in Cheile Cheii)

Din cauza ploii abundente din ziua precedenta si a faptului ca drumul era mai mult de pamant(in Cheile Cheii era pusa foarte multa piatra pe jos) am ramas de doua ori in noroi.Prima data a fost atat de urat incat a trebuit sa demontam bara de la masina ca sa putem iesi.Momentul in care am hotarat sa lasam masina acolo si sa o luam frumusel pe jos.
Si bine am facut pentru ca drumul arata mult mai urat ceva mai sus.....







Dupa inca o ora de mers am ajuns in Cheile Folea si am avut o mare surpriza.....
Placuta de data aceasta in schimb.....
Locul arata extraordinar de frumos si este mult mai mare decat ne imaginam noi.Adica exista trasee de 4-5 lungimi de coarda darpentru escalada pe majoritatea este echipata decat prima lungime.
Am trecut la treaba si ne-am incalzit pe sectorul "The Rock" cu un traseu de 5 care arata foarte simpatic.
Apoi am trecut la un diedru absolut superb despre care nu stiam absolut nimic....Nici grad, nici denumire, nici lungime.
Aici trebuie sa adaug ca in zona nu sunt marcate traseele asa ca un topo este absolut necesar ca sa nu incepeti asa orbeste un traseu....
Dar revenind la diedul meu superb, cand am ajuns acasa am constatat ca defapt traseul se numea Calypso si avea cam gradul 8(stiam de el ca denumire si grad dar eram curios doar sa vad cum arata nu sa incerc sa il si catar); cee ce ma cam depaseste pe mine momentan cap la vedere.Am cazut prima data inainte sa asigur primul spit.M-am scuturat putin si mi-am revenit si am decis sa incerc din nou, asta dupa ce am curatat praful si iarba de pe papuci din cauza carora mi-a fugit piciorul de pe o priza cam scursa.Am plecat a doua oara, am asigurat primul spit si deja incepusem sa ma simt destul de bine intr-o bavareza care mi se parea comoda.A urmat o mica discontinuitate in fisura de care am reusit sa trec si am ajuns la inca o fisura care se continua inca putin dupa care urma o traversare pana mai sus de unde incepea diedrul mare.
Am catarat si a doua fisura mica si deja eram destul de sus;aproape ca simtem al doilea spit.Dar nu ajunegam inca la el.Am mai stat in bavareza ceva si ma tot gandeam cum sa fac sa ajung la spit.Intuiam miscarile si vazusem prizele si considerand ca deja incepeam sa obosesc mi-am zis ca gata, it's time to go for it!!!
M-am lansat pe niste prize mititele de peste fisura si m-am trezit intr-o pozitie destul de ciudata, la distanta mare de urmatoarea asigurare.Imi era clar ca din pozitia asta nu am cum sa asigur.In incercarea mea disperata de a gasi o pozitie decenta din care sa asigur m-am trezit zburand din perete si in timp ce eram in aer am vazut intr-o fractiune de secunda pamantul aproape de mine.
Din cauza ca Flavius care ma fila este mai usor ca mine cu destul de mult l-am tras cand am cazut si din fericire decat am "sters"pamantul in tmp ce coarda se alungea


As fi vrut sa mai incerc inca odata dar ne-am hotarat sa mergem la ceva mai usor(un alt 5) la sectorul The Nose si sa ne intoarcem daca o sa mai avem timp(lucru care nu s-a intamplat...)


Oricum linia este bestiala si am tot respectul pentru Laurentiu Anghel, cel care a echipat traseul.





The Nose



Diredrul despre care vorbeam




Vedere din Cheile Folea



Si ca sa fie totul complet la intoarcera am ramas din nou blocati cu masina dar de data asta era decat o mlastina de noroi si nu atingeam piete sau altceva.Am gasit pe cineva cu un tractor care l-am rugat sa ne tracteze pentru ca nu mai aveam nici o sansa sa scoatem masina singuri de acolo.







Si asa ca final o poza cu felul in care arata masina noastra ianinte sa o spalam cand stateam intr-o coloana lunga de cativa km intre Ramnicu Valcea si Pitesti care se formase din cauza unui camion rasturnat.



Climb and dirve Safe!!!!!!!



Dragos

Cheile Rasnoavei - Muchia Caprioarei

Weekendul trecut eu si cu nasul meu Marius (fiind si cel cu care ies in cele mai multe ture) am hotarat sa tragem o tura prin Cheile Rasnoavei, loc pe unde nu mai fusesem de anul trecut cand am facut primul traseu cap-secund (Generalul) in aceasta formula. De data asta ne-am hotarat sa nu mai mergem la zona cu Generalul, ci la Peretele Animalelor pentru a aborda traseul Muchia Caprioarei.
Am ajuns vineri seara in Cheile Rasnoavei la o ora rezonabila (8.30 pm), si am inceput cautarea Poienii Inului, pe care am gasit-o foarte repede de altfel. Spre neasteptarea noastra, cand am ajuns acolo eram singurii din poiana, ceea ce nu pot zice ca nu a fost placut. Am inceput sa intindem cortul, apoi sa strangem cateva surcele sa facem un foc si sa ne punem pe infulecat si admirat.
Eu si Marius proaspat ajunsi in Poiana Inului
Am stat putin la foc, am mancat, am baut o bere si ne-am pregatit sa ne bagam la somn pentru ca maine sa intram in traseu devreme pentru poate a mai face si alt traseu in afara de Muchia Caprioarei (Muchia Panselutei sau Muchia Iepurasului) . Pana sa adormim se aude o masina care a parcat langa noi si apoi cateva voci incete si sunete de intins cortul.
Se face 6 dimineata, iar cand deschid ochii observ un vant puternic care reusea sa deformeze cortul destul de puternic si rafale de ploaie. Avand mobilul la indemana, am inceput sa caut pe internet starea vremii sa vedem daca avem vre-o sansa sa mai facem ceva din ce ne-am propus. Probabilitatea de precipitatii varia intre 10-30%, asa ca Marius a propus sa mai dormim si sa vedem cum se prezinta vremea cand ne trezim. Am reusit sa mai dormim inca 2 ore, iar spre norocul nostru vremea a inceput sa se indrepte. Picura usor, iar cerul era in continuare acoperit de nori de ploaie.
Drept urmare ne-am trezit, am mancat si am plecat fara echipament pana la perete sa vedem daca este ud. Traseul pana la perete a durat circa 40 min dus si 20min intors. In cautarea Muchiei Caprioarei am gasit initial Muchia Iepurasului.

Stiind ca acesta este putin mai in dreapta de Muchia Caprioarei am inceput sa cautam pe la baza peretelui marcajul pentru traseul pe care doream sa il abordam. In 5 minute am reusit sa il gasim, acestea fiind foare apropiate. Studiem peretele, care parea uscat, piatra fiind calda de zilele trecute. Drept urmare am decis sa coboram repede, sa ne pregatim echipamentul si sa ne intoarcem aici.
Zis si facut, la 12 am ajuns inapoi la baza traseului iar intr-un sfert de ora ne-am echipat, am mancat o ciocolata si da-i!
Marius in drum spre traseu
Prima lungime de coarda
Traseul este destul de usor, avand doar doua pasaje care necesita mai multa tehnica. Spre bucuria noastra nici nu era asa de plin de iarba pe cat am fi crezut. Dupa ce ajungem in regrupare si ne asiguram avem parte de o panorama a masivului Bucegi absolut spectaculoasa.
Masivul Bucegi vazut din Muchia Caprioarei
Nu ne odihnim prea mult pentru ca nu prea aveam motiv si pornim mai departe. Urcarea pe traseu merge destul de repede, pregatirea pentru urmatoare fiecarei lungimi de coarda luandu-ne cel ma mult timp.
In curand ajungem la cea de a cincea lungime de coarda, cea care contine un pasaj greu si necesita cunostinte tehnice. Pe topo-ul traseului, aceasta lungime este marcata ca grad de dificultate V- (acest grad nu reprezinta gradul rotpunkt). Marius intra in lungime (numai el a fost cap pe tot traseul), si cu putina strofocare trece de acest pasaj (felicitari ca n-ai folosit scarita), dupa ce trece de el sta putin sa se odihneasca, apoi merge mai departe fara prea mari dificultati, si in curand pornesc si eu. Ajungem in ultima regrupare, care este si cea mai frumoasa din toate, oferind o panorama excelenta, parca mai deosebita decat cea din prima lungime.

Pasajul tehnic
Panorama din ultima regrupare
Dupa ce am urcat si ultima lungime de coarda fara prea mari dificultati (se face o traversare pe fata din stanga a traseului care e putin dificila, in rest e ca si pana aici) am mancat o ciocolata, am baut o gura de apa, ne-am strans echipamentul si am inceput sa coboram.
Drumul pana la baza peretului este destul de abrupt, Marius a alunecat putin la un moment dat si a daramat la vale mai multe pietre si un bustean. Bine ca nu era nimeni in vale!
Traseul ne-a luat cam 4 ore iar coborarea inca 1 ora, deci cam 6 ore cu urcat pana la traseu. Este de incepatori, si merita abordat.
Inapoi in Poiana Inului
Din pacate pornirea in traseu la ora dorita ne-a fost restrictionata de ploaie, asa ca nu am apucat sa mai facem si alte trasee, dar speram sa ne mai intoarcem pe acolo cat mai curand :).

Poze mai multe din traseu gasiti aici si aici